Gabriel Liiceanu – Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie (4)

Faptul de a purta în noi, în conștiința și în inconștientului nostru, infinitul este cel mai teribil și miraculos lucru din lume. Căci nici un alt mediu nu are densitatea extraordinară a mediului spiritual. Faptul de a ști că suntem „creierul lumii”, că purtăm infinitul în noi s-ar cuveni să ne zdrobească, să ne pulverizeze la gândul de o clipă că am putea accesa simultan in actu posibilitățile lui. Dar conștiința noastră finită nu poate ciuguli mai mult de câteva grăunțe din această uriașă grămadă care ne stă la dispoziție doar in potentia. E ca și cum, intrând în mare și înaintând în larg, am simți că membrele noastre se prelungesc până la de neatinsului fundului mării. Volumul lăuntricului nostru, în care plonjăm când și când, e, gândit la scara spiritului, mare cât adâncul mării pe care-l avem sub picioare când ne scufundăm în ea. Dar picioarele noastre nu vor atinge niciodată fundul mării. Acesta e Dumnezeu.