LECȚII (3)

Se simțea nefiresc de bine și se învinovățea pentru asta, însă o simțea atât de aproape ca în fiecare sâmbătă sau duminică petrecute cu lejeritate la masa din grădină.

 

             Cu stânjeneală, dar cu o curiozitate flagrantă, deschise fișierul Oameni.

 

             Oameni.doc

 

           ” Dragă Alex, oamenii sunt, contrar celor crezute de tine, acele ființe care îți fac viața rotundă, întreagă și mai frumoasă, chiar și atunci când simți că nu este așa.  Mă bazez pe faptul că nu mai sunt și nu ai nici cum și nici curajul să mă contrazici.

              Oamenii cei mai importanți din viața mea ați fost tu și tatăl tău. Mi-am iubit părinții, pe bunicii tăi și i-am venerat, dar ei mi-au atras atenția că ordinea trebuie să fie cea pe care ți-am arătat-o la început. Când l-am cunoscut pe tatăl tău, eram foarte selectivă, mă simțeam bine în pielea mea, cu lecturile mele, cu filmele, fotografiile mele și cu prietenii mei, așa că încă o persoană în lumea mea nu era binevenită. El a știut însă să străpungă încet, încet, gardul de sârmă ghimpată, să creeze o mică spărtură și să o lărgească până la mine.”

 

                 Se sprijinea cu coatele pe măsuță până când a simțit că aceastea se afundă parcă în lemnul lăcuit și o durere surdă l-a cuprins. Își șterse ochii cu mână și se ridică, dorind să ajungă în bucătărie. Mâncarea chinezească nu era pe placul lui și simțea o durere acută de stomac.  Senzației acesteia i se alătura și stinghereala pricinuită de faptul că nu era pregătit pentru povestea părinților săi pe care o cunoștea în mare parte, dar fără prea multe detalii care ar fi prins mai bine curiozității feminine. Știa că mama sa își mai dorise și o fiică, însă acest lucru nu a mai fost posibil.

 

                 Ouă, brânză, un strop de iaurt și telul, negreșit. Cât poate fi de greu?  O văzuse de atâtea ori, spărgând cu grijă ouăle, adăugând puțin iaurt și amestecând puternic în vas până când amestecul devenea o pastă spumoasă. A ras și el  brânza și a adăugat-o în ploaie, răsturnând apoi conținutul în tigaia cu un strop de ulei încins de pe foc. A continuat să amestece cu o lingură de lemn în tigaie, pentru a crea jumări de ou, cum îi plăcea să le numească. Nu a avut niciodată vreo slăbiciune pentru omletă.  Și-a turnatul continutul din tigaie într-o farfurie, a a luat-o cu el în camerea ei și  a continuat să citească. 

”Încetul cu încetul, grupul meu de prieteni l-a acceptat, chiar asimilat pe tatăl tău. Era cu noi peste tot, chiar dacă, în unele momente îl amuza idealismul nostru, al celor de la litere. Am terminat facultatea, ne-am angajat, eu eram doamna profesor, el domnul inginer și ne întrebam mirați, cîteodată, când am devenit adulți. Adulții se căsătoresc și fac copii, nu? Așa că am intrat și noi în rândul lumii cum s-ar spune. Cu bune, cu rele, cu bani puțini, ca de început, ne-am încropit căminul nostru în care ne-am simțit minunat; totul era un vis la care adăugam în fiecare zi elemente noi; îți doresc să ai lângă tine, toată viața, un prieten care să te cunoască mai bine decât tine, să îți spună adevărul atunci când tu vrei să te ascunzi de el. Și dacă acel prieten este chiar partenerul de viață, cu atât mai bine. Așa am fost eu și tatăl tău. Ne anticipam fiecare gest, fiecare dorință; discutam până noaptea târziu și, pentru orice problemă aveam, găseam soluția cea mai bună.  Aveam impresia că, dacă vom fi împreună, nimeni și nimic nu ne poate distruge. Apoi, ai venit tu pe lume și te-am primit în mica noastră familie cu toată dragostea de care sunt capabili doi oameni. Universul nostru s-a mărit treptat, s-a umplut de jucării, de scutece, de biberoane, de suzete; am învățat din mers să fim și părinți. După câțiva ani, a trebuit să decidem ce vom face pe viitor. Tatălui tău i se ivise oportunitatea de a lucra la proiectele pentru care se pregătise toată viața și atunci am renunțat eu la serviciu pentru a avea grijă de tine. Am făcut-o cu toată bucuria și nu regret nimic. Mi-am păstrat câțiva copii la meditații și pentru că îmi erau dragi și nu puteam renunța la ei când aveau cea mai mare nevoie de îndrumarea mea. Tatăl tău era apreciat, mulțumit că își găsise locul într-o echipă și începuse să plece tot mai des în delegații. De cele mai multe ori ne lua cu el; dacă îți aduci aminte, am fost aproape în toată țara și, de câteva ori, în străinătate.”

