Orlando Figes – EUROPENII (4)

Capitolul 5

Europa se amuză

Are toate condiţiile unui loc de moliciune apatică. Nu pare să fie nimic de făcut (în afară de distracţie), iar lumea exact asta face. Nicicând n‑a mai existat un asemenea amestec de verdeaţă, aur, soare, flori, mese, veşminte, flirturi şi lene promiscuă cum e la Baden.

Charles Clark, „Baden‑Baden în 1867”

1

În 1863, soţii Viardot au părăsit Franţa şi s‑au stabilit la Baden‑Baden, staţiunea germană la modă, situată la poalele munţilor Pădurea Neagră. Petrecuseră patru luni la Baden (cum era cunoscut oraşul în general) în vara anului 1862, căci Pauline avea un angajament să cânte acolo pe durata sezonului, şi se simţiseră atât de bine, încât au hotărât să se mute la Baden. Spre sfârşitul şederii lor acolo, cumpăraseră o casă mare, cu mult teren, în zona Tiergarten, o costişă împădurită de la periferia sudică a oraşului, de unde aveau vederi minunate la pajiştile ce duceau către ruinele castelului de deasupra oraşului. După ce au dispus renovări majore şi construirea unei galerii de artă cu sală de concerte, soţii Viardot s‑au întors la Paris pe durata iernii, dar au revenit la începutul lunii mai, după ultima reprezentaţie a lui Pauline în Orphée.

Turgheniev i‑a urmat împreună cu Paulinette, care avea pe atunci douăzeci de ani, şi cu guvernanta ei, închiriind camere pentru toţi trei în Lichtental, aproape de vila soţilor Viardot, cu toate că fiicei lui nu‑i plăcea acolo şi nici nu‑i suferea pe soţii Viardot, încât curând s‑a întors la Paris, unde a locuit mai întâi la fosta lor adresă de pe rue de Rivoli, iar când contractul de închiriere a expirat, într‑un apartament mai mic, în Passy. Este greu de spus dacă Pauline s‑a simţit vinovată de faptul că tânăra plecase din pricina ei. În jurnalul ei, în iulie 1863, remarca doar că Paulinette era „o fată obraznică”, al cărei mare cusur era că nu îşi aprecia „tatăl adorabil”.

După ani de separare, Turgheniev şi Pauline îşi reluaseră în ultimele luni relaţia, care era mai calmă şi mai stabilă, semănând mai curând cu o căsnicie decât cu o aventură extraconjugală, iar mutarea în Germania a reprezentat pentru ei un nou început. „Suntem în paradis”, îi scria Turgheniev prietenului său, poetul Louis Pomey, la scurt timp după sosirea sa în Baden: „peisajul rural este încântător, vremea încântătoare, atmosfera încântătoare, şi am găsit un mic apartament încântător unde am de gând să‑ţi ofer o seară încântătoare”.

Mutarea a fost mai cu seamă decizia lui Pauline. Vocea ei îşi pierduse forţa, secătuită după anii de suprasolicitare a ambitusului ei extraordinar, şi „nu mai era frumoasă”, în opinia lui Eugenie, fiica Clarei Schumann. După ce i s‑a refuzat un rol important în Les Troyens, Pauline hotărâse să se retragă de la Opéra de Paris şi de la celelalte teatre importante de operă din Europa, concentrându‑se în schimb asupra activităţii didactice şi compoziţiei şi limitându‑şi apariţiile pe scenă la teatrele mici de provincie, care aveau, în opinia ei, standarde mai ridicate în Germania, comparativ cu cele din Franţa. „La Paris este imposibil să fac ceva satisfăcător”, îi scria ea lui Rietz. „Ar trebui să cânt muzică proastă cu un aer afectat (urăsc exagerarea în artă) şi să fac alte lucruri pe care femeile respectabile nu se cade să le facă. Ah, dragul meu prieten, nici nu‑ţi poţi închipui josnicia care domneşte aici, acum, în artă şi în toate sferele vieţii publice.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *