A apărut de curând la editura Humanitas cartea „Sfântul Nr. 6” aparținând talentatei scriitoare Tatiana Niculescu, carte inspirată de destinul tragic al episcopului greco-catolic Iuliu Hossu și de ținuta morală exemplară cu care omul și-a purtat suferința. Acest martir al regimului comunist din anii 1948-1970, a fost numit cardinal de Papa Paul al VI-lea, în 1969, și beatificat de Papa Francisc în 2019.
Deși intitulată „Povestire”, cartea se constituie într-o parabolă menită să îl facă pe cititor părtașul unui demers hermeneutic ce parcurge, după modelul christic, suișul din concretul exterminator al Calvarului către iluminarea spirituală, dătătoare de rost înalt pilduitor.
Scrierea se desfășoară concentric pe trei paliere crescătoare: sâmburele narațiunii e alcătuit din materialul istorico-documentar care a marcat traseul dramatic în lume al eroului evocat, personalitate de prim rang, ca valoare umană. Teroarea dictaturii nu l-a deposedat doar de libertate și implicit de atributele îndatoririlor sale obștești conferite de țară, de comunitate și de familie, ci și de nume. A primit în închisoare apelativul Nr. 6, după cifra patului pe care îl ocupa.
Aici sâmburele narativ al cărții se desface, generând un al doilea cerc mai amplu, inspirat autoarei de memoriile personajului său, memorii ce cuprind reflecțiile acestuia asupra încercărilor trimise de Sus. Astfel meditația asupra simbolisticii numărului 6 deschide perspectiva asupra ultimei zile a Creației, autoarea izbutind performanța trecerii din registrul materialului faptic în cel spiritual, capabil să transfigureze realitatea. „Calea necunoscută” care îl poartă de-a lungul anilor dintr-o închisoare în alta, îi prilejuiește exilatului cugetări din ce in ce mai profunde asupra caznelor fizice și psihice îndurate, iar amplitudinea meditației îi permite să își ia o distanță salvatoare față de constrângerile cotidiene și să rămână sufletește nealterat. Cartea se încheie într-un crescendo care ne ia într-un al treilea cerc, al privirii de sus, de dincolo de moarte, cu care eroul contemplă trecutul și viitorul, îndemnându-ne să luăm aminte la propriile noastre opțiuni și speranțe în vremuri tot mai tulburi.
Compusă cu un talent de zile mari, armonizând epicul alert cu lirismul reflecției, cartea Tatianei Niculescu, scrisă la persoana a treia, pare paradoxal a comunica emoțiile propriei voci care, la lectură, devin chiar ale noastre.
Lansarea va avea loc pe 25 feb. la librăria Humanitas Cișmigiu
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.