Despre scandal (brevilocvent)

Dacă unii cred că există cărți care au schimbat lumea (discutabil, exceptând Biblia și Coranul), fără a fi foarte limpede dacă în bine sau în rău, (chiar și cele două amintite… ), e evident că există un apetit  maladiv pentru scrierile scandaloase, după cum se poate observa periodic. Tirajele superlative lasă în umbră scrierile nobeliate probând însă și faptul că există două premii discutabile: Nobel pentru literatură și Nobel pentru pace. Acesta din urmă cel mai adesea ridicol, mai ales când e consecința războiului sau a oricărui conflict. 

Evident că și scandalul  provine de la romani și faptic și etimologic. Nu mă voi opri asupra vreunui scandal zguduitor din Roma antică, mai ales că sursele, mergând chiar la ele și nu pe ele, pot fi discutabile. Noi am preluat scandalul din franceză  (terminologic desigur,  nu faptic…) dar tot latina ne lămurește.

Verbul scandere are în principiu un înțeles nobil, ambițios a se urca, a se sui, iar dacă ar rămâne la aceste înțelesuri ar fi frumos; numai că așa ceva nu e posibil: scandere Capitolium ne amintește de un episod încă neelucidat peste ocean, a se urca pe Capitoliu… Sigur că un asemenea episod, despre care am scris la momentul respectiv, este scandalos și nu întotdeauna victorios căci scandalum conform lui Prudentius e o piatră de care te poticnești. Ce se întâmplă însă când „suișul” (Tacitus atrage atenția!) este scandere supra principem, a te înălța (urca) deasupra conducătorului, a împăratului, sau a… regelui, sau a viitorului monarh, publicând o carte dictată (sau poate totuși scrisă… ) ??? E cert scandal voit, stipendiat grosolan ca și produsele mediatice,  așteptat cu ardoare de publicul (semi)doct. Produsul se încadrează cert în scandalizare, a scandaliza (spune Tertulian), spre deliciul publicului care în fapt primește ceea ce își dorește. Și totuși, când scandalul îi vizează pe propinquissimi cei mai apropiați, atunci scandalum (o spune tot Tertulian printr-o asociere greco-latină) devine cădere în păcat, păcătuire. Desigur, dacă autorul crede în așa ceva; cert NU. Pentru lector, fie și dezamăgit, rămâne consolarea transmisă de Plinius Iunior : „Nici o carte nu este atât de rea, încât să nu folosească la nimic”. Eventual la ce să nu faci dar și cum să faci bani (mulți).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *