Cuvânt‑înainte
Descântecele sunt considerate de lingvişti ca reprezentând o enclavă arhaică a utilizării limbii române, în care se conservă miraculos forme gramaticale, cuvinte şi sensuri care au dispărut de multă vreme din uzajul obişnuit. În reprezentarea lexicografică, acestea alcătuiesc, în mod curent, o componentă explicită a corpusului utilizat.
Ne‑am obişnuit să întâlnim, în definiţiile a nu puţine cuvinte, menţiuni care trimit la acest domeniu, ca, de exemplu, „(în descântece)”, ceea ce nu se întâmplă numai în cazul dicţionarelor exhaustive sau specializate – de tipul Dicţionarului limbii române (DA), publicat sub conducerea lui Sextil Puşcariu (1913–1948), al Dicţionarului limbii române (DLR), coordonat de Iorgu Iordan, Alexandru Graur şi Ion Coteanu; Marius Sala şi Gheorghe Mihăilă (1965–2010), al Dicţionarului etimologic al limbii române (CDER), realizat de Alexandru Ciorănescu (ediţia în limba română a apărut în anul 2002) –, ci şi în dicţionare explicative uzuale, cum ar fi Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), în numeroasele sale ediţii.
Astfel, chiar dacă descântatul este, de acum, relativ puţin cunoscut ca practică în lumea urbană, competența lingvistică a vorbitorilor include încă – şi în oraşe – fenomene de limbă pe care le atestă descântecele sau, dacă nu le mai include, vorbitorii respectivi au, cel puțin, acces la conștiința existenței unor asemenea fenomene.
În vorbirea de toate zilele, utilizăm de multe ori, fără să observăm sau să realizăm, expresii care trimit, în ultimă instanţă, la descântat: ca un făcut, parcă i‑a luat boala cu mâna, îl fierbe, a rămas cu inima friptă, leacuri băbeşti, ce l-a apucat, cu inima arsă de dor etc.
Pe de altă parte şi complementar, descântecele sunt văzute asemenea unui spaţiu de manifestare neîngrădită a inventivităţii lingvistice, a jocului cu limba, care este unul dintre drepturile inalienabile ale oricărui vorbitor nativ.
PROFIL
Sanda Golopenția a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1961 și a obținut titlul de doctor al aceleiași universități în 1969. Între 1961 și 1980 a lucrat în cadrul Institutului de Folclor, al Centrului de Fonetică și al Institutului de cercetări etnologice și dialectologice predând cursuri de lingvistică și semiotică la Universitatea din București. În 1980 emigrează în S.U.A. Devine profesor la Universitatea Brown în anul 1981 (și Professor Emerita în 2010). A publicat 20 de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie, sociologie și eseuri; a editat sau coordonat 19 volume privind îndeosebi Școala sociologică de la București și este autoarea a peste 200 studii apărute în S.U.A., Franța, România, Italia, Belgia, Portugalia, Spania, Africa de Sud și Mexic. A condus 23 teze de doctorat. Distincții: Premiul Fundației Culturale Române pe anul 2000; Premiul Fundației Gheorghe Ursu (2002) și Premiul Fundației Copy.Ro (2002) pentru editarea vol. A. Golopenția, Ultima carte; Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara pentru anul 2007”; Diploma „Meritul Academic” (2008). Doctor Honoris Causa (Universitatea de Nord, Baia Mare, 2007; Universitatea de Vest, Timișoara, 2014). Dintre lucrările publicate amintim: Les voies de la pragmatique, Stanford: Anma Libri, 1988; Voir les didascalies (cu Monique Martinez), Toulouse–Paris: CRIC–Ophrys, 1994; Desire Machines. A Romanian Love Charms Database, Bucuresti: Editura Fundației Culturale Române, 1998; Vămile grave, București: Univers, 1999; Intermemoria – Studii de pragmatică și antropologie, Cluj: Dacia, 2001; Chemarea mâinilor negative, București: Cartea Românească, 2002; Learn To Sing, My Mother Said. Songs of the Women of Breb/ Hori de femei din Breb, Baia Mare: Editura Ethnologica, 2004; Limba descântecelor românești, București: Editura Academiei Române, 2007; Emigranții Carter, București: Paideia, 2008; Româna globală, București: Fundația Culturală Secolul 21, 2009; Hacia une nueva definición de las didascalías, Madrid: ÑAQUE Editora, 2010; Arhipelagul gustian. Contribuții la istoria Școlii Sociologice de la București (București: Editura Enciclopedică, 2016).