„Posibilitatea reabilitării se află în centrul tuturor marilor religii şi societăţi. În Coreea de Nord, ca în toate dictaturile comuniste, aceasta este de neconceput.
Apoi, într-o noapte, Eunmi a dispărut. Orele treceau şi ea tot nu se întorsese acasă; părinţii mei au intrat în panică şi au căutat-o prin tot oraşul. Cu cât se făcea însă mai târziu, cu atât devenea mai limpede că Eunmi nu lipsea pur şi simplu sau era greu de găsit; nu mai era în Hyesan. Într-un târziu, am găsit un bilet de la ea ascuns sub pernă: Eunmi hotărâse că nu mai poate suporta sărăcia în care trăiam şi fugise în China, trecând fluviul Yalu. În bilet îmi scria s-o caut pe o femeie de la periferia oraşului care o ajuta pe ea; aceasta va şti cum să ia legătura cu Eunmi. Decizia ei era extrem de riscantă – erau în pericol şi viaţa ei, şi viaţa noastră – şi a iscat multă supărare şi teamă în familia noastră.
Colac peste pupăză, chiar înainte să fugă Eunmi, eu mă îmbolnăvisem din senin, mă durea îngrozitor stomacul şi au trebuit să mă ducă la spital. Am fost diagnosticată greşit cu apendicită şi mi-au făcut operaţie cu o doză prea mică de anestezic. M-am trezit în timpul operaţiei şi am leşinat de durere.
Abia peste câteva zile mi-am venit în simţiri, pe un pat de spital improvizat. Eunmi plecase, iar părinţii mei păreau că mai au puţin şi-şi pierd minţile.
Nu aveam încotro: trebuia să luăm legătura cu Eunmi. M-am rugat de doctori să-mi scoată firele, dar s-au lăsat greu convinşi. În biletul pe care îl scrisese, Eunmi ne spunea cum s-o găsim pe femeia de la periferia Hyesanului. Când am găsit-o, ea ne-a spus ce îi zisese, chipurile, şi lui Eunmi: în China nu numai că vom găsi mâncare, ci vom reuşi şi să dăm imediat de sora mea. Pe atunci, noi habar nu aveam cât de mare e China sau care este politica statului chinez faţă de fugarii din Coreea de Nord.
Totuşi, fără să ştim, eu, mama şi sora mea le pica- serăm în plasă traficanţilor de persoane. Femeia de la periferia Hyesanului ademenea nord-coreence spunându-le că în China vor avea ce mânca şi îşi vor găsi de lucru. Ne confruntam cu o alegere imposibilă: eu şi mama puteam să plecăm imediat şi să avem o şansă de a o găsi pe Eunmi ori să pierdem ocazia definitiv şi să ne întoarcem acasă, unde nu aveam ce mânca şi nici o posibilitate ca părinţii mei să-şi găsească de lucru. Am convins-o pe mama că trebuie să profităm de şansa aceea.
Chiar şi criticii cei mai neînduplecaţi ai statului chinez se declară şocaţi şi consternaţi când le explic că, în anumite privinţe, coşmarul nostru a început abia după ce am plecat din Coreea de Nord. În districtul Changbai, din provincia Jilin, aflată în sudul Chinei, eu şi mama am trecut de la un samsar la altul, de fiecare dată la un preţ mai mare. În cele din urmă le-am fost vândute ca „soţii” unor ţărani chinezi care nu îşi puteau găsi nevastă dintre chinezoaice. (Politica PCC privind dreptul de a avea un singur copil, pusă în aplicare brutal în 1980 pentru a încetini creşterea populaţiei, a avut ca rezultat un masiv dezechilibru între numărul de femei şi cel de bărbaţi – o generaţie de „femei lipsă” – din cauza faptului că multe familii chineze preferau să aibă băieţi, nu fete.) Eu aveam 13 ani, iar mama 41.
Yeonmi Park, Cât mai este timp. O refugiată nord-coreeană își caută libertatea în America
Cuvânt-înainte de Jordan B. Peterson
Traducere de Ioana Aneci
Editura Polirom, 2023
După ce a fugit din Coreea de Nord, Yeonmi Park a descoperit, în America, ce înseamnă libertatea. Dar, alături de beneficiile vieții într-o țară democratică și bogată, ea vede acum și problemele acesteia, ba chiar, cu sensibilitatea celei care a trăit într-o dictatură, își simte uneori amenințată libertatea de expresie și de gândire. Începând cu educația la Columbia University, ce i se pare că îi îndoctrinează pe studenți, și până la fățărnicia elitelor, îndeosebi când vine vorba de criticile autoarei la adresa Chinei, ori la prejudecățile și ipocrizia variilor celebrități pe care le întâlnește la conferințe și evenimente mondene, Yeonmi Park trece extrem de critic în revistă problemele societății americane și mai ales excesele așa-numitei ideologii woke și ale corectitudinii politice, precum și formele subtile de cenzură pe care acestea le instituie.
„Dacă povestea Cenușăresei ar fi fost scrisă de cineva cu un stil mult mai sinistru decât frații Grimm, protagonista ar fi putut foarte bine să fie autoarea cărții de față. După ce a evadat din închisoarea care este Coreea de Nord, după ce a scăpat cu viață de sclavia sexuală ce i-a fost impusă (ei și mamei sale, simultan) în China, după ce s-a educat în modul cel mai neverosimil cu putință în Coreea de Sud, a ajuns în Statele Unite și s-a înscris la Columbia University, cândva un important far călăuzitor al libertății occidentale. Nu că era visul vieții ei – era ceva la care nici măcar nu visase, ceva ce îi depășea cu totul închipuirea. Yeonmi Park, călăuzită de spiritul întreprinzătorului său tată, chiar a pus mare preț pe educație – s-a străduit din răsputeri să dobândească o educație cât mai temeinică, în sens tradițional, când a reușit să ajungă în Coreea de Sud, unde a stat cu nasul în cărți. Și ce s-a întâmplat când a pășit în sacrosanctele săli ale acestei auguste instituții de învățământ superior? A dat peste aceeași ideologie ce corupsese țara în care s-a născut și îi condamnase pe locuitorii săi la o viață de iad.” (Jordan B. Peterson)
Yeonmi Park s-a născut în Coreea de Nord în 1993 și trăiește în prezent la New York. A absolvit Columbia University și este o cunoscută militantă pentru drepturile omului. Autobiografia ei, ce relatează povestea fugii din Coreea de Nord, Drumul către libertate (Polirom, 2015), a fost un bestseller internațional.
