TRANSATLANTIC. Edward Thomas- Ploaie

Edward Thomas

Ploaie

 

Ploaie, ploaia de la miezul nopții, nimic altceva decât ploaia nestăvilită

Bătând cabana asta tristă, și singurătatea mea, și pe mine

Amintindu-mi că voi muri

Și nu voi mai asculta ploaia, și nici nu-i voi putea mulțumi

Că m-a spălat și m-a făcut mai curat decât am fost vreodată

Din ziua în care m-am născut în această singurătate.

Fericiți sunt cei morți peste care cade ploaia:

Iar eu aici mă rog ca nimeni dintre cei pe care i-am iubit

Să nu moară în noaptea asta și nici să sufere cât încă-s vii

Singur, ascultând ploaia,

Îndurerat sau liniștit

Neputincios printre cei vii și cei plecați,

Ca o apă rece șiroind printre trestii rupte,

Miriade de trestii la pământ, nemișcate, amorțite,

Ca mine, cel căruia ploaia asta dezlănțuită nu i-a spulberat nicio iubire

În afară de cea pentru moarte,

Dacă am iubi numai ceea ce e perfect

n-am fi, îmi spune furtuna,  dezamăgiți, vreodată.

Edward Thomas  (Philip Edward Thomas,  3 martie 1878 –  9 aprilie 1917) a fost un poet, romancier și eseist englez, cunoscut mai ales pentru descrierea Angliei rurale.  A fost indeosbi un bun critic și prozator, poezie a scris doar în decursul a trei ani, după ce l-a cunoscut pe poetul american Robert Frost, cel care l-a și încurajat să scrie versuri.  Thomas s-a înrolat în armata britanică, ceea ce a adus o schimbare în rutina scrisului său.  A fost ucis pe front, în timpul primului război mondial, majoritatea poeziilor lui fiind publicate postum.

 

Edward Thomas

Rain

 

Rain, midnight rain, nothing but the wild rain

On this bleak hut, and solitude, and me

Remembering again that I shall die

And neither hear the rain nor give it thanks

For washing me cleaner than I have been

Since I was born into this solitude.

Blessed are the dead that the rain rains upon:

But here I pray that none whom once I loved

Is dying tonight or lying still awake

Solitary, listening to the rain,

Either in pain or thus in sympathy

Helpless among the living and the dead,

Like a cold water among broken reeds,

Myriads of broken reeds all still and stiff,

Like me who have no love which this wild rain

Has not dissolved except the love of death,

If love it be towards what is perfect and

Cannot, the tempest tells me, disappoint.

 

 

2 Comentarii

  1. Excelent!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *