Cititorii știu: un adevărat iubitor al muzicii ascultă cu aceeași plăcere – chiar pasiune aș spune – orice muzică de bună calitate, fie ea clasică, de jazz, populară sau de operă.
M-am oprit astăzi la reputatul virtuos violonist și compozitor, Grigoraș Dinicu (03-04-1889 – 28-03-1949), lăutar român de etnie romă Celebra lui Hora Staccato, pe care o ascult cu mare bucurie la radio, ea fiind transmisă des în Canada, m-a fascinat dintotdeauna. Melodia a avut un efect asemănător asupra cunoscutului violonist american Jascha Haifetz ( 1901-1987) și acesta a editat partitura pentru a fi interpretată și de alți violoniști. Dar cine ar fi putut-o cânta la fel de bine ca autorul însuși? Și totuși, există o înregistrare din 1938 cu piesa adaptată și denumită Hora Dinicu-Heifetz a lui Yascha Heifetz acompaniat la pian de Emanuel Bay.
În plus, se pare că Yascha Haifetz a afirmat că Grigoraș Dinicu ar fi fost cel mai mare violonist pe care l-a auzit el vreodată. Nu e de mirare acest fapt, mai ales că mulți mari violoniști ca Yehudi Menuhin, sau Itzhak Perlman, aveau o mare plăcere să asculte și chiar să cânte cu lăutari. Celebrul violonist franco-italian Stéphane Grappelli , interpret de muzică de jazz, a fost un mare admirator al lui Dinicu și al felului în care el interpreta muzica lăutărească.
Este interesant – și poate mai puțin cunoscut – faptul că bunicul lui Grigoraș Dinicu, Angheluș Dinicu, este cel care a compus – pentru nai- cunoscuta melodie Ciocârlia, inspirat de celebra melodie de mare circulație din repertoriul lăutarilor din Ungaria, Polonia și a altor țări din Peninsula balcanică. Grigoraș a fost cel care a adaptat-o pentru vioară. Melodia a fost folosită de George Enescu în Rapsodia I-a.
Grigoraș Dinicu s-a născut la 3 aprilie 1889 în cartierul Scaune al lăutarilor bucureșteni și a trăit de mic copil în atmosfera muzicii populare. Tatăl său, Ionică Dinu, era un muzicant foarte cunoscut, care cântase în Franța și Rusia, coleg de taraf cu vestitul Sava Pădureanu, fost lautar al țarului Rusiei. Mama sa era fiica lui Angheluș Dinicu, celebru naist din acea vreme, și sora a lui Dimitrie Dinicu, care, după ce studiase violoncelul la Viena, a devenit prim-violoncelist al orchestrei filarmonice din Bucuresti și profesor la Conservator. Fotografia din Salonul reginei Elisabeta a României îl reprezintă pe acesta cântând alături de George Enescu.
După câteva luni de la nașterea lui Grigoraș, tatăl său a plecat împreună cu Angheluș Dinicu la Expoziția Universală de la Paris cu ocazia inaugurarii Turnului Eiffel, unde i-au cucerit cu interpretările lor pe toți vizitatorii expoziției.
Tatăl lui, fiind ocupat, l-a dat pe băiat în grija lui moș Zamfir, un lăutar bătrân care l-a învățat să cânte Doina haiducului, Lume, lume, soro lume, Arde foc la București și altele.
A studiat la Conservator vioara cu profesorul Dumitru Georgescu – Kiriac, apoi a continuat studiile în 1902 cu renumitul pedagog Carl Flesh. La examenul de absolvire, a interpretat la Ateneu Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre bisurile executate, a strecurat și compoziția proprie Hora staccato , care i-a adus nemurirea. Alte compoziții de mare succes ale lui au fost Hora Mărțișorului, Ceasornicul, Căruța poștei ș.a.
Pentru merite muzicale deosebite, lui Grigoraș Dinicu i s-a oferit de către Conservatorul din Viena o bursă de studii, dar, din cauza etniei rome nu i s-a permis să plece, fapt care l-a afectat puternic pe muzician. Poate că de aceea, în 1930, Grigoraș Dinicu s-a implicat într-o mișcare politică a romilor, când a fost numit președintele de onoare al Uniunii Generale a Romilor din România.
După absolvirea Conservatorului, a fost violonist în Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, dar a cântat și ca solist. Apoi, timp de 40 de ani, între 1906 și 1946, el a dirijat concerte de muzică populară în țară și peste hotare.
Numeroasele sale turnee în străinătate ca solist și dirijor l-au confirmat pe scena internațională. În afară de concerte, Grigoraș Dinicu a fost prezent cu muzica sa în cluburi de noapte, hoteluri, restaurante și cafenele din București sau din orașele Europei de Vest. A dat concerte la Londra, Monte Carlo, Paris, New York, etc.
A fost solist pe scenele lumii în compoziții ale marilor clasici: Bach, Beethven, Mendelsohn, Shubert, Brahms, Max Bruch, Wieniawski. Împreună cu alți mari violoniști, a interpretat, sub bagheta lui George Georgescu și Ionel Perleadublul concert pentru două viori de Bach.
A fost admirat de Maria Tănase, cu care a fost în turneuri și, în Statele Unite de celebra Marlene Dietrich, iar în restaurantele din București era iubit de figuri remarcabile ale culturii din acea vreme, ca George Enescu, Victor Eftimiu, Tony Bulandra, I. Al. Brătescu-Voinești, Ionel Perlea.
În majoritate, compozițiile lui muzicale sunt pentru vioară și pian, dar faimoasa Hora Staccato a avut aceeași soartă ca și alte piese celebre, care au fost transpuse în numeroase aranjamente. Hora lui Dinicu există în variante pentru trompetă și pian, pentru vioară și orchestră, sau chiar într-un aranjament pentru mandolină rusească.
S-a stins din viață la București, la numai 60 de ani. Dar muzica lui a rămas nemuritoare și are astăzi aceeași prospețime și vigoare ca atunci când a fost scrisă, cu un secol în urmă.
Notă: articolul a apărut în forma inițială în revista Vatra Veche