 

           Rememora cu ochii închiși momentele în care călătorise cu părinții lui și locurile în care umblase. Imaginea familiei fusese mereu una idilică, cu afecțiune, umor și voie-bună. Mama sa avea o vorbă: ” părinții trebuie să își lase copiii să facă greșelile lor”.  Îi încolți în minte ideea că poate nu a stat suficient cu ai lui, poate nu le-a fost alături la nevoie, chiar dacă ei nu i-au reproșat niciodată nimic.  Câteodată, și dacă locuiești în aceeași casă, nu știi întotdeauna problemele celor din jur.

               ” Într-o vreme, am remarcat că devenise mai străin. Mai străin față de mine, cu tine era același și, de accea, am zis că poate mi se pare. Nu ne mai lua atât de des în delegații și nu mai purtam discuțiile savuroase din fiecare seară. Se întorcea încărcat de cadouri și pentru mine și pentru tine, dar simțeam cumva că, sub avalanșa de daruri, încerca să își ascundă vinovăția. Încetul, cu încetul, se îndepărta de mine. Am ales să nu spun nimic, să nu tulbur rutina și liniștea casei, mai ales că tu îl priveai ca pe o icoană, era eroul tău și el te iubea foarte mult. O femeie simte, să știi; simte că nu mai este dorită, că nu-i mai este alături partenerul. El se străduia să păstreze aparența, chinuit și de vinovăție . Am decis că este timpul să investesc în mine: era prea târziu să revin la catedră, dar am luat mai mulți copii la meditații, am început să revăd prieteni vechi, să reiau activități care îmi făceau plăcere: filmele, concertele….te luam cu mine aproape peste tot; câteodată te lăsam cu Mara, vecina noastră, față de care mă revanșam. În viață trebuie să ai grijă să te revanșezi și să răspunzi omului la bunătate, cu bunătate și la răutate, nu-i răspunde deloc, dacă nu poți cu bunătate, că nu știi prin câte o fi trecut omul de a ajuns așa. Să nu te grăbești să îi judeci pe alții, mamă, și să te uiți în primul rând în casa ta. Eram încă o femeie admirată și începusem să mă folosesc tot mai mult de educația dobândită, eram plăcută și epatam în anumite cercuri. Deplasările lui deveniseră tot mai dese, ajunseseră să nu mă mai deranjeze și aproape că eram doi tovarăși care se respectă și se tolerează reciproc. Discuțiile noastre erau despre tine, despre casă, planurile noastre dispăruseră cu desăvârșire și parcă un burete ștersese toată povestea noastră. Nu m-a interesat cine era cealaltă femeie, dar eram decisă să îi dau drumul dacă avea curajul să mă abordeze franc. ”

         Se opri din citit; nu cunoscuse aceste amănunte din viața părinților și faptul că le afla în acest mod îl stingherea puțin. Familia lui îi păruse mereu închegată și frumoasă. Adevărul este că nu fusese atent la detalii, viața își urmase cursul său firesc și el avusese mereu prezența și sprijinul lor aproape.  

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *