Cu pumnul strâns în buzunarul rupt, porneam,
Paltonul meu subţire părea un ideal,
Pe drum, sub ceru-ţi, Muză, eram al tău vasal;
O, da, ce de iubiri măreţe mai visam!
Nădragi, doar o pereche aveam, şi-o gaură-n ei.
– Un prâslea ce hai-hui îşi căuta limanul
În rime! Iar „Sub cerul liber” mi-era hanul.
– Pe boltă, stele-aveau zvon lin de clopoţei.
Şi seara le-ascultam pe drumuri zăbovind,
Era un blând septembre; pe fruntea mea sclipind
Simţeam cum roua tare ca vinul mi-e izvorul;
Când rimam, de fantastice umbre brăzdat,
Ca lira, îmi scoteam, c-un şiret deznodat,
Din ghetele rănite, lângă suflet – piciorul.
(Arthur Rimbaud, Boema mea (Fantezie), trad. de Ioana Pârvulescu)
