-ANCA REMETA
Impunerea regimului comunist în România, în general, și colectivizarea agriculturii, în particular, au avut efecte profunde și au generat mutații ireversibile atât la nivelul societății în ansamblu, cât și la nivelul fiecărui individ în parte. Comunitatea rurală supusă procesului intens de transformare socialistă a agriculturii s-a restructurat sub presiunea ideologicului, fiindu-i afectate toate palierele existenței: economic, social, identitar, creativ. Fenomenul folcloric, având funcții esențiale de comunicare și relaționare socială, va fi folosit de regimul comunist pentru a-și transmite mesajul politic și pentru a-și impune noile structuri și criterii.
Astfel că va fi creată o categorie folclorică nouă – cântecului popular cu tematică actuală. Nefiind rezultatul unui proces natural de creație, acest segment nu a reușit să uzurpe și să înlocuiască (așa cum doreau creatorii ei) faptele de folclor performate și transmise ca urmare a nevoilor estetice, rituale, sociale etc. ale comunităților rurale. Noile texte, grefate pe tipare de versificație folclorică, vor deveni un canal foarte eficient de transmitere a modelului de realitate impus de regimul comunist şi a lexicului oficial menit să determine comportamente și acțiuni conforme ideologic.
La nivelul conţinutului, textul folcloric cu tematică nouă trebuia să reflecte noile structuri de autoritate în spaţiul satului și singurul tip de raportare admisă politic. Mai mult decât atât, nu doar palierele sociale sunt vizate, ci şi aspectele private, intime ale existenţei individului (sentimente, grile valorice etc.). Coordonata personală este reformulată în spiritul traiului şi al muncii în comun. Cuplul, atributele partenerilor, criteriile de selecţie premaritală şi nunta sunt reformulate şi reconstruite de morala ideologiei oficiale.
Imaginea cuplului este circumscrisă terminologiei diferitelor categorii ale clasei muncitoare. Mândra este „lucrătoare, ţesătoare / Pentru clasa muncitoare”, „fruntaşă pe ogoare” sau la brigadă, „copila gospodăriei”, brigadieră, deputat sau îndrumătoare. Personajul masculin, „fala colectivului” este surprins de cele mai multe ori muncind pe „ogoarele unite”, pe tractor, la arat sau la semănat.
Și criteriile de eligibilitate sunt modificate: „Poţi să fii mire-mpăcat / Ce mireasă ţi-ai luat. / Ştie coase, ştie ţese, / Şi-n colectiv să lucreze” sau „Ce mai fete mândre-s pe la noi / Ştiu a ţese la război. / Toată ziua-n colectiv lucrează, / Seara cântă şi brodează”. (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”/ IEF- înregistrare pe bandă de magnetofon nr. / mgt. 1857d) şi „Rău mă teme maică-mea / Că mă iubeşte neica. / Mă iubeşte-adevărat / Da’ ca el nu-i altu-n sat / […] / El când porneşte tractorul / Pân’ la prânz ară ogorul. / Trage brazde-adânci şi late / Şi creşte mândre bucate. / Trage brazde-adânci şi bine / Şi mă iubeşte pe mine.” (IEF mgt. 1865d)
Relațiile personale sunt plasate în concurență cu munca în Gospodăria Agricolă Colectivă, care are mereu întâietate: „Măi, bădiţă, măi, Gheorghiţă, / Vino seara la portiţă / Să-ţi dau flori, să-ţi dau guriţă. / Că eu ziua nu am timp, / Că lucrez în colectiv, / Că am fân de adunat, / N-am vreme de sărutat.” (IEF mgt. 1700 I f) sau „– Foaie verde de-un bujor, / Mândruţă după tractor, / Nu mă mai face să mor. / Opreşte puţin tractoru’ / Că mă arde-n suflet doru’. / Dă-te jos să-ţi spun ceva, / Să-mi potolesc inima / Că, pentru dragostea ta, / Nici la prânz nu pot mânca. / – Poţi să nu mănânci nici mâine. / Nu stau eu în loc de tine. / Nu opresc tractoru’ meu / Pentru lăudatu’ tău. / Că numai drumu’ de trec / Şi ca tine mai găsesc, / Mai drăguţ şi mai fruntaş, / Nu ca tine, un codaş. / Lasă-l naiba de iubit / Şi dă-i drumu’ la muncit / Că nu avem timp de stat / Şi să mergem la arat. / Să pornim tractoarele, / Pe toate ogoarele. / Să arăm şi să muncim, / Norma să ne-o depăşim.” (IEF mgt. 1747 h)
În felul acesta, imaginea fericirii conjugale se traduce prin bunăstarea noii instituții: „Şi la toamnă, mă, bădiţă, / Ne căsătorim / Ş-amândoi în colectivă / Fruntaşi o să fim. / Casă nouă ne vom face, / Cămin fericit, / C-odată cu colectiva / Noi am înflorit.” (IEF mgt. 1846d)
În valuri de umor involuntar, textele folclorice cu tematică nouă transferă caracteristicile spaţiului şi ale instituţiilor tradiţionale, erijându-se în unică alternativă de înlocuire a structurilor „vechi şi retrograde”. Colectiva (mamă sau soacră mare) apare ca instanţă supremă, autoritate de necontestat, la care indivizii se raportează afectiv. „Colectiva mamă bună / De un an întreg şi-o lună / Le-a dat mână de-ajutor / Să-şi clădească cuibuşor.” (IEF mgt. 1801 h) şi „Hai, flăcăi din colectivă, / Hai la horă-n vale-n sat, / Că Leana s-a măritat. / Leana noastră, mândră fată, / N-a rămas nemăritată. / […] / Colectiva-i soacră mare, / Scoate pâine din hambare, / Şi cu vin de Drăgăşani, / Cum le place la ţărani.” (IEF mgt. 1651 a)
Este astfel trasat cu tușe groase, realist-socialiste, un univers utopic al colectivizării agriculturii în România, un tărâm al tractoarelor și al combinelor agricole conduse de tineri îndrăgostiți doar după depășirea normei. Este o butaforie colorată care, nu doar ascunde adevărata imagine a satelor colectivizate cu forța, ci se și impune ca realitate unică și incontestabilă.
