Suleika Jaouad: Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată (4)

Cam în aceeași perioadă, efectele secundare ale chimioterapiei au început să se facă simțite. Țesutul care-mi căptușea gâtul pe dinăuntru a început să se desprindă, un efect îngrozitor de dureros al chimioterapiei, numit mucozită, din pricina căruia nu puteai să mănânci, să bei sau să vorbești mai tare decât în șoaptă. — Ești gata de petrecere? a glumit Younique prima dată când mi-a dat perfuzia pentru morfină. Binecuvântate  sunt asistentele extraordinare care au simțul umorului: fac totul să fie mai ușor de îndurat. Însă, chiar și cu morfină, durerea era prea intensă ca să pot înghiți ceva. În afară de urmele lăsate de ace și de vânătăile care îmi acopereau acum brațele, o mulțime de punctișoare vineții de dimensiunea vârfului de ac mi-au apărut peste tot pe piept și pe gât. În lipsa trombocitelor, celulele din sânge care ajută organismul să formeze cheaguri, capilarele de la nivelul pielii se spărseseră, iar sângele ieșea la suprafață. Evitam să mă uit în oglindă. Și apoi, inevitabilul s-a întâmplat: într-o dimineață, m-am trezit din somn și am descoperit un ghemotoc de fire de păr pe pernă. Pe la prânz, părul îmi cădea în smocuri, lăsând goluri peste tot pe suprafața scalpului. Treceam obsesiv cu mâna peste pielea capului, adunând pumni întregi de păr pe care-i puneam în mici grămăjoare pe masa de lângă pat. Căderea părului mi-a confrmat ceea ce știam, dar nu putusem să accept, și mi-am petrecut restul după-amiezii luptându-mă cu lacrimile. În acea seară, Will m-a ajutat să îndepărtez și ceea ce mai rămăsese; era ca și cum am smuls buruienile dintr-un pământ umed. Până seara, eram complet cheală.