Capitolul 7
Cultură fără frontiere
Trăind la Paris din motive personale, şi‑a slujit ţara în Europa. L‑am supranumit ambasadorul intelectualităţii ruse. Nu exista rus, bărbat sau femeie, care să fi avut legătură cu scrisul, arta sau muzica în favoarea căruia Turgheniev să nu fi intervenit.
Maxim Kovalevskii, „Amintiri despre Turgheniev” (1908)
1
Soţii Viardot s‑au întors la Paris la sfârşitul lunii octombrie 1871. Au fost şocaţi de pagubele produse în oraş de bombardamentul prusac şi de luptele dintre trupele lui Thiers şi comunarzi. Avuseseră loc conflicte în zona care ducea spre Montmartre, unde au găsit casele ciuruite de gloanţe şi străzile încă presărate cu rămăşiţele baricadelor. Reşedinţa lui Thiers din Piaţa Saint‑Georges aflată în apropiere fusese incendiată de comunarzi, din ea rămânând doar un schelet carbonizat. Casa lor de pe rue de Douai rămăsese întreagă, însă era dărăpănată, după ani de zile când fusese închiriată unei familii cu mulţi copii, care plecase în timpul asediului. Revenit împreună cu copiii familiei Viardot de la Baden, Turgheniev a găsit casa într‑un haos total, după cum îi scria lui Annenkov pe 24 noiembrie. „Aici e plin de muncitori care decorează, curăţă, răzuiesc, mută mobilierul – şi toate astea nu‑mi dau deloc pace să lucrez.”
Locuinţa a fost readusă treptat la luxul şi splendoarea din urmă cu zece ani, când soţii Viardot locuiseră ultima dată acolo. Orga Cavaillé‑Coll a lui Pauline a fost adusă înapoi de la Baden şi reinstalată în Grand Salon, unde Louis îşi avea şi galeria de artă. Deşi îşi vânduse numeroase tablouri pentru a acoperi costurile la Baden, încă îi mai rămăseseră lucrări importante, printre care şi câteva picturi de Velázquez şi Ribera. Camerele de la parter, unde primeau oaspeţi, au fost decorate somptuos, cu covoare orientale, perdele grele şi draperii de caşmir şi vaze uriaşe cu flori. Potrivit scriitorului Hjalmar Boyesen, toate acestea creau „o atmosferă orientală exotică”. Pauline îşi primea elevele în salonul de la primul etaj, unde avea pianul cu coadă Pleyel. Pe pereţii de culoarea cafelei erau atârnate portrete ale lui George Sand, Gounod, Saint‑Saëns şi Turgheniev, precum şi un portret în mărime naturală al surorii lui Pauline, marea cântăreaţă Malibran.
La început, Turgheniev avea două camere la mansardă. Era pentru prima dată când locuia în aceeaşi casă cu soţii Viardot – moment în care relaţia lui cu Pauline şi Louis a devenit mai mult sau mai puţin făţişă. În 1874, când fiica lor, Claudie, s‑a căsătorit, Turgheniev a primit patru camere mici pe care ea le eliberase la etajul al doilea. Avea o cameră de lucru, o „încăpere înghesuită şi îmbâcsită” cu două ferestre mici şi un tavan mult prea scund pentru înălţimea lui; acolo avea un pupitru acoperit cu hârtiile lui, o otomană, un taburet şi tablouri care acopereau pereţii. Alături, în bibliotecă, se afla o pianină cu capacul acoperit de un strat gros de praf, iar printr‑un coridor îngust se ajungea la un salon şi în dormitor, în care juristul Anatoli Koni, care l‑a vizitat pe Turgheniev, a observat printr‑o uşă deschisă că „totul era în dezordine”, patul era nefăcut, iar o perdea stătea să cadă de pe şină. Turgheniev era neglijent îmbrăcat acasă: după spusele Elenei Repceanskaia, una dintre elevele rusoaice ale lui Pauline, care îl vizita adesea, îi lipseau nasturi la haine. Din asta, ea a dedus că Turgheniev ducea o viaţă tristă, fără o soţie care să‑i poarte de grijă. Totuşi, în pofida hainelor ponosite, avea, îşi amintea Louise, care îi simţea prezenţa în casă graţie mirosului apei sale de colonie, „un comportament impecabil”.
