Adaugă câteva grame de nepăsare, un kilogram de răutate, două de cupiditate, trei de ignoranță, puțină mutilare sufletească și o tonă de durere. Dacă ar exista, cam așa ar arăta o rețetă pentru creionarea unui personaj negativ. Acesta este cel prin intermediul căruia scriitorii doresc să transmită niște mesaje cititorilor. Repulsia față de personajele negative se simte de ambele părți. În momentul în care este introdus în scenă un personaj negativ, întregul cadru se schimbă, natura se metamorfozează, iar scriitorul își pierde din marele netuziasm. Atunci știi cu siguranță că urmează să –și facă apariția ființa pe care de-a lungul cărții o vei urî cel mai tare. De ce vei simți asta? Este simplu. Personajul negativ va strica toate momentele bune, va pune obstacole în cale eroilor preferați și va încerca să îi distrugă fără milă, să-i elimine din poveste și astfel îți va hrăni și mai tare repulsia ce a înflorit încă de la început, de la primul râs sfidător. Cu toate acestea, persoanjele negative sunt necesare în cărți la fel cum răul este necesar în realitatea fiecăruia dintre noi. Experințele negative și persoanele ce le-au cauzat au un important rol în dezvoltarea noastră ca indivizi. Dacă lumea ar fi guvernată doar de bine, iar răul ar dispărea cu desăvârșire este clar o utopie. Acest statut nu ar exista multă vreme, deoarece binele și răul sunt concepte relative și totodată subiective. Doar în lumea ideilor perfecte ale lui Platon ideea de bine este una universal valabilă. În cadrul lumii noastre aceasta variază de la un individ la altul. Este evident că personajul negativ dintr-o operă literară aduce cu sine destule avantaje, însă omul nu și-ar schimba nici atunci atitudinea față de el. Turpitudinile sale vor fi de nesuportat pentru cititor. Repulsia va devine din ce în ce mai prezentă, iar când va observa că finalul nu este nici pe departe cel pe care și l-a imaginat, cu atât mai mult se instaurează o întreagă insuportabilitate. La un moment dat simțurile tale ar putea fi zgâriate de pronunția simplă a numelui.
În lumea de astăzi se vorbește tot mai mult despre empatie, despre înțelegerea celui de lângă noi.Cu timpul, am încetat să judec, ci mi-am dorit să înțeleg povestea din spatele măștii pe care cu toții o afișăm . Mi-am dorit să înțeleg personajul. Cu tot răul pe care îl creează sunt personaje în literatura română și universală cu care ajungi să empatizezi, cunoscându-le trecutul și analizând fiecare amănunt legat de povestea lor, analizezi fiecare durere și observi cu stupoare că principala cauză a comportamnetului este durerea și tristețea covârșitoare. Acestea sunt motoarele care împing spre răzbunare, cruzime, crimă, nebunie. Literatura este plină de lacomi, de criminali, de neînțeleși, de monștrii cu chip uman.
Iată cele 5 personaje negative cu care am reușit să empatizez:
1. Raskolnikov- „Crimă și pedeapsă’’de F.M.Dostoievski
Raskolnilov este un tânăr student care pune la cale uciderea unei bătrâne pentru a se îmbogăți. Inițial cum ai putea înțelege și tolera o faptă atât de mârșavă? Cum ai putea ajunge să empatizezi cu un criminal? La o analiză atentă pe care am făcut-o atunci când am pătruns în lumea plină de bestialitate a lui Dostoievski am remarcat că ceea ce a realizat de fapt Raskolnikov a fost un experiment care i-a strivit și ultima părticică de libertate pe care o avea. Acesta a decăzut din punct de vedere spiritual. Ajunge să-și conștientizeze slăbiciunea și nimicnicia sa . A dorit să-și forțeze limitele și să-și pună la încercare tăria. Rezultatul a fost unul dezastruos. Se remarcă aici o crimă a umanismului în care conceptul de supraom își pierde din valoare. Prin personajul creat, Dostoievski a vrut să demaște falsitatea și iluzia omului că poate atinge supraomenescul. Toate aceste dorințe duc la înstrăinarea de sine, la decăderea morală și la debilitate. În final, Raskolnikov duce o luptă cu propria conștiință pe care o pierde. Vă mai întrebați acum de ce empatizez cu Raskolnikov? O fac pentru că el reprezintă doar un simbol pentru neputința omului ce este mânat de putere și stăpânire. Câți dintre noi nu ne-am dorit să ne depășim orbește propriile limitele și în final am eșuat? Cazurile „Raskolnikov’’ pot fi multiple și diferă de la o persoană la alta. Omul trebuie să aibă în grija ca în drumul său spre devenire să nu-și piardă din integritate, deoarece altfel va sfârși tragic precum Raskolnikov și va fi prins într-o bătălie plină de remușcări și crime de conștiință cărora cu certitudine nu le va putea face față.
2. Stavroghin – „Demonii’’ de F.M.Dostoievski
În continuarea listei am ales un alt erou negativ din universul dostoievskian. Este vorba despre Stavroghin, demonul principal din acest roman. Toate personajele gravitează în jurul lui și sunt influențate de personalitatea sa distructivă. Stavroghin este ca un templu de gheață în care predomină indiferența acută față de cei din jur. Toată viața sa a trăit în desfrâu . Ca majoritatea personajelor lui Dostoievski , interiorul a fost profund măcinat de o idee și bineînțeles de o frică. De ce îi era frică unui om ca Stavroghin? De ridicol, îi era frică de a fi prins în ghearele ridicolului . Aceasta reprezintă singura sa slăbiciune.
Trăiește într-o apatie totală în raport cu viața, iar faptele pe care le comite sunt o consecință a durerii pe care o simte prin toți porii. Este o nepotrivire în cadrul lumii sale, este, în felul său un inadaptat, un neînțeles așa cum fiecare dintre noi este la un moment dat. Câți dintre noi nu și-au dorit să aparțină cândva unui loc , unei lumi ?
Dintotdeauna dorința omului a fost să trăiască în armonie, o armonie guvernată de fericire, cumințenie, așezate deasupra libertății. Dostoievski arată prin multiplele cazuri că omul nu știe cum să –și dirijeze liberatatea, cum să o gestioneze. Oamenii, de fapt, nu vor să fie liberi. Au nevoie în permanență de confirmare și certitudine, au nevoie de ceva de care să se agațe. Omul preferă de cele mai multe ori să fie încorsetat într-un cadru rational , să fie așezat în propria-i pătrățică. La nivel aspirational și ideatic, omul își dorește libertatea de orice tip, dar o data ce va intra în posesia ei, nu va putea să o controleze. Va devei sluga propriei sale dorințe. Din aceste motive, putem să-i înțelegem pe cei ca Stavroghin, robi ai unei existențe apăsătoare.
3. Ion din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu
Ion este reprezentantul tuturor țăranilor care își doreau cu orice preț pământul. Devine un posedat al ideii de posesiune. Nu prezintă o simplă dorință de a se îmbogăți, ci treptat se transformă într-o psihoză pasională. Acesta decade de pe scara umanității, și în locul omului apare bestia, lipsită de sentimente și de empatie. Nu-l putem condamna pe Ion pentru aspirațiile pe care le avea de a urca cât mai sus în sfeara socială, deoarece cu toții ne dorim să înregistrăm evoluții de orice tip ar fi ele. Consider că poate fi condamnat doar dintr-un singur punct de vedere. Metodele și planurile pe care le punea în aplicare erau inumane și-l dezintegrau în permanență. În final este pedepsit pentru felul în care a procedat și nu pentru visul pe care-l avea. În cazul lui Ion poate mulți au fost sau încă sunt. Sărăcia îi impinge pe oameni la înfăptuirea unor fapte degradante, însă trebuie să ai grijă în momentul în care îți pătrunde în sânge. De acolo nu mai ai scăpare, ești prins și chiar dacă încerci, te consumă până la os și în acele momente, abia atunci poți simți că într-adevăr nu mai ai nimic…
4. Hermann – Dama de pică de A.S. Pușkin
Tânărul Hermann este protagonistul nuvelei „Dama de pică’’, operă de referință ce a atins perfecțiunea din punct de vedere literar. Acesta obișnuia să ia parte la jocul de cărți, dar niciodată nu participa, deoarece era conștient că ar suferi multe pagube materiale. Aparent ai impresia că este un om norocos. Află de existența a trei cărți care i-ar putea asigura garantat câștigul, însă acestea sunt știute de o contesă misterioasă și bătrână. După îndelungi căutări, pășește plin de frenezie în camera bătrânei și o imploră să-l ajute. Atunci când observă că nu vrea să coopereze, o amenința cu un pistol neîncărcat deasupra capului. În acel moment bătrâna moare. De aici începe întreaga măcinare sufletească a lui Hermann. Știe că nu el a ucis-o, dar în adâncul sufletului simte că el i-a provocat moartea. După puțin timp, setea pentru înavuțire este atât de pregnantă, încât îi apare într-o noapte stafia bătrânei și îi dezvăluie cele 3 cărți. În timpul jocului, înnebunește, deoarece una dintre cărți este greșită, semn al sorții . Acesta sfârșește într-un ospiciu repetând cu disperare numele cărților. În cazul lui putem observa calea ușoară pe care dorește să pășească pentru a deveni ceea ce și-a dorit. Din păcate nu există trei cărți salvatoare care să schimbe prin minune un destin .
5. Moll Flanders a lui Daniel Defoe
Moll Flanders este surprinsă în cartea lui Defoe luptând cu sărăcia, dar și cu propriul sine.
Aceasta duce o viață agitată plină de fărădelegi : prostituție, furt, bigamie. Povestea sa este prezentată într-un roman al încercării. Inițial poate fi considerată o criminală, însă, la analiza detaliilor despre trecutul ei, cititorul va observa că este de fapt victima propriei vieți. În ciuda mediului ostil în care trăiește, reușește să se ridice deaupra mlaștinei în care se află prin intermediul imoralității. Este cea care a ales calea ușoară, ce nu a dispus de o educație aleasă și nici de flacăra care să-i călăuzească viața. Ajungem să empatizăm cu Moll, deoarece fiecare individ este supus alegerii zi de zi.
Diferența este că unii dintre noi au ales o altă cale…
