Cine iubește muzica se bucură de toate genurile ei: clasică, populară, de jazz, operă, operetă, etc. Am ales ca, pentru luna iunie, să scriu despre marele compozitor de operetă născut în Germania, Jacob Offenbach, naturalizat în Franța cu numele Jacques Offenbach.
Cum l-am cunoscut? Aveam acasă, copil fiind, nu numai niște biblioteci pline de cărți, dar și o mulțime de partituri muzicale rămase de la bunica din partea mamei. Nu știu cine le cânta la pian, dar partiturile – cu fragmente din operete, valsuri, tangouri, chansonete la modă prin anii 1930, în transpunere pentru pian – erau înghesuite una peste alta într-o mobilă destinată unui alt scop, dar care adăpostea, în partea de jos, un imens teanc de note care mă atrăgea ca un magnet.
Printre altele, am descoperit niște fragmente din opereta Povestirile lui Hoffman de Offenbach. Eram mică, nu știam notele, mă jucam punând pe pian șlagărele auzite la radio, dar fratele meu mai mare Toma, la rugămințile mele, a descifrat odată un fragment din opereta lui Offenbach, care mi-a plăcut la nebunie. Iar când, adultă fiind, am vizionat opereta în întregime, bucuriei de a fi recunoscut melodia din copilărie i s-a adăugat și cea a certitudinii asupra imensei valori a compozitorului.
Născut la Köln, fiul unui cantor de sinagogă, copilul a semnalat de la o vârstă fragedă aptitudinile lui muzicale. La 14 ani a fost acceptat la Conservatorul din Paris, dar neîmpăcându-se cu rigorile studiului academic, a părăsit școala după un an, 1834. Între anii 1835 – 1855 și-a câștigat viața ca muzician, devenind celebru atât ca violoncelist, cât și ca dirijor.
Temperamentul satiric al lui Offenbach a fost evident, ambiția lui fiind să compună piese comice pentru teatrul muzical. Cum conducerea Operei Comice din Paris n-a fost interesată să-i monteze lucrările, în 1855 a închiriat un mic teatru pe Champs-Elysées , unde și-a prezentat propriile operete, devenite apoi celebre.
A compus în total, între anii 1850-1870, peste 100 de operete, iar Povestirile lui Hoffman – ultima lui lucrare – a rămas neterminată. Ea face parte din repertoriul standard al teatrelor de operă.
Offenbach a avut o influență majoră asupra compozitorilor de operetă ce i-au urmat, Johann Strauss Jr. și Arthur Sullivan.
Succesul lui Offenbach nu a fost la început datorat compozițiilor, ci carierei de violoncelist. Câștingând în reputație ca instrumentist în orchestra Operei Comice din Paris, el a fost preluat de Fromental Halévy, un reputat muzician francez,care i-a scris tatălui lui Jacques, la Köln, că fiul său va deveni un mare compozitor. Halévy i-a dat lui Offenbach lecții de compoziție și orchestrație. Ca și în anii studenției, disciplina lui Offenbach combinată cu dragostea pentru satiră a făcut ca elevul să fie diferit de toți celilalți, iar purtarea lui părea să nu-i atragă pe parizieni. Cu toate acestea, succesul n-a întârziat să apară. Despre refuzurile pe care Offenbach le-a primit în tinerețe de la teatrele din Paris, Claude Debussy a scris că instituțiile muzicale franceze nu au putut accepta ironiile lui Offenbach, care expuneau o evidentă „falsă și exagerată calitate” a operelor promovate: „marea artă la care nu era voie să zâmbești”.
Offenbach a frecventat din tinerețe saloanele mondene ale Parisului, unde erau angajați pentru serate muzicieni talentați. Așa i-a cunoscut el pe marii muziceni ai epocii, iar la un concert dat la Köln, l-a întâlnit pe Franz Liszt. Într-unul din saloane a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Hermina, cu care s-a căsătorit mai târziu și au trăit împreună toată viața. Ea avea 17 ani la căsătorie și a fost, pentru el, un continuu sprijin.
Datorită cunoștințelor făcute în saloane, în 1844 a fost invitat la Londra, unde concertele lui au avut un succes răsunător. Presa britanică a scris elogios despre el și imediat i s-au oferit concerte alături de cunoscuții Felix Mendelsohn, Joseph Joachim și alții. Iată un citat din presa londoneză a vremii: „Execuția și gustul său artistic au stârnit mirare și plăcere, genialitatea lui producând o mare inspirație”. Iar publicația Știri ilustrate din Londra (The Illustrated London News) a scris: „Domnul Jacques Offenbach , extraordinarul violoncelist, a cântat joi seara cu mare succes la Windsor în fața Împăratului Rusiei, Regelui Saxoniei, Reginei Victoria și Prințului Albert.
Desigur, o amplă și detaliată biografie a lui Offenbach poate fi consultată în documentele pe Internet, aici mă voi rezuma doar la câteva puncte marcante.
La începutul carierei, în 1858, Offenbach a compus opereta Orphée aux enfers (Orfeu în Infern), montată fastuos la Opera Bufă din Paris, cu costume și decoruri bogate, cor și orchestră. A avut mare succes și a rămas una dintre operetele favorite ale publicului.
În 1860, Jacques Offenbach a primit cetățenia franceză cu aprobarea directă a lui Napoeleon III, în anul următor a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare, o înaltă distincție din partea Franței și, după acestea, succesul lui Offenbach n-a încetat să înflorească. Au urmat operetele La Vie Parisienne (Viața Pariziană), La Grande-Duchesse de Gérolstein (Marea Ducesă de Gérolstein), Robinson Crusoé, Geneviève de Brabant și multe altele, toate gustate din plin de public.
Ultima lui operetă, Les contes fantastiques d’Hoffmann, scrisă după o piesă de doi autori francezi, a fost cea la care Offenbach se gândise din tinerețe. Compozitorul suferea de gută și, în 1880, conștient de boala sa, deși a dorit să termine opereta, n-a reușit. A murit în 1881 și a fost înmormântat la Cimitirul Montmartre. Recitativele și ariile lipsă ale operetei au fost completate de alți compozitori.
Scriu aceste rânduri și aud, în gând, melodia principală a operetei, cea care se afla în caietul de note rămas de la părinți și cu care am făcut cunoștință cu ani în urmă. Ea mai dăinuie și astăzi, după mulți ani, în memoria auditivă, muzicală și afectivă a melomanului din mine.
Articol apărut în Vatra veche 6 / 2023
Fekicitări!