În doi

Ne furişăm din larma lumii,
Pe pluta noastră de tăcere,
Unde tăişul, discordanţa
Se schimbă-n ape de mătase,
Şi-atunci în jur, adie Raiul;
Iar când păşim, parcă sub talpă,
N-ar fi pământ, ci numai aripi;

Mă ţii de mână şi abisul
De netrecut rămâne zâmbet;
Dacă acum, în întuneric,
Vedem ca ziua de departe,
Cât de năprasnic va fi clarul
Care ne-aşteaptă după moarte?

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *