MINICRONICILE TATIANEI.#ValulNegru

După moartea profetului Mohamed, în primele zile ale islamului, unii credincioși l-au ales drept succesor pe Ali, vărul lui. Aveau să se numească șiiți.
Alții credeau că sucesorul legitim era un apropiat al profetului, primul calif al musulmanilor, numit de consiliul înțelepților. Ei aveau să se numească suniți. În secolul XVIII, o ramură sunită fundamentalistă va crea curentul wahabit în Arabia Saudită. Cum s-a ivit însă, în secolul XX, ideea unui mare stat islamic condus după principiile religioase ale legii Șaria? Și de ce această idee a schimbat și radicalizat lumea musulmană ? În ce fel au influențat țările occidentale prefacerile ivite din amestecul religiei cu politica și cu setea de putere? Cum de intelectuali stângiști europeni au sprijinit revoluția din Iran în numele unei spiritualități politice…?
Jurnalista americană de origine libaneză Kim Ghattas a primit numeroase premii pentru contribuția ei la mai buna înțelegere a politicii, mentalității și religiei care domină țările musulmane. „Valul negru” este povestea a patru decenii de istorie și a șapte țări, un fel de „O mie și una de nopți” a politicii moderne din Orientul Apropiat, după cum scrie autoarea. Declanșatorul marii schimbări care avea inițial la bază o broșură aparent inofensivă a imamului Khomeini despre necesitatea statului islamic, a fost anul 1979: atunci a început revoluția în Iran, atunci a avut loc asediul Marii Moschei de la Mecca în Arabia Saudită și tot atunci trupe sovietice au invadat Afganistanul. Începe astfel rivalitatea iraniano-saudită pentru legitimitate islamică. Subiectul acestei cărți este întunericul intelectual și cultural care a cuprins regiunea de vechi conflicte fratricide începând cu fatidicul an 1979.
Un studiu de caz despre consecințele și implicațiile pentru lumea întreagă ale folosirii religiei în scopuri politice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *