Curatorul de zacuscă

Trebuia să poarte un nume și cartea asta, iar titlul ales are și o poveste: suntem în 2019 și am fost invitat să fiu amfitrionul, alături de Florin Dumitrescu (textierul – antropolog, nu cheful)  unei degustări de zacuște organizată de Bioshop Romania.

Cu doar câteva ore înainte mă întâlnisem cu un amic care, pe lângă niște minunați virșli de capră și niște slană de mangalița, mi-a lăsat la degustare vreo câteva mostre de pălincă de zmeură. În drumul meu spre eveniment am realizat că, de fapt, curatorizez o degustare de zacuște și m-am cam îndrăgostit de treaba asta neomologată de nomenclatorul de meserii.

Am ajuns la locul faptei și, pe lângă conținutul borcanelor, am desfăcut și mostrele aromate. Ciprian, gazdă bună, a destupat și el o sticlă de pălincă. Unul dintre participanți a adus, la rându-i, două sticle producție și experimente proprii: pălincă cu ghimbir și cu ardei iute. La final, ne-am trezit și cu un distilat din mure. Habar nu mai am dacă zacuștele sau pălincile au fost mai numeroase, dar nici nu contează. Curatori de băuturi am mai văzut așa că nu mi-a rămas decât varianta inițială: să mă împăunez lumii ca mare zacuscar (în sensul de mâncău, nu de producător).

Despre zacuscă, la fel ca despre sarmale, ne hazardăm să clamăm că nu e noastră și iar vârâm bățul prin gardul etimologiei și să scrâmăm cu silă în rețetarul tradițional. Că fac și alții e clar, că termenul și-a pierdut sensul originar nu avem dubii, că nu îi spunem acestei tocane tartinabile de legume “a la romaine„ e fix problema noastră, că nici măcar nu o traducem pe meniurile pentru turiști ca pastă tartinabilă de legume e tot o meteahnă de neînțeles (dar despre asta scrie mai detaliat Cristina Andrei tot în această carte & tot Cristinei trebuie să îi mulțumesc pentru sprijinul enorm depus în mica cercetare de mai jos).

Să purcedem, așadar, în acest insuficient periplu istoric și etimologic al zacuștelor, ca mai apoi să ne ostoim pofta din cămara noastră românească.

Istoria gustărilor – ca însoțitoare ale băuturii sau ca aperitive înainte de masă, dar, mai ales, ca pricină, ritual și catalizator al socializării – este, fără îndoială, de interes nu doar din punct de vedere strict gastronomic, ci și pentru cercetări de natură antropologică, sociologică sau etnologică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *