Sorin Ioniță – Deceniul furiei și indignării. Cum ne-au schimbat ultimii zece ani? (1)

Propaganda şi manipularea, cu metode mai finuţe sau mai grosolane, au ajuns în aceşti zece ani teme serioase de dezbatere: se cer măsuri politice de contracarare, dar acestea, după cum vom vedea, nu sunt simplu de aplicat. Vladimir Putin, speriat de contestările interne din iarna lui 2012, a strâns şurubul şi a impus ţării o agendă social-conservatoare, alimentată cu citate copioase din gânditori neofascişti şi eurasianişti de mijloc de secol XX, pe care încet-încet au început s-o imite alte regimuri iliberale din zonă – iar când au ocazia, chiar unii politicieni de la Bucureşti. Avem pe agendă, după zece ani de frământări, teme de importanţă existenţială, precum: polarizarea ideologică stânga–dreapta; sfârşitul mass-media tradiţionale şi spargerea audienţelor în bule isterice şi balcanizate de opinie; provocările create de schimbarea climatică şi tranziţia energetică; criza refugiaţilor care vin spre noi din ţări răvăşite de război ori pur şi simplu sărace, dar cu demografie explozivă, prin contrast cu Europa, care îmbătrâneşte; iar legat de asta, raporturile noastre culturale şi politice cu alteritatea, în special cu cea foarte vizibilă a Islamului european. Şi, ca să fie clar că ultimul deceniu a fost cu adevărat neobişnuit, pandemia de Covid-19 apărută în 2020 a pus capac unui interval şi aşa dificil, impunând ajustări radicale în economie şi societate.

Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor

obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO?

Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“? Mişcările antieuropene sunt azi în oarece reflux pe continent, în state mari precum Germania, Italia, Franţa, Spania; există mai nou o administraţie centristă şi cooperantă la Washington. Euroscepticismul dur şi în special apelurile la părăsirea Uniunii s-au temperat vizibil de ceva vreme: experiența Brexitului a arătat că ieşirea din UE nu e ceva simplu şi cu final previzibil, ci un proces de negociere în perpetuitate. Dacă tendinţa se confirmă pe termen lung, asta ar marca o întoarcere a electoratelor la un vot pentru moderaţie, normalitate şi competenţă, în defavoarea celui identitar, gălăgios şi populist, care a fost norma în ultimii zece ani. Poate criza Covid-19 a avut rolul ei: a speriat lumea suficient cât să se vadă că tribalismele, politica de tip showbiz şi retorica inflamată antielite, asociate cu incompetenţa administrativă, omoară oameni. Însă la începutul lui 2021 e prea devreme să ne pronunţăm, ca să citez celebra replica a unui lider comunist chinez (un fake, cum veţi vedea în volum).

Am încercat să prezint cât se poate de obiectiv şi clar temele care m-au preocupat în acest Deceniu al indignării, dar evident că sarcina e uriaşă; nu pot avea pretenţia că imaginea e completă. Ansamblul e fatalmente fragmentar şi inegal, privilegiind acele subiecte care m-au  interesat şi pe care le-am putut cuprinde în cei zece ani de gâlceavă în lumea democratică. Ce sper că uneşte secţiunile între ele e viziunea clasic liberală, temperat-optimistă, care vede realizările sociale importante acolo unde sunt, dar nu e predispusă la mari dezamăgiri atunci când întreprinderile umane ies prost, deoarece nu porneşte cu aşteptări utopice din start. Şi, în general, consideră că istoria lungă e un bun ghid de acţiune şi grilă de interpretare pentru păţaniile noastre

actuale, natura umană fiind în adâncul ei neschimbătoare. Pentru ce e greşit prin aceste texte sau lipseşte, de vină sunt, ca de obicei, autorul şi puterile sale limitate.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *