Zburăm pe deasupra norilor, ba nu,
zburăm pe dedesubtul lor,
ca pe sub niște umbrele de iută.
Aici sunt arbori sau e posibil să fie
numai închipuirea care ne joacă pe degete.
Vasile a ațipit și nu se-aude nimeni cântând
sau întinzând mormane de rufe,
aici sau dincolo de hublou.
Dacă n-ar exista zgomotul emis de motoare,
am crede că e târziu și că deja ne-ndreptăm
spre destinația pe care nicicum n-o numim,
de teamă să nu ne înghită.
Sub corpurile noastre, orașul, un mânz abia
expulzat dintr-un uter.
Tot noi suntem, probabil, cu un surplus de fericire
sau de orice altceva, rotunjind, în memoria de lungă durată,
forma exactă a frumuseții, încadrată, pe de o parte, de mare
și, pe cealaltă, de zumzetul florilor de hârtie.