Mă voi opri azi la minunea legată de senzația Crăciunului, atât de diferită pentru fiecare dintre noi! Bucuria sărbătorii începe în copilărie, dar percepția ei rămâne în memoria afectivă. Pentru mine, aprinderea lumânărelelor și artificiilor în momentul în care noi, copiii, aveam însfârșit voie să intrăm în camera cu bradul împodobit, sunetul colindelor, podoabele pe care le recunoșteam în pom din anii trecuți – o felie de lună sclipitoare, sus, câțiva papagali de pluș, globuri – și, în sfârșit, cadourile în țiplă, toate erau fascinante. Obiectele nu mai există, dar imaginile și emoțiile stârnite de ele sunt vii în memorie.
Am constatat că o senzație asemănătoare cu cea din copilărie de Crăciun mi-o produce revista Leviathan. Care este elementul ei magic? Poate coperta ei, care mă poartă cu ani în urmă? Sau poate bucuria de a descoperi în ea o întreagă lume, la fel ca în copilărie, de Crăciun, în cărțile sau revistele primite?
În aceste zile – cu izolare- ale Crăciunului 2021, mă voi opri asupra acestui ceva deosebit, care umple cu grație și eleganță setea noastră de frumos.
O revistă cât o lume*)
„Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ţi doreşti ca autorul ei să fi fost un minunat prieten de-al tău, pe care să-l fi putut suna oricând îţi doreai.”(J.D. Salinger)
Revista Leviathan 3 / 2021 are peste 200 de pagini format mare, echivalentul unei cărți de peste 400 de pagini. O carte diferită de toate cărțile lumii dintr-o revistă diferită de toate revistele lumii. Și, cum notele de față se referă la lectura cărților, îmi permit să scriu câteva cuvinte și despre această apariție fermecătoare, palpitantă și ieșită din comun, cu format de revistă, dar dimensiune de carte.
Deși este de admirat faptul că, la un asemenea număr de materiale, toate sunt atrăgătoare, nu dimensiunea revistei iese cel mai mult în evidență. Cât despre materiale, ele sunt nu numai atrăgătoare, palpitante și frumos prezentate, sunt și impecabile din punct de vedere al calității. E o lume întreagă cuprinsă în poeme, proze, eseuri, traduceri, interviuri, epigrame, piese de teatru, în critica muzicală, în absolut tot.
Este evident că nu voi analiza aici textele, deși fiecare în parte ar merita-o din plin. Și nici nu voi menționa cât de bine sunt ele aranjate, pe categorii, în secțiuni în care fiecare autor își are un loc special. Nu mă voi opri nici la admirabilele traduceri din limba română în alte limbi și viceversa. Nu. S-ar putea presupune că orice revistă culturală cuprinde asemenea traduceri.
Și atunci, ce anume m-a determinat să scriu câteva cuvinte despre această minune de revistă, care ocupă deja, după numai trei ani de la apariție, un loc important în peisajul cultural românesc? Iată motivele:
- Revista găzduiește textele a 50 de autori, în afara celor 3 persoane din redacție.
- Materialele sunt prezentate în 29 de secțiuni diferite, iar una dintre ele, „Voci din diaspora” publică știri culturale românești din emigrație.
- Selecția textelor este riguroasă, iar plasarea la sfârșitul articolelor – cu litere mărite – a unui citat semnificativ din el dă un surplus de eleganță prezentărilor.
- Grija pentru cititor se simte la fiecare pas, atât prin poziționarea textelor cât și prin comentariile justificative.
- Este o revistă vie, care transmite emoții. Mi s-a părut, la un moment dat, citind-o, că sunt parte dintr-o piesă de Teatru Radiofonic, unde personajele vorbesc fără să fie văzute, iar cititorul (deci și eu) devine personaj al piesei jucate sau al concertului descris.
- Redacția revistei prezintă cea de-a 25-a ediție a festivalului Enescu cu o enumerare care conține, printre altele, numele oaspeților. O simplă listă. Dar cum e scrisă! Se spune că un actor bun poate face să vibreze spectatorii citind chiar și o simplă carte de telefon. Aș spune ca în același fel, harul acestei simple enumerări emoționează!
- Și, cum bine se știe, harului trebuie să i se alăture munca, iar în revista Leviathan, cele două elemente se combină perfect.
Cinste celor trei redactori și autorilor care, cuceriți de farmecul revistei, oferă cu bucurie o oază de liniște și seninătate în vremurile tulburi pe care le trăim astăzi.
______________
*) Fragment din articolul meu apărut în revista Leviathan 4 / 2021

Din nou draga Veronica ne delectezi cu textele tale pline de emotii in care aflam lucruri interesante, toata admiratia mea pentru colaboratori si pentru redactorii acestei reviste. Felicitari!