un cearcăn pe care niciun arhanghel nu se ostenește să-l mângâie

precum un cearcăn sub ochiul lui Dumnezeu

sunt eu azi

 

am gura tulbure și mintea tulbure

și versul tulbure de parcă s-ar fi vărsat

în mijlocul lui un torent 

și-n vreme ce scriu îmi pare c-aud

cum pașii tăi se desprind de asfalt și urcă 

tot urcă

 

în paradis e loc pentru sfinți

și-i bucuria deasă și sunt păduri de mesteceni

și ele cântă și noaptea și-n zori

și vrednicia lor ne desparte nu vina

 

de-aș reuși alături de tine să calc

cum mi-am călcat pe inimă când am zis

să pleci

deși nu eu vorbisem ci teama

ce-n haina ei mă-nvelește

de când m-am născut

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *