Există un ţinut Lovecraft, după cum există un domeniu Arnheim ivit din materia imaginaţiei lui Poe. Iar în acest ţinut pe care H. P. Lovecraft îl construieşte din coşmarurile sale o vechime neliniştitoare urcă spre suprafaţa lumii, parcă spre a avertiza omenirea că sfârşitul ei este atât de aproape. Creator de mituri şi visător din New England, Lovecraft intră în literatura secolului XX pe urmele unui romantism tenebros, pentru a deschide un drum ce duce spre fantasy şi horror, până la textele lui Stephen King.
Cazul lui Lovecraft, ( un scriitor mai degrabă marginal şi fără noroc în timpul vieţii sale) are ceva din alura destinului unui personaj damnat. Lovecraft se ascunde în marginea unei Americi de care se desparte prin oroarea de modernitate şi de progres. Silueta lui este a unui gentleman excentric, iar decăderea familiei sale evoca traseul din “ The magnificent Ambersons” a lui Orson Welles.
Literatura lui Lovecraft este una publicată în revistele lipsite de pretenţii estetice. Este universul “ pulp”, în care se amestecă extravaganţa, supranaturalul şi teroarea. Posteritatea lui Lovecraft va sta sub semnul acestei filiaţii intelectuale. Linia lui Poe pare a eşua în fundătura ignorată de canon. Redescoperirea sa tardivă înseamnă eliminarea acestui stigmat care îi face imposibilă acceptarea de către “ mainstream”.
Însă Lovecraft este cu mult mai mult decât un autor de literatură de consum facilă. El este, ca şi M. R. James ori Tolkien, un intelectual care ambiţionează să îşi fondeze propria sa mitologie şi propriul său panteon. Seria de istorii datorate lui Lovecraft se organizează în jurul unor obsesii, legende şi eresuri. Condiţia textelor sale este aceea a coşmarului.
Şi poate că această dimensiune nocturnă şi magică a prozelor sale explică atracţia pe care Lovecraft o exercită asupra celor care întorc spatele raţiunii diurne. Ezoterismul literaturii sale nu are nimic convenţional sau kitsch. Imaginaţia lui Lovecraft lucrează cu substanţa fantasticului, iar acest fantastic trimite la vechimea care se ascunde sub coaja realităţii noastre.
Umanitatea este, la Lovecraft, parte din lunga cronică a unor civilizaţii uitate. Omul stă la marginea unui ocean în ale cărui ape vaste domnesc creaturi ce desfid imaginaţia. Nebunia şi rătacirea se pot ivi din revelaţiile ce aduc la lumină acest domeniu de întuneric. Groaza este cu mult mai mult decăt un exerciţiu destinat cititorilor creduli. Ea este expresia pură a terorii pe care personajele sale o resimt în faţa unui necunoscut ce irumpe, parcă de neoprit.
Iar Cthulhu, cel mai faimos dintre miturile lui Lovecraft, cuprinde în întinderea sa toate atributele care îl fascinează pe visătorul de coşmaruri. Dispărut, dar trăind în cultul unor zeităţi primitive. Aparent îndepărtat, dar permanent în vecinătatea oamenilor orbi. Inform, dar întrupat în nenumărate chipuri. El este vestitorul unui sfârşit care poate lua înfăţişarea unei apocalipse.
Literatura lui Lovecraft îşi depăşeşte condiţia de serie B, în termeni cinematografici, prin elanul ei vizionar. Peisajele şi scenele sunt smulse parcă acestui somn din care autorul nu se mai poate trezi. Lovecraft nu este un simplu epigon al lui Poe, după cum nu este un grafoman ce umple paginile publicaţiilor de duzină. Privirea lui merge în adânc, tot mai adânc, acolo unde o altă materie , neomenească, colcăie. Un anume fior gotic se simte în paginile sale, dar Lovecraft merge mai departe decât scriitorii din stirpea lui Walpole.
Cunoaşterea lui Lovecraft înseamnă iniţierea în acest straniu ritual al cunoaşterii nocturne. Experienţa literaturii sale este una pe muche de cuţit. Monocordă, proza lui Lovecraft poate atinge anvergura unor imagini de Piranesi. Noua Anglie devine ţinutul peste care se înstăpâneşte, suveran, coşmarul cu mii de feţe.
