Niall Ferguson –Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor (3)

Capitolul 3: RINOCERI CENUȘII, LEBEDE NEGREȘI REGI‑DRAGON

As flies to wanton boys, are we to the gods.

They kill us for their sport.

Regele Lear

MENAJERIA CATASTROFELOR

A compara pandemia de COVID‑19 cu un război, fie el și împotriva unui „dușman invizibil”, a devenit un loc comun în rândul liderilor copleșiți de noile lor responsabilități, care încercau să obțină sprijinul populației la începutul anului 2020. Analogia a fost susținută de mai mulți istorici, în texte atent formulate. Din motive evidente, e cert însă că o pandemie se deosebește foarte mult de un război. Pandemia e pentru noi un dezastru natural, pe când războiul e făcut de oameni – o distincție la care vom reveni. Într‑o pandemie, cel care omoară oameni este un agent patogen, în timp ce, în război, oamenii se omoară între ei. Și totuși, cele două tipuri de calamități au multe în comun, pe lângă faptul evident al mortalității excesive. Amândouă aparțin acelei categorii speciale de catastrofe rare, de mare amploare, care face subiectul acestei cărți.

Nu toate războaiele par să înceapă din senin. Izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, a fost însă neașteptată. În 1914, oamenii erau de multă vreme conștienți de faptul că un conflict european la scară largă era foarte posibil și înțelegeau cât de dure vor fi urmările lui. Și totuși, chiar și printre cei educați și bine informați, – puțini au priceput, foarte târziu – în august –, iminența Armaghedonului. Același lucru se poate spune despre cei care, în 2020, fuseseră informați în mod repetat de amenințarea pe care o reprezentau diverși noi agenți patogeni, dar care au ales să ignore sau să minimalizeze pericolul atunci când „boala X”, cum a fost numită de Organizația Mondială a Sănătății, a apărut într‑adevăr. Prin urmare, în faza ei inițială, pandemia a avut cam aceleași consecințe ca și primele câteva luni ale Primului Război Mondial: panică financiară, dislocări economice, alarmă în rândul populației și un nivel semnificativ al mortalității în exces, deși, de data asta, printre vârstnicii de ambele sexe, nu printre bărbații adulți. O diferență însemnată a fost faptul că pandemia de COVID‑19 a început fără acel imbold compensatoriu pentru moralul populației pe care l‑a reprezentat, în cazul războiului, patriotismul. Similar e însă procesul de ajustare care a avut loc în ambele situații pe măsură ce a devenit clar că criza n‑avea să se rezolve „până la Crăciun”. Odată ce se încheie, evenimentele catastrofale capătă un contur care nu a putut fi detectat în decursul lor de cei ale căror vieți au fost profund afectate. Nimeni nu știa în august 1914 că ultimele gloanțe ale războiului vor fi trase abia după patru ani și trei luni, așa cum niciunul dintre participanții la bătălia navală anglo‑franceză din largul portului Sluis, din 1340, nu știa că cele două țări începeau un Război de O Sută de Ani, căci denumirea aceasta i‑a fost acordată abia în 1823.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *