Cugetări romane pentru învinși și învingători de atunci și de azi

Pare cel puțin evident că învingătorii recenți  – prin reprezentantul lor – au nostalgia conducerii unice sau, ca s-o spunem direct, a partidului unic, de vreme ce scopul declarat este aneantizarea perdanților.  O eroare impardonabilă de vreme ce lecția romană spune clar: o parte îi faci sclavi cu șanse de eliberare condiționată, iar restul, cei rezonabili, trupe auxiliare oricând necesare. O afirmație de genul „am câștigat o luptă, dar războiul nu s-a încheiat”, cu adresare către întregul popor, nu poate sugera decât continuarea luptei sub formă fratricidă, ca să nu-i zicem război civil; nici asta nu ar fi ceva deosebit dacă ne raportăm la originea noastră romană, cu mențiunea că la strămoșii noștri tiberini, după măcelărirea intranațională a urmat mărețul Imperiu; nu va fi niciodată cazul nostru. Războaiele, de orice fel, nu le decidem noi.

O mai mare atenție la cuvinte, la înțelesul lor ar trebui să caracterizeze învingătorii, măcar de ochii lumii înconjurătoare mai ales că, avertizează Balbus „Situații prospere se năruie din cauza urii”. Pe de altă parte „ura ascunsă e mai rea decât cea fățișă”, crede Seneca, probabil din proprie experiență. 

Nu îmi permit ca pe modelul lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie să dau învățături politicienilor, nefiind nici politolog, nici analist politic, nici consultant politic și, mai presus de toate nici membru sau simpatizant al învinșilor sau învingătorilor; deci propun doar o meditație asupra celor cugetate de făuritorii celui mai strălucit Imperiu din istoria omenirii, cu bunele și relele sale; parafrazându-l pe distinsul Ion Neculce voi scrie de data aceasta de la mine doar atât: cine va voi să citească bine va face, iar cine nu va citi (probabil că) iarăși bine va face.

Știi să învingi, Hannibal, dar nu știi să te folosești de victorie. (Titus Livius).

Ajutorul dat după război vine prea târziu. (Ovidius).

Prin ambiție se râvnește la funcții înalte. (Quintilianus)

Argumentul pungii. (Cicero; adică mărturie plătită)

Păziți-vă limbile! (Horatius)

Prin colaborare, problemele neînsemnate primesc importanță; prin dezbinare chiar și cele mai importante se pierd. (Sallustius).

Cine vrea să scape de Charybda dă de Scyla. (Horatius).

E bine ca dușmăniile să nu dureze multă vreme. (Seneca Rhretor)

Ambiția îi face pe mulți oameni nesinceri. (Sallustius).

Nesincera camarilă a unui conducător. (Titus Livius).

Gloria însoțită de îngâmfare pășește pe un drum periculos. (Ovidius).

Cine este lipsit de greșeală? (Cicero)

Supremul drept – suprema nedreptate. (Cicero).

Trufia este începutul oricărei greșeli. (Lucanus).

Caesar nu putea tolera un superior și nici Pompei un egal. (Lucanus).

Tot ce e nou e presupus a fi și măreț. (Tacitus).

Dialogurile indecente dăunează bunelor moravuri. (Tertullianus)

Dintre toate satisfacțiile omenești nimic nu este mai onorabil și mai important decât să meriți cu adevărat recunoștință din partea Patriei. (Cicero).

E o prostie să fii supărat pe cineva care are putere mai mare decât tine. (Plautus).

Pentru mulți războiul este o sursă de câștig. (Lucanus).

Cei  ajunși sus nu uită niciodată insultele de odinioară. (Tacitus).

Deși aleatorie ordinea cugetărilor de mai sus, ultimele două secvente restabilesc un echilibru:

Pentru învinși: Când biruitorul a depus armele se cuvine ca și cel învins să lase la o parte ura.  (Seneca Philosophus; desigur cu ura poate fi și invers…)

Pentru învingători: Cave ne cadas, adică Ai grijă să nu cazi (în timpul triumfului învingătorul urma să treacă pe sub arcul de triumf în cvadrigă; un anonim, de regulă sclav era pus la spatele lui șoptindu-i obsesiv și neîncetat cave ne cadas, oricât de răsunătoare era victoria. Era de dorit să-l audă mai  bine pe el decât uralele).

Și așa s-a construit  exemplarul Imperiu .

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *