Când am venit, acum patru decenii, în Canada, la Montreal, am remarcat că societatea funcționa altfel decât în România: nu existau pile, nu puteai trece peste rând la instituții medicale sau guvernamentale, exista o ordine în toate. Caracterul latin însă al societății exista.
În 1997 am fost mutată din Montrealul francofon în Ontario -regiune anglofonă – unde am constatat diferența dintre societatea latină și cea anglo-saxonă: disciplina era și dincolo, însă aici, unde am sosit, oamenii erau foarte politicoși, dar nu foarte comunicativi. În ultimii 25 de ani, nu numai tehnologia s-a dezvoltat, dar și varietatea etnică a locuitorilor regiunii s-a diversificat, întrecând-o considerabil pe cea din regiunea francofonă Quebec. În ultima vreme am constatat – cu surpriză – reacțiile ceva mai puțin rezervate ale ontarienilor, în general, iar la probleme legate de tehnologia modernă în mod special.
Cartea de credit
Recent am avut nevoie de o informație – în urma unor spamuri neplăcute pretinzând că mi s-a anulat cartea de credit- și am telefonat la bancă. După ce un robot m-a plimbat de colo colo, în final a răspuns un bărbat, bine dispus și gata să mă ajute. M-a identificat și, când a aflat numele meu, Maria-Veronica, m-a întreabat: „Îmi dați voie să vă spun ceva?” „Da”, zic, surprinsă. „Știți?, zice el, toate femeile din viața mea: mama, soția, cele trei surori și fiicele mele au numele principal precedat de Maria.” Și începe să-mi înșire toate numele respective, după care adaugă: „Am vrut doar să știți că vă voi trata ca pe un membru al familiei”.
După acest interludiu care m-a amuzat, i-am cerut informația dorită, mi-a dat-o și, cartea mea de credit era bine mersi, iar la sfârșit, ca bonus, mi-a dezvăluit și secretul cum pot să evit, la viitorul apel, ocolul de șase minute provocat de roboții telefonici care trimit de la unii la alții.
Nu știu țara de origină a acestui domn vorbăreț, dar am apreciat ajutorul lui! Asta nu m-a împiedicat să refuz – politicos – propunerea lui de a face operațiile bancare online. A înțeles și ne-am despărțit buni prieteni, ca de la client la companie, incluzând toate Mariile lui din familie!
Micuțul USB (memory stick)
USB este un mic obiect electronic atașat la computer pe care poți memoriza materialele ca să nu le pierzi în cazul contaminării computerului lui cu un virus.
Așadar, având nevoie de un USB nou, mi-am cumpărat unul cu memorie medie. Venind acasă, am regretat că nu mi-am luat unul cu memorie dublă. Am păstrat bonul și după câteva zile m-am dus să schimb produsul. Merg la raionul respectiv, un vânzător fără mască și răcit cobză, tușind și strănutând în cot (obicei canadian ca să nu contaminezi), el îmi prezintă produsul dorit, după care mă îndrept spre casierie pentru schimb.
Dau bonul, care avea niște dungi pe el – probabil ruloul de hârtie al imprimantei era la sfârșit – și casierul, un asiatic, dă să scaneze bonul. Nimic. Încearcă de mai multe ori, nu merge. „Puteți introduce manual numărul de pe bon” sugerez eu. Atâta mi-a trebuit! Te pui cu tinerii de azi?
În spatele meu se adunaseră deja câteva persoane de toate vârstele și etniile și, pentru că asiaticul nu concepea să facă operația manuală, lumea a început să dea sfaturi. Unii spuneau că cel mai simplu ar fi să mi se dea banii înapoi, alții încercau să-l lămurească pe acesta că la mașinile electronice e altfel, o doamnă a bombănit că lumea nu știe aritmetică, de asta nu se returnează banii în numerar. Însfârșit ar fi prea lung să reproduc aici tot ce s-a vorbit.
După minute bune de încercări nereușite de a scana, asiaticul îl cheamă pe șef, iar acesta, un tip respectabil, ia bonul cu dungi pe el, se apropie de casă și bate cu mâna numărul respectiv. Exact ce propusesem eu! Asiaticul a facut restul de operațiuni și a reușit să deblocheze șirul de oameni care, chiar și după ce am plecat, continuau să comenteze.
M-am bucurat de micul balamuc de la casierie, unde fiecare-și dădea cu părerea: mi-a adus aminte de latinismul din care plecasem deja de peste patru decenii…
desene de Adelaida Mateescu
