Martie

Aș vrea să vin cu tine
Nu doar până la capăt,
Ci dincolo de gânduri,
Acolo unde mintea
Alunecă din nume.

Să fim o fluturare
De suflete purtate
Pe culmea izbăvirii…
Și totuși încă dorul,
De ce-am lăsat în urmă,
Ne-ntoarce cald privirea
Spre sâmburele-n care
Tresare infinitul.

Un comentariu

  1. Liana Tugearu says:

    Ca în toate creațiile sale, nuanțele infinitezimale dau conturul artei poetice în această poezie a Monicăi Pillat, ca în toate celelalte.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *