Niall Ferguson –Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor (2)

Capitolul 1: SENSUL MORȚII

This fell sergeant, death, is strict in his arrest.

– Hamlet*

SUNTEM CU TOȚII CONDAMNAȚI

„Suntem condamnați.” Replica aceasta, rostită de soldatul James Frazer, Casandra scoțiană din sitcomul britanic Dad’s Army, a fost una dintre glumele recurente ale tinereții mele. Ideea era s‑o spui în cele mai absurde momente – când se termina laptele sau când pierdeai ultimul autobuz spre casă. Într‑unul din episoade („Uninvited Guests”) e o scenă superbă în care Frazer – interpretat de excelentul John Laurie – le spune celorlalți membri ai plutonului său din Home Guard (miliție civilă britanică din timpul celui de al Doilea Război Mondial) povestea înfricoșătoare a unui blestem. În tinerețe, se afla la un moment dat pe o navă ancorată în largul unei insulițe de lângă Samoa, pe care, potrivit spuselor prietenului său Jethro, exista un templu în ruină unde se găsea un idol decorat cu un rubin gigantic „cât oul de rață”. Cei doi s‑au dus să fure rubinul, tăindu‑și drum prin hățișul de nepătruns al pădurii. Dar, chiar când Jethro pusese mâna pe el, în fața lor a apărut un vraci vrăjitor, care l‑a blestemat pe Jethro: „MOARTE! RUBINUL ÎȚI VA ADUCE MOARTE! MOARTE!”

SOLDATUL PIKE: Și s‑a împlinit blestemul, domnule Frazer?

SOLDATUL FRAZER: Da, fiule, s‑a împlinit. Jethro a murit… anul trecut, la optzeci și șase de ani.

Toți suntem condamnați, chiar dacă nu neapărat blestemați. Eu am să fiu mort cel mai târziu în 2056. Speranța de viață care mi‑a mai rămas, la vârsta de cincizeci și șase de ani și două luni, este, potrivit Administrației Serviciilor Sociale, de 26,2 ani, ceea ce m‑ar duce până la optzeci și doi de ani, cu patru mai puțin decât prietenul blestemat al lui Frazer. Ceva mai încurajator, Serviciul de Statistică Națională al Marii Britanii îi dă de trăit unui om de vârsta mea cu doi ani mai mult, cu o probabilitate de 25% de a ajunge până la nouăzeci și doi de ani. Ca să văd dacă pot îmbunătăți aceste cifre, am intrat pe pagina Living to 100 Life Expectancy Calculator, care își bazează estimările pe un chestionar detaliat despre stilul de viață al individului și despre trecutul familiei. Living to 100 mi‑a spus că probabil n‑am să ajung să trăiesc un secol, dar că am o șansă mai mare de 50% de a mai rezista treizeci și șase de ani. Firește, lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel dacă luam COVID‑19 în ianuarie, căci boala avea pe atunci o rată de fatalitate de 6% pentru grupa mea de vârstă – poate puțin mai ridicată dacă luăm în calcul și astmul ușor de care sufăr.

A muri la cincizeci și șase de ani ar fi cu siguranță dezamăgitor, dar n‑ar fi deloc rău după standardele majorității celor 107 miliarde de ființe umane care au trăit vreodată. În Marea Britanie, unde m‑am născut, speranța de viață n‑a atins cincizeci și șase de ani decât în 1920, cu numai un secol în urmă. Media pentru toată perioada cuprinsă între 1543 și 1863 a fost puțin sub patruzeci de ani. Iar Marea Britanie era cunoscută pentru longevitatea populației. Conform estimărilor, speranța de viață la nivel mondial a fost puțin sub treizeci de ani până în 1900, când a ajuns la treizeci și doi, și sub cincizeci până în 1960. În India, speranța de viață era de doar douăzeci și trei de ani în 1911. În Rusia, ea a scăzut la un nivel minim de douăzeci de ani în 1920. În ultimul secol, trendul a fost permanent crescător – speranța de viață la naștere s‑a dublat, practic, în lume între 1913 și 2006 –, dar cu numeroase poticneli. Speranța de viață din Somalia de azi este de cincizeci și doi de ani, adică vârsta mea. E atât de scăzută în parte pentru că mortalitatea infantilă e încă foarte mare. Cam 12,2% dintre copiii născuți în Somalia mor înainte de a împlini cinci ani; alți 2,5% mor la vârste cuprinse între cinci și paisprezece ani.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *