Începe astfel „o viaţă zburdalnică şi frenetică“, la umbra ruşilor, când curtat, când duşmănit de conaţionali. E momentul când iese din anonimat, nu doar pentru contemporani, ci şi pentru viitorime, căci notaţiile îl transformă într- un martor al timpului său.
[…]
Trăirile celor de atunci, în bună tradiţie a oricărei istoriografii, au fost analizate, judecate şi oferite publicului vreme de 150 de ani. În spaţiul românesc s- a adăugat un element neavenit: după cel de-al Doilea Război Mondial, faptele istorice au fost vârâte în patul lui Procust. Şi secolul al XIX- lea n-a făcut excepţie.
Or, din perspectiva lărgirii orizontului de cunoaştere, pe care ne-o dorim cu toţii, Amintirile Lăcusteanului dobândesc un interes neaşteptat.
Omniprezenţa ruşilor („doar un acolit al acestora poate domni în Ţara Românească“, îi spune un boier hârşit într-ale politicii dâmboviţene), vălmăşagul de la 1848, acel „furnicar de crai“ în care „toţi am greşit, toţi am suferit“, căci „au fost o zăpăcire obştească“, au în persoana memorialistului un cronicar atipic.
Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să stea mereu la pândă, „iute şi violent“, Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiec tive, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici şi curiozitatea noastră îndreptăţită de a asculta „et altera pars“.
[…]
Amintirile colonelului Lăcusteanu
Text integral, editat după manuscris, cu o introducere de Ion Filitti, note de Radu Crutzescu şi un comentariu istoric de Ioan C. Filitti
Humanitas, 2015
Paginile scrise într- o caligrafie pedantă, împănată cu neologisme, ar fi rămas, poate, uitate în vreun birou la moşie dacă Radu Crutzescu, nepot de fiică, n-ar fi avut ideea să le aducă la viaţă pentru posteritate. Diplomat avizat, unul dintre eroii romanului Ploaia de stele (sub numele Radu Săseanu) al lui Matila Ghyka, nepotul s-a simţit, cred, dezarmat în faţa manuscrisului şi s-a adresat bunicului meu, Ion C. Filitti. Notele adiacente textului oferite
de acesta aduc bine-venite completări, mai ales într-o latură unde amândoi au excelat, şi anume genealogia. A fost o alegere potrivită, pentru că Grigore Lăcusteanu reţine ascendenţa sa până la bunici, colaterali şi toate înrudirile din societatea românească menite să explice odată în plus o realitate: toată lumea se înrudea cu toată lumea. Şi, în acest păienjeniş, amiciţiile şi duşmăniile erau neaşteptate, uluitoare, dar în acelaşi timp explică acoperirea trădărilor, înţelegerea compromisului, inocentările nu totdeauna întemeiate.
La rândul său Ion C. Filitti, diplomat, istoric de prestigiu, membru al Academiei Române, a vădit dintotdeauna o aplecare deo sebită pentru genealogie. A întemeiat de altfel Societatea Română de Genealogie şi Heraldică, a întocmit peste 700 de arbori genealogici ai unor familii româneşti, pe care i-a corectat neîncetat. Aşa, bunicul meu, parcurgând Amintirile colonelului, a fost în măsură să completeze, să limpezească şi să-şi lămurească sieşi unele aspecte genealogice.
Grigore Lăcusteanu urcă în pomenirea neamului său doar până la bunicul patern, la 1740, în vreme ce Filitti îi găseşte pe Lăcusteni încă la 1575. La fel, istoricul descâlceşte unele fapte din epoca regulamentară, corectează altele, dar apreciază, în ansamblu, memoriile colonelului ca reprezentative pentru mentalitatea societăţii româneşti de la mijlocul secolului al XIX- lea.
Puse din nou la dispoziţia publicului, graţie iniţiativei prestigioasei edituri Humanitas, după 80 de ani de la prima ediţie, mărturiile colonelului atestă un adevăr: nu trebuie să rămânem ancoraţi de o singură sursă de informaţii, ci să diversificăm cercetările. Abia atunci vom avea imaginea corectă, obiectivă a unui răstimp din istoria noastră ca acest frământat al XIX- lea veac.
Octombrie 2015
