Carnagiul de aseară de la Paris ţine de o serie istorică ce se deschide cu 11 septembrie 2001. Ca şi atacul din ianuarie de la “Charlie Hebdo”, atentatele de ieri de la Paris sunt animate de ură, resentiment şi elan misionar. Ţinta lor nu este o naţiune, nu este un oraş, ci întreaga umanitate.
Scenariul vizibil la Paris este, deja, unul familiar în toate spaţiile afectate de terorismul islamic. De la atentatori sinugaşi la cruzime deliberata, amprenta acestei religii politice se poate observa, în întreaga ei oroare. Libertatea, pluralismul, demnitatea umană, toate valorile pe care se întemeiază ordinea civilizaţiei noastre sunt cofruntate, negate, tăgăduite. Sângele care a curs la Paris este ofranda pe care aceşti barbari moderni o aduc pe altarul zeului lor nesăţios.
Dincolo de traumă, ceea ce trebuie să ne domine acum este un sentiment al lucidităţii şi al solidarităţii. Obiectivul terorii este acela de a submina temeliile pe care se ridică societăţile noastre. Unica alternativă la izolare, la frică, la retragere este asumarea ideilor în numele cărora merită să trăim. Fără acestea, viaţa nu mai are nici un sens.
Umanitatea însăşi se află sub asediu, în aceste ore. Ca şi 11 septembrie 2001, 13 noiembrie 2015 este un moment de inflexiune. Nimic nu mai poate fi la fel. Ceva se schimbă, sub ochii noştri. Democraţiile şi oamenii au datoria de a reacţiona şi de a rezista. Fantasmele terorii nu pot fi viitorul nostru.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
Stimate domnule Stanomir!
Admir forța spiritului analitic vizibil în toate scrierile dvs. În emisiunile tv la care participați sunt cucerit de critica intransigentă îndreptată împotriva conducătorilor noștri care „rezolvă” doar problemele cercului restrâns de interese căruia fiecare dintre ei îi aparține. Îmi place reacția dvs. la actele de terorism din 13 noiembrie din Paris. Înainte de a pune o întrebare… gravă, fac două precizări. Am împlinit 76 de ani. Cea mai mare parte din viața mea am petrecut-o între cei care formează majoritatea covârșitoare oriunde în lume: oameni simpli (și foarte simpli). Și acum întrebarea: Nu credeți că democrației i-a trecut vremea?