Posteritatea lui Radu Petrescu este, înainte de toate, posteritatea textului ortografiat cu majusculă în care se toarnă, delicat şi majestuos, întreaga sa literatură şi întreaga sa viaţă- “Jurnalul” este locul geometric al operei sale şi oglinda în care se contemplă privirea ce se caută pe sine.
Căci nimic nu există cu adevărat în opera lui Radu Petrescu în afara trudei de scafandru a scriitorului de jurnal. Destinul şi toate celelalte cărţi se află înscrise în această urnă de cuvinte. Culorile şi sunetele care răzbat din jurnal sunt ecourile unei educaţii unice în literatura română. Radu Petrescu devine, în cele patru decenii de notaţie diaristică, una cu textul. El este însăşi literatura ,iar frazele şi pauzele sunt singurul cer care îl străjuieşte.
Ediţia integrală şi definitivă a “ Jurnalului|”, ( datorată Adelei Petrescu şi lui Ion Bogdan Lefter) este acel monument în ale cărui arcade şi firide se poate desluşi, în fine, conturul de cuvinte al lui Radu Petrescu. Miile de pagini sunt testamentul unei vieţi ce se confundă cu asceza literaturii. Nici unul dintre contemporanii săi nu l-a egalat în devoţiunea suicidară faţă de text şi nimeni din jurul său nu a mers atât de departe pe acest drum al pierderii de sine. Jurnalul este poarta prin care Radu Petrescu a ales să treacă, spre a se zidi ca pagină în propriul său manuscris.
Jurnalul este cel din care se nasc volumele diaristice pe care Radu Petrescu le va publica. Dar cele trei tomuri sunt cu mult mai mult decât fragmentele extrase din acest vast bloc de marmură textual. Ele sunt prelucrate prin atingerea privirii ce explorează timpul scrierii şi al recitirii. De aici, un unic sentiment al comuniunii şi al revenirii , dar şi naşterea frazării ce aboleşte cronologia convenţională. Suprema sa împlinire, “ Matei Iliescu”, posedă în textul transformat al jurnalului un dublu fantasmatic. Autorul se desparte de personaje, iar acestea se pierd în zarea unui tablou de Claude Lorrain.
Jurnalul lui Radu Petrescu este camera de rezonanţă a unui destin. Alegerile estetice sunt şi alegeri etice. În răspăr cu cei care au ales gloria fadă a literaturii oficiale, Radu Petrescu a explorat domeniul de penumbră şi de marginalitate al emigraţiei interioare. În contrastul dintre vuietul realismului socialist şi limpezimea postmodernă a notaţiilor sale se poate citi implacabila sa insurgenţă.
Delicat şi fragil, Radu Petrescu a fost definit de o temeritate discretă a contestării. Inovaţiile sale au respirat în aerul unei existenţe din care orice ecou al cadenţei propagandistice a fost evacuat. Momentul în care arta sa s-a instalat a suspendat teribila istorie. Modestul profesor de ţară şi funcţionar anonim a privit spre un orizont inacesibil celor care au cedat. În evul lui Mihai Beniuc şi al lui Petru Dumitriu, Radu Petrescu practică o literatură care, recitind tradiţia, imaginează un spaţiu himeric, izolat de tropotul de cazarmă al Republicii Populare Române.
Iar acest defazaj ce traduce refuzul de a adera îi defineşte condiţia şi anii după 1965. Prin lecturi şi sensibilitate, Radu Petrescu este un excentric. El nu poate accede în Parnasul rezervat celor care publică romanele best-seller ale noului timp ceauşist. Exilul interior este dus mai departe, dar arta sa construieşte puntea prin care textul său se uneşte cu textele celor care îl recunosc ca maestru: întâlnirea cu promoţia optzecistă este semnul afinităţilor elective.
Construcţia jurnalului lui Radu Petrescu este una de o înşelătoare simplitate. Dincolo de suprafaţa aparent ternă, se află devenirea textului insuşi. Radu Petrescu este privirea ce alunecă peste lume, spre a reveni la pagina care se scrie. Drumurile pe care consemnează jurnalul sunt cele ale scriitorului care acordă privirii o acuitate vizionară. Privirea sa este privirea prozatorului, dar şi privirea pictorului ce extinde domeniul literaturii spre marginile eliberate ale unui ochi de demiurg. Peisajele din jurnal sunt stranii, insolite şi copleşite de o lumină care num mai este aceea zilei. Educaţia scriitorului este, pentru Radu Petrescu, educaţia privirii: literatura în care se pierde este unitatea originară de cuvinte, sunete şi culori. Hrănit din revizitarea clasicilor, postmodernismul său diaristic înseamnă depăşirea frontierelor , în căutarea unei post-impresioniste îndepărtări a imaginii.
Radu Petrescu nu are nimic din perfecţiunea sterilă a unui calofil orb . Naşterea şi aventura textului reprezintă romanul acestui jurnal care îi absoarbe existenţa. Exilul interior, umilinţele, provizoratul sunt treptele pe care omul le urcă, spre a atinge claritatea textului dincolo de care nu mai există decât un singur timp: ieşind din viaţa oarecare a unui om trecător, scriitorul alege ordinea celestă a paginii scrise, spre a se confunda cu fragila ei nemurire.
