Niall Ferguson –Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor (4)

Capitolul 5: AMĂGIREA ȘTIINȚEI

Iat‑o că vine

Lady a mea Influenza…

– Rupert Brooke

ȚÂNȚARUL SAU OMUL

Sir Rubert William Boyce, unul dintre întemeietorii Școlii de Medicină Tropicală din Liverpool, dădea cândva o formulare succintă memorabilă. Cartea sa din 1909 se intitulează Țânțarul sau omul și are drept subtitlu „Cucerirea lumii tropicale”. „Curentul medicinei tropicale”, scrie el, „s‑a răspândit azi în toată lumea civilizată… Se poate spune fără exagerare că lumea tropicală este cucerită încet, dar sigur. Cele trei mari flageluri provocate de insecte la tropice, cei mai mari dușmani cu care omenirea s‑a luptat vreodată, anume malaria, febra galbenă și boala somnului, sunt astăzi ținute în frâu și încep să cedeze teren… Lumea tropicală se deschide din nou pionierilor comerțului… Cucerirea ei practică… e menită să adauge o felie zdravănă a lumii, de o productivitate neînchipuită, sferelor de influență și activității [publicului britanic]”. Asemenea păreri erau un loc comun cu o sută și ceva de ani în urmă, la apogeul imperiilor europene. „Viitorul imperialismului”, scria în 1903 John L. Todd, coleg al lui Boyce la Liverpool, „rezidă în microscop”.

Ideea „cuceririi” de către știință a lumii naturale – a victoriei obținute cu greu, dar finalmente indubitabilă, a omului (și microscopului) asupra țânțarului – este aproape irezistibilă, chiar dacă astăzi n‑o mai concepem ca pe un apanaj al imperialismului. Într‑o lucrare anterioară, eu însumi n‑am ezitat să descriu medicina modernă ca pe una dintre cele „șase aplicații majore” (killer applications) ale civilizației vestice. Cu toate acestea, bine‑cunoscuta poveste poate fi relatată și altfel: nu ca o serie de triumfuri medicale, ci mai degrabă ca o vrajbă între știință, pe de o parte, și modul oamenilor de a acționa, pe de alta, care par să fie ca șoarecele și pisica. Pentru fiecare doi pași înainte pe care au reușit să‑i facă mânuitorii microscoapelor, specia umană s‑a dovedit capabilă să facă cel puțin un pas înapoi – optimizându‑și constant, fără să‑și dea seama, rețelele și comportamentul pentru a grăbi transmiterea agenților patogeni contagioși. Ca urmare, relatările triumfaliste despre sfârșitul istoriei medicinei au fost în mod repetat contrazise de realitate: de gripa „spaniolă” din 1918–1919, de HIV/SIDA și, cel mai recent, de COVID‑19.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *