Mary Oliver
Soarele
ai văzut vreodată
ceva
mai minunat
în viața ta
decât felul în care soarele,
seară de seară,
relaxat și liniștit,
plutește înspre linia orizontului
printre nori, dealuri,
ori zbuciumata mare,
și se face nevăzut
pentru ca apoi
din întuneric
să apară, în fiecare dimineață,
în cealaltă parte a lumii,
ca o plantă roșiatică
revărsându-și untdelemnul sfințit
într-o dimineață de început de vară,
păstrând o distanță imperială
și-ai mai simțit vreodată
o asemenea iubire sălbatică – pentru ceva
crezi că există oare, în orice limbă,
un cuvânt care să exprime suficient
plăcerea
care te cuprinde,
pe măsură ce soarele
te atinge
si te încălzește
în timp ce tu stai acolo,
cu mâinile goale
or ți-ai întors și tu spatele
acestei lumi
sau te-ai lăsat orbit
de setea de-a stăpâni
lucrurile?
Mary Jane Oliver (1935 –2019), proeminentă poetă americană, laureată a premiului Pulitzer în 1984 cu volumul “American Primitive” și a premiului National Book Award în 1992 cu volumul “New and Selected Poems”. Născută în Maple Heights, Ohio, o suburbie semi-rurală a orașului Cleveland, Oliver a scris numeroase volume de poezie despre natură, drumeții și meditații în singurătate.
Mary Oliver
The Sun
Have you ever seen
anything
in your life
more wonderful
than the way the sun,
every evening,
relaxed and easy,
floats toward the horizon
and into the clouds or the hills,
or the rumpled sea,
and is gone–
and how it slides again
out of the blackness,
every morning,
on the other side of the world,
like a red flower
streaming upward on its heavenly oils,
say, on a morning in early summer,
at its perfect imperial distance–
and have you ever felt for anything
such wild love–
do you think there is anywhere, in any language,
a word billowing enough
for the pleasure
that fills you,
as the sun
reaches out,
as it warms you
as you stand there,
empty-handed–
or have you too
turned from this world–
or have you too
gone crazy
for power,
for things?
