Laura GHINEA. Dileme vechi și noi. Cum rezolvăm probleme morale aparent de nerezolvat

Conflictul din Ucraina a transformat Gara de Nord din București în adăpost temporar pentru mii de oameni refugiați din calea războiului. Pe lângă problemele administrative create, afluxul de refugiați și contextul tragic au pus autoritățile și oamenii obișnuiți, deopotrivă, în fața unor probleme morale aparent noi, dar, în fond, vechi de când lumea. Șeful gării a decis să dea prioritate cetățenilor ucrainieni în sălile de așteptare, în detrimentul cetățenilor români. O decizie luată, cel mai probabil, în baza unui principiu moral care afirmă că avem o datorie morală să îi protejăm pe cei vulnerabili. „Dar eu sunt în țara mea, plătesc taxe, e dreptul meu să stau pe scaun”, a strigat cineva scandalizat. „Pe ai noștri nu îi ajutați, îi ajutați pe alții”, s-a revoltat altcineva. Un cor de indignare morală răzbate de sub cupola gării, pe două voci – de ce îi ajutăm așa mult pe refugiați? de ce nu îi ajutăm mai mult pe refugiați?

Exemplele pot continua și în afara circumstanțelor grave amintite, în viața noastră obișnuită – să ne mințim prietenii, pentru a-i proteja de un adevăr dureros? să ne prefacem că nu am văzut hoțul furând în tramvai, pentru a nu fi agresați de acesta? să luăm apărarea propriului copil, deși știm că a greșit? 

În fiecare zi, luăm decizii referitoare la ceea ce este corect sau greșit să facem, din punct de vedere moral, adică în sensul de bine sau rău. Uneori, însă, e greu să decidem, ne confruntăm cu ceea ce numim „dileme morale” – situații excepționale, care ne crează un stres emoțional considerabil.

O dilemă morală apare ca un conflict între două datorii la fel de importante, dar care nu pot fi respectate împreună. Poți să îndeplinești o obligație, dar nu pe amândouă. Poți să-ți ții o promisiune, dar nu poți să împiedici efectele negative pe care respectarea promisiunii le poate implica. Spre exemplu, poți să-i returnezi unui prieten suma de bani împrumutată, dar nu-l poți împiedica să-și cumpere droguri de banii pe care tu îi dai înapoi.

 Caracterul aparent insolubil ne încarcă emoţional, reacțiile afective negative semnalizându-ne pericolul unei alegeri eronate – orice ai face, nu vei avea sentimentul că ai făcut bine, dimpotrivă, vei trăi cu sentimentul neplăcut că ai făcut rău. Regretul, vinovăția și îngrijorarea ne induc un stres moral greu de gestionat.

Pentru a ameliora această condiție, aflată la intersecția dintre etică și psihologie, pentru a ne găsi liniștea și a fi capabili de o alegere cumpănită, pentru a rezolva, așadar, probleme morale aparent de nerezolvat, folosim un tip particular de judecată – gândirea morală. Asemenea gândirii critice, gândirea morală folosește și ea logica, dar pentru a face diferența între bine și rău, nu între adevărat și fals. Astfel, trebuie să analizăm alternativele și să argumentăm în favoarea uneia sau alteia, din perspectivă morală, adică să raționăm moral, în termeni evaluativi – ce trebuie să facem, ce e bine să facem. Pe baza unui raționament moral, construim un argument moral, care ne conduce la o concluzie morală, indicându-ne ce este de făcut. 

În judecata noastră morală, pe lângă logică, suntem influentați și de alți factori. Unii se ghidează după intuiții, dar ele pot fi înșelătoare, alții după reguli, însă acceptarea lor necritică poate fi și ea problematică. Mai mult, psihologia morală, spre exemplu, se apleacă asupra acestei chestiuni, întrebându-se „cât de raționale sau conștiente sunt judecățile noastre morale?”. Intră, astfel, în discuție problema prejudecăților. Nu cumva judecata noastră este o prejudecată?

Pentru că sunt probleme ieșite din comun, dilemele morale ne obligă să depășim moralitatea comună și să ne plasăm într-un cadru de evaluare mai rafinat. Asta presupune o îmbogățire a culturii morale personale, prin studiu teoretic – lecturi sau cursuri și prin acțiuni practice – expunerea la situații cu miză morală, voluntariat, activism etc. Împreună, cele două tipuri de activități ne formează abilități de judecată morală autonomă, pe care le putem aplica în viața noastră de zi cu zi.

Pe lângă experiența pe care o căpătăm prin studiu și practică, atunci când încercăm să rezolvăm o problemă morală, putem face apel și la unele metode clasice de decizie etică. Acestea însumează un set de reguli de evaluare și decizie consacrate, elaborate de specialiști în etică. Astfel, putem recurge la judecăți analogice, prin compararea problemei noastre cu altele, similare – un procedeu specific metodei cazuistice, putem fixa un cadru de evaluare, în care principiile sunt miezul vieții noastre morale, după cum propune metoda principiistă sau putem folosi principiul utilitarismului preferențial, care permite un calcul al satisfacerii celei mai mari preferințedacă alegerea pe care o facem are drept consecință cea mai mare satisfacere a preferințelor unui număr cât mai mare dintre cei afectați, atunci ea este morală.

Există, așadar, numeroase feluri în care ne putem amelioara judecata morală, pentru a fi capabili de decizii cât mai înțelepte în situații dilematice. Poate nu vom lua întotdeauna cea mai bună decizie, între bine și rău sunt multe nuanțe de gri și, după cum ne avertiza Aristotel, „a greși e ușor, dar greu a făptui potrivit”. Din fericire, a făptui potrivit se învață.

Laura Ghinea este doctor în filosofie, consultantă în domeniul eticii şi integrităţii profesionale, membră a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, autoarea Calendarului Filosofic și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul Între bine și rău – atelier de argumentare și dezbatere a dilemelor morale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *