PERSONAJE
mino: creatorul, sculptor în aluat
ea (viitoare issa): idealul
ele ale ei, capete de balaur: buric, buză, sâni, aluniță etc.
issa: creația cu gene grele
minela: iubirea însăși, mama issei
corul de bolnavi: criticii de artă
minelissa: cea care nici nu devine personaj
ACTUL 1
Nimeni nu respiră cu adevărat
pe durata întregului act, personajele conversează cu sine, chiar și-atunci când conversează cu alții, în ritmul sacadat al celor care abia mai au puls. în sală e frig. frig. frig.
Scena 1
[4 dimineața. totul negru. din colțul stâng al scenei o lumină albă, înaltă, ascuțită. mino frământă pâine. e naiv și somnoros, mai tânăr decât copiii lui. mai tânăr decât părinții lui. mai tânăr decât el însuși. pe tot corpul îi șerpuiesc cabluri electrice, albastre verzui. în atelier e mizerie. vopsea, mopuri de vopsea și scrum. un covor mic, rotund, ca o coamă de leu. deasupra sa o masă mare, foarte înaltă, rotundă… ele ale ei, primitive, îmbrăcate-n aluat, aruncă cu pietre în ferestre, să intre în atelier. sar pe el, să-l trezească. să le frământe. să le îmbrace. mino rămâne calm, atât de calm încât brațele lui sunt biciuri. își răsfiră degetele în coca moale, elastică. uneori le arată cu degetul, să le prezinte publicului. ferestrele urlă. porumbei grași, foarte grași, mănâncă de pe jos.]
mino (melancolic, blând, mângâind un porumbel): … știi, toate păsările au ochi de oameni,
cum avem și noi.
[pauză. se-aude pâinea uscată sfărmându-se ca oasele.]
în dimineața aceea nu mă grăbeam. îi botezam părțile anatomice,
străine unele de celelalte, venind din cu totul alte umbre, din cu totul alte vieți,
formând un nou regn, un nou imperiu.
și într-o joacă stranie, vindecătoare, făcea înconjurul lumii în sângele meu.
[înflăcărat și duios, declarativ, își mângâie părul, apoi urechea, sânii, buricul. începe să-și întindă coca pe piept ca-ntr-un maslu.]
dina (personajul buză de jos, zâmbind cu toată buza, tăvălindu-se pe covor): ah, minooooo! te-am căutat peste tot, bine ai venit!
te grăbești? hai la un vin! mai știi când beam vin franțuzesc? adicăăă… deh, tu beai… de pe buza mea! de pe mine buză!
aveam o crescătorie de cactuși. chiar aici, în atelierul tău! pe o respirație de-a ta, în mașina ta de pâine creșteam. plină de țepi mă tăvăleam, mă îngrozeam!
[pauză. mino o analizează, o pipăie, o gustă. soarbe din vin. se înțeapă, dar n-o recunoaște.]
mino (contrariat, obosit): mașinile nu fac vin, nici pâine. mașinile fac mașini. la fel cum oamenii nu fac copii, oamenii fac oameni.
creatorii, doar ei știu să să crească. suntem sculptori! sculptori în aluat și în vin.
ah, îmi obosește inima pe-afară de atâta spectacol!
[mino continuă neîntrerupt.]
mino: loli era părul mătăsos. smocuri împletindu-mi limba de bucurie și înec! dându-mi-o peste cap!
loli (personajul păr, mâncându-și părul, entuziastă, răvășită pe covor, bând șampanie cu aur): cine, loli? da, abruptă, lunecoasă, ca o cometă halley!
mino (la fel de circumspect, o ignoră și pe ea): tara era alunița de pe umăr, rotunjoară ca și cum ar fi căzut toate castanele din castan pe ea. făcură dintr-un semn de naștere un om, iar omul nu mai lăsa niciun semn! n-avea și ea o amprenta a ei! n-avea și ea un gând al ei!
tara (țopăie și ea, atârnând grea pe un umăr, contrariată): pfff, cine? tara? da, e dusă! e dusă rău din umăr! se crede zeu. zeii suferă! suferă de prea multă piele! e toată piele. de oase n-aș zice, nu cred că are!
mino (nici nu o aude, nici nu o vede, își continuă monologul): ulma era urechea ei, ușor ascuțită, ca un ou. imaginează-ți cum e să auzi din ou. să-ți faci din ou un castel. să fie castelul tău tigaia tuturor!
ulma (țiuitoare, agresată de zgomotul ei, mănâncă ochiuri la micul-dejun): ssssssssssssssssst, stttttttttttt! țineți-vă gurile! gurile de canalizare!
suntem guri de canalizare! suntem flori carnivore!
vă aud din mine însămi!
vă aud eczemele, pajiști de eczeme încrețindu-mi creierul…
[ulma are o ureche în gură, o ureche în gât, o ureche-n ureche. atârnă urechile de ea. mino continuă să și-o amintească. pe ea (viitoare issa). pe ele ale ei. dina are desenate pe ambii ochi buze roșii, cărnoase. irișii ei par cerul gurii. personajul sân e plin de spirale.]
mino (la fel de tandru, duios): buzei de jos îi spuneam dina. dina vine de la dineu. trăia zelos în gura mea, ca pâinea în uleiul de măsline!
sânii calzi, distanți, aveau ceva din rivalitatea partidelor de stânga și de dreapta. nedenumiți. nedumiriți.
mino (atingând personajul sân): ia uite, fața ta e un sân. picioarele tale-s de sân. visul tău e sân, sânul tău e ca o țiglă peste ochii mei.
[muțește. se apropie de personajul buric, îl înconjoară temător, să nu-l strivească. buricul are desenat în jurul buricului ochiul lui nazar.]
mino (atingând personajul buric, dezbrăcându-l de halatul alb): ia uite-l, buricul, ca un vulcan activ! un al treilea ochi! un ochi fără văz! un ceas fără timp! un câine fără stăpân! buricul ei. buricul, desigur, o ană. cel mai mare personaj!
ana (personajul buric, apatic, bolnav, gol goluț, tăvălindu-se-n făină și scheunând): lanțul nu-i pentru copii, lanțu-i pentru oamenii mari!
mino (înconjurat de ele ale ei într-o horă): sunteți multe, prea multe! sunteți Hidra, șarpele cu mai multe capete. vă tai capetele, cresc altele! vă tai capetele, cresc altele!
cum s-o uit când creșteți mereu la loc? cum?
Scena 2
[se aude cum plouă. ele ale ei traversează scena, formând un bulevard în timpul unui protest. scandează, având pancarte cu următoarele mesaje: ”nu-mi dau inima unui abator”,”biserica mea nu e în mall”.]
mino (tremurând, răscolit): aceste ele ale ei!!!
iscoditoare, nerușinate, depline?
da, sunt.
încă mai sunt!
luminând printre oameni, animalele astea de oameni. oamenii, rolele astea de bonuri fiscale!
luminând printre oameni ca mieii în gurile de lup!
defilând. zguduind. rezistând.
da, sunt. inimi mari printre inimile mari, atât de prea curate și atât de prea mici, încât aproape plânge burta mea, aproape scârțâie!
bastarzilor! bastarzilor!
[pauză lungă, dureroasă.]
mino: despre ea ca despre marile bulevarde; când afară plouă, iar eu mă umplu de igrasie în lăuntrul ei. de atâta umezeală. umezeală și flori de mucegai. un amestec de anatomie și mecanică. amorală.
a-mo-ra-lă.
[se uită la personajul sân. cuptoarele luminează. aluatul plescăie-n ei. atelierul e un cuptor. glasul lui mino se-ncinge. visele-i dispar. speriat, aproape disperat, își scoate basca din cap, o calcă în picioare. ele ale ei sunt împresurate unele peste celelalte pe masa înaltă, rotindu-se continuu. pe jos e plin de mărunțiș și inimi. se aud monedele ciocnindu-se-ntre ele.]
mino: știți, inimile voastre mari, atât de prea curate și atât de prea mici, s-au blocat în burta mea. mă imită, mă spintecă.
afară plouă de-mi sare burta din inimă. plouă cu monede.
[ele ale ei se ridică în picioare și tropăie. scârțâitul strident al pantofilor îl surzește.]
mino (defensiv, scandalizat, obsesiv): e multă lumină. monede. lumină. monede. lumina din burtă & toate burțile din toate inimile ei. pantofii voștri scârțâie. pantofii voștri scârțâie și parcă o aud.
nu sunt bancomat. nu sunt bancomat. nu sunt. nu.
eu sunt spitalul din biserica din școala din marele aglomeratul ei oraș. eu sunt bolnav de ea. încep să o uit și carnea putrezește-n mine.
sunteți voi, oare, pastilele mele de memorie?
sunteți voi, oare… așa bolborosinde și dependente, așa tactile și zemoase… sunteți voi ea?
voi, limbi străine și înstrăinate,
voi, acele acupuncturii mele și inimile burții mele… sunteți voi ea?
voi, trecutul care nu se-oprește,
voi care vă-nghesuiți în mine ca un tic nervos… cine sunteți, de unde veniți?
[ea, cea mai invincibilă, șireată și mai albastră dintre toate ale ei, începe să-l tragă de limbă. ideile ei, scânteietoare ca o pătură grea când e ger, se disipă. mino înfige cuțitul în unt, să ungă tava. ea își poartă organele vitale pe dinafară. foame și război, atât încape-n veșnicie.]
ea (viitoare issa):
”Cel care, locuind în toate lucrurile
Este altul decât lucrurile
Pe care lucrurile nu-l știu,
Căruia ele îi sunt trup,
Care rânduiește dinlăuntrul lucrurilor,
Acesta este sinele tău […]” zicea o upanișadă. dar știi, sinele meu e untul în care înfigi cuțitul.
untul ăsta perfect dreptunghiular și rece sunt eu.
uite, uite… în umerii mei e o servitoare. și-n orice servitoare e un cusur, un terorist care îți știe punctele slabe.
mino: cât plouă de mult! îmi plouă în gură, în burtă, în vezică. plouă cu pumnul. plouă cu pumnul, nu cu găleata! pumni de ploaie. plouă de nu mai luăm foc. pumnul tău e creștetul meu plin de vârticușuri. atât de plin încât abia mai respir. încât abia mai știu unde ești.
iar creștetul meu cât bobul de mazăre sub zecile de saltele trece prin toate inimile tale.
tu care ești atât de curată, nebănuită, aritmică,
cine ești?
issa (năucită, stridentă, mușcând din tot ce prinde ca un nou-născut): dar tu…? tu cine ești? de cine ești? pe cine ești? la cine? unde cine? fără cine și cu cine? prin cine? prin ciiiine?
[se aud în ecou întrebările, repetându-se halucinant. issa țiuie ca alarma tuturor ceasurilor. mino, cu palmele pline de făină, îi mângâie obrajii și buzele. apoi se lipește strâns de ea și face din aluat tendoane pentru peretele inimii ei.]
mino: tu nu mă știi! da… nu! și muști din carnea mea până lași urma unui zâmbet.
muști până mușcătura ta sunt eu.
și apoi mă-ntrebi unde-am fost. află că eu…
eu ca să scap de frica de a nu te fi cunoscut, mă ascund în mama ta. uite, de la ea am tendoanele astea, trebuie să le aranjăm în peretele inimii tale, ca vestă antiglonț.
și-atunci când vor obosi, iar oboseala ta va deveni frica mea de a nu te fi cunoscut… să mă chemi!
să mă chemi din mama ta!
[ele ale ei, isterice, coboară de pe masă. îmbrăcate în facturi și cu foarfece în mână, aberează în jurul celei care a devenit issa și a lui mino. cei doi se așază în tavă. sunt plini de făină și aluat, se îmbrățișează și se mângâie.]
mino: issa, issa…! acum că te-ai întors și nici facturile nu ne permitem să le plătim, acum că respirăm în plus și visăm în plus… acum ce ne facem?
[pauză. ele ale ei se apropie de mino, încep să-i taie venele șerpuind prin trupul său. încurcându-se printre ele, mino se enervează. scapă untul]
mino: înfloresc foarfecele în mine. înfloresc și nu mai am sânge. ești un pic eoliană tu așa… ca o turbină-n barba mea! sunt mult prea electric. sunt plin de kilowați. plin plămâni și plin urechi!
ea (viitoare issa): ah, încetează! mă curentezi! ne vom descurca noi cumva!
mino: heeei, loli, mara, dina, ulma! voi, sânge din sângele meu, numai voi mă mai bucurați! numai pentru voi nu plătesc!
în rest, totul se taxează în țara asta.
dacă plângi, plătești.
dacă nu plângi, plătești.
dacă te uiți pe fereastră, plătești.
dacă nu te uiți pe fereastră, ghici ce? plătești!
ea (viitoare issa, contrariată, ușor confuză): cui să plătesc toți banii ăștia?
mino: statului!
ea (viitoare issa): ce e statul?
[mino scoate un prezervativ din buzunar și-l umflă, apoi îi răspunde.]
mino: statul? statul e prezervativul ăsta!
ea (viitoare issa): iar noi?
mino: noi suntem, desigur, vocea asta pițigăiată după ce am inhalat tot heliul!
[issa inhalează și ea heliu.]
ea (viitoare issa, râzând isteric): sunt un monstruuuuu schimonosit!
mino: ai un sân în plus?
ea (viitoare issa): nu!
mino: atunci ești un monstru inofensiv!
ea (viitoare issa): ăsta e un joc? un joc al sufleorilor de baloane?
mino: issa, nu există nimic serios. e totul un joc.
ea (viitoare issa): nici tu nu ești serios?
mino: mai ales eu.
[mino ridică cordonul ombilical de care era legată tava lui de pâine și vorbește în șoaptă, să nu fie auzit.]
mino: nici măcar cordonul ombilical al mamei tale de care încerc să te leg, ca să te știu în siguranță. nici măcar ăsta nu e serios.
[pauză.]
ea (viitoare issa): știi, eu când eram mică mă temeam că dacă văd la televizor un cuplu sărutându-se, rămân însărcinată.
mino: haha! și-acum ce vezi la televizor?
ea (viitoare issa): acum nu mai am televizor, te am pe tine! mai puține știri de ora 5 și mai mult discovery channel!
mino: ăsta da compliment! auzi, să țin loc de televizor! și ce mai credeai când erai mică?
ea (viitoare issa): credeam că robot de bucătărie e un robot adevărat, care să facă toată treaba! voiam unul ca să mi-o dea pe mama la schimb!
[issa începe să mănânce aluat.]
mino: de ce mănânci aluat?
ea (viitoare issa): îmi place.
mino: dacă se umflă în tine?
ea (viitoare issa): nu cred că rămâi însărcinată dacă mănânci, altfel n-am mai avea loc de copii. ne-am sufoca în proprii copii.
mino: și eu sunt un copil!
[încep să se joace. issa se gâdilă groaznic și se îmbufnează.]
issa: aș vrea să fiu un om normal… să fac ce fac oamenii normali!
mino: dă-mi coastele să-ți număr! dacă le ai pe toate, ești normală. că așa-s oamenii. au coaste.
ea (viitoare issa): oprește-te! de ce-mi faci asta?
mino: am nevoie de un inventar.
ea (viitoare issa): ca să ce?
mino: ca să nu neglijăm vreo bucățică!
ea (viitoare issa): hmmm, atunci ne trebuie contract. notează-ți!
[mino ia un pix și o foaie… și scrie după dictare, repetând ce spune issa.]
ea (viitoare issa): eu, issa, în calitate de comodantă, împrumut cu titlu gratuit pe mino, în calitate de comodatar…
mino: eu, issa, în calitate de comandată, împrumut pe mino, în calitate de comandant…
ea (viitoare issa): comandată? poate vrei să zici condamnată!
[râde, o distrează.]
ea (viitoare issa): îi împrumut buza de jos, o ureche, un sân, trei coaste și un buric pentru folosința sa proprie.
mino: te vreau toată!
ea (viitoare issa): nu cred că te descurci!
mino: ok, mă mulțumesc cu ce-mi oferi! daaaar… dar din lăuntrul lor, din ele ale tale, ce-mi dai? ce-mi dai din tine? vreau tot sistemul tău respirator, tot sistemul tău osos. ei, fie, îl vreau și pe cel reproducător. și, mai aleeees, pe cel circulator!
ea (viitoare issa): eeeehee, ești cam lacom! ți le-aș da! pe toate chiar, dar mi-e imposibil! am planificat o licitație publică mâine. le vând.
mino: le vinzi?
ea (viitoare issa): le vând! mie nu-mi mai folosesc!
[mino amețește. se sprijină de ce apucă și suflă aer cald în mâini, apoi spre issa.]
mino: sunt plin urechi și plin plămâni. sunt plin burtă de atâta scandal. plin bur-tă de atâta scandal. PLIN. mi-e frig, e frig aici. și toate burțile din toate inimile tale, despre care credeam că-mi aparțin, îs fisurate.
voiam chiar să ne mutăm împreună! dar cum, dacă tu ești aproape toată de vânzare…
[vizibil agitat, își scoate basca din cap și începe să arunce afară din ea monede și să le înlocuiască cu inimi. basca e plină de găuri și inimile cad. se mâhnește profund, îi arată și issei basca, apoi o lipește de piept.]
mino: uite, uite câte găuri în burta mea. zici că-i o gaură în varză. și varză-i toată lumea noastră.
știi ce? burta mea… în care am ascuns eu mai demult toate inimile tale mari, prea curate și prea mici… așa, le-am ascuns pe toate… burtă în inimă în burtă în inimă, ca o musaca… ei, burta asta zici că-i o gaură în asfalt.
[tandru, dar supărat… după o ceartă care n-a fost ceartă, ia o decizie categorică.]
mino: hai înapoi în mama ta. haide, acolo nu-i nimic de vânzare!
ea (viitoare issa): ești cam tripofob, tu, așa. știi ce înseamnă?
mino: NU!
ea (viitoare issa): ți-e frică de găuri!
[înduioșată și dând ochii peste cap, îi permite să o ia în brațe și urcă în pântece. ele ale ei îi leagă de cordon și îi leagănă. adorm îmbrățișați în poziție de fetuși, cântând somnoroase păsărele.]
Scena 3
[ea (viitoarea issă) devine issa. în pântecele milenei, mama sa, a crescut o magnolie înaltă. deasupra magnoliei un candelabru aglomerat de lumini. mino și issa, asistând fascinați la acel miracol, înconjoară planta. fiecare floare e un sine. mino rupe câte una. îi rupe tatăl, mama, bunicii ș.a.m.d. issa are desenată pe pleope o altă pereche de ochi, pe buze are desenate alte buze, supradimensionate. clipește des. scena e înconjurată de gratii. aceiași porumbei grași mișună, căutând hrană. gratiile sunt încinse, gratiile sunt un grilaj de cuptor. e plin de pene și e loc pentru toți.]
mino: issa, privește! ăsta e arborele nostru genealogic. ăsta e sinele meu, sinele meu care-și împarte familia. luați-vă copiii. ăsta e tatăl tău, mama. ăsta e secolul tău. secolul sinelui. fiecare e un colț de pâine, iar colțurile nu-s decât oameni, hămesiții oameni.
issa: știi ce zi e zi?
mino (încercând să fie festiv, entuziast, dansează și cântă): ăh, e vineri. 11. e ziua ta de naștere. la mulți ani! laaaaa muuulți ani!
[issa atinge becurile, le pipăie vădit nemulțumită.]
issa: da, și e ziua licitației! iar lumina e artificială, vezi?! ce hal de fotosinteză e asta?!
[se întinde sub magnolie. își pune căștile peste urechi și închide ochii, stând nemișcată, în părul ei răvășit. îi rămân doar pleoapele desenate cu doi ochi mari. mino uită că ea se află acolo… începe să vorbească despre ea ca despre o necunoscută. se-nvârte în cerc și vorbește singur. și-o imaginează, pipăie aerul în forma trupului ei.]
mino: ea se împrăștie în sinele nostru. geometrică, din margini de cuțit.
în șuvițele ei o lege fundamentală, ascuțită, care domină, repară, maimuțărește visul. se întinde, încețoșată, regească, peste mahalale. e pusă la colț, proiectată în bătăi de pleoape, un viscol liniar, vibrant. becurile atârnă peste mahala.
sânii ei trec prin cherestea, prin ciment, utopici, sfidători spre mâna mea. netezind-o, supraviețuindu-i atât de blând, domestic, încât pisici îi ies prin genunchi. agonizând până o străfulgeră, scheletic, adevărul. până își trage suflarea, să se facă lumină!
[obosind, mino adoarme printre gratii. din somn, el, somnambulul, aruncă bile de aluat în tavă. rupe crengi din magnolie și le așază sub tavă, încercând să aprindă focul. issa, trezită de sunetul viscolului, se ridică în picioare. bezmetică, se împiedică continuu. minela, însărcinată și purtând o coroniță de flori veștejite pe cap, o aude de departe și îi vine-n ajutor. de gât are legat un fular lung (ca două hamuri). se aud ciocniri de vehicule. mino și issa abia ce au suferit un accident de motor.]
minela: issa, ai grijă pe viscolul ăsta! te rog, te rog să te îmbraci bine. poftim, ia fularul ăsta! frigul ăsta e un melc care îți dă iluzia că se mișcă rapid. dar tu te miști greu, atât de greu încât nu ai unde să te ascunzi.
te miști atât de greu încât îți degeră inima și devii un melc ca toți melcii. devii o dungă de inimă.
issa (bâlbâindu-se): ci.. ciiine ești tu? eu nu te cunosc, tu ești o străină!
și eu umblu, așa, prin străini carevasăzică. mă înfierbântă gerul, o fi bine? eu sper că e bine! mi-e cald, mi-e bine! binele e aliniat gratii între omoplații noștri!
[minela face o pauză, apoi arată cu degetul spre mino.]
minela: ăsta cine mai e?
issa: lasă-l că doarme! nu-l simți? aprinde focul la tine-n pântece! să facă pâine! e fochistul!
[pauză.]
issa: maaa… maaa-mă! parcă-mi transpiră inima? ție nu ți-e cald?
[issa ridică o cască de protecție de pe jos. aproape îngrozită, și-o bagă sub tricou, apoi se apropie de gratii, se împleticește printre ele.]
issa: mamă, casca asta e un melc. noi suntem rapizi. noi suntem invincibili. uite, cerul ăsta seamănă cu o gură. în gura cui suntem?
minela: nu știu!
issa: gurile au cască de protecție?
minela: nu știu!
issa: mamă, dar gura asta e plină de carii! până și cariile noastre au carii.
nu-mi plac atâția dinți! tu nu prea știi mare lucru!
minela: te zbați prea mult!
issa: aiurea! nu, nu! noi suntem rădăcini de dinți, suntem în siguranță… și oricum melcii au un singur dinte! n-ai zis tu că frigul e un melc?! e melc afară!
[minela părăsește scena târându-se ca un melc. rămân doar mino și issa. mino continuă să doarmă. sforăie. issa e bombănitoare, ițindu-se printre gratii.]
issa: ah, licitația. o fi început deja?! unde-or fi toți? alooooo, e cineva aici? vând creier mare, încăpător.
vând ochi albaștri, lăcrămători. vând mâini fine, nefumătoare, bune de muncă.
vând inimă roz, elastică. le vând pe toate.
nou nouțe. cine dă mai mult?! cine dă mai mult?!
[în primul rând din sală, îmbrăcați cu halate verzi, spitalicești, licitatori bolnavi. se schimonosesc să-i răspundă, dar nu scot decât sunete neinteligibile. ridică pe rând cartonașe pe care nu sunt scrise numere, ci cuvinte: duh, tutun, tumoră, pietre, avion, casă, copii. după multe sforțări, reușesc să vorbească agitat, unii peste alții.]
issa: huh? poftim? ce zici acolo? îmi dai tutunul tău în schimbul unui plămân? cine dă mai mult?
bolnavul a: eu îți dau un avion pentru mai puțină presiune în pereții arterelor!
bolnavul b: eu îți dau o tumoră mică în schimbul creierului!
bolnavul c: ba eu merit creierul, îți dau o tumoră și mai mare în loc!
bolnavul b (se răstește): eu vreau capul cu totul, eu îmi voi face singur transplant de cap! îmi trebuie capul tău! nu cer mai mult!
bolnavul c: euuu, eu îți dau casa mea cu două etaje dacă-mi dai picioarele tale!
bolnavul d: eu… eu vreau rinichii și îți dau pe ei pietrele mele toate!
[bolnavul d începe să arunce cu pietricele în scenă.]
issa: ăh, bine. bine. cum vreți voi! dar, dar inima cine-o vrea? că-i prea grea și nu mai pot.
corul de bolnavi: noi avem inimi de plastic! perfect sănătoase! n-avem nevoie de altele!
issa: văăă… vă implor să o luați! vă rog să mă scăpați, se extinde inima-n mine și nu mai pot. oh, oh! o simt cum iese pe gură. o pot scoate pe gură imediat și e a voastră. o împărțiți între voi, iar bucățile se regenerează, devin multe, multe inimi. inima asta-i elastică, iiiih… inima asta-i o gumă de mestecat!
și știți, gumele de mestecat pe care le scuipi se degradează într-o sută de ani. cu mult după ce voi n-o să mai fiți. o să fiți predecedații inimilor voastre.
predecedații inimilor voastre! m-auziți?!
Scena 4
[scena e un spital din biserica din marele, aglomeratul ei oraș. issa e complet năucită, își scuipă inima și începe să înfulece pansament. bolnavii au ieșit de sub control. mino e trezit de zgomot. în timp ce se dezmeticește, bolnavii dispar. nu o mai recunoaște pe issa. ea flutură steaguri albe, apoi nu mai mișcă. e complet roșie. ele ale ei suflă în pungi pline de prenadez. mino îi găsește inima pe jos și o bagă-n gură.]
mino: uh, ciiii… cine ești tu? mă doare burta. auuuuu, auuuuuu! burta! ce-oi fi mâncat? ah, stați!
aveam un spălător de sârmă pe aici. trebuie să curăț burta asta de toxine. adio! adio, toxine! șterg totul cu buretele! șterg omenirea cu buretele dacă vreau!
strângem cureaua. strângem cureaua. să-i facem talia de viespe.
suntem ceea ce mâncăm. veșnicie!
[mino începe să-și frece abdomenul cu un burete de sârmă, apoi strânge cureaua pantalonilor. issa începe să-și revină. el începe să o recunoască.]
mino: issa! oh, issa, fată dragă! uneori cred că-s un mare ITst și te-am programat eu însumi. uneori cred că te plimbi prin mine ca-n googlemaps, ca pisicile virtuale ale ălora de se dau mari părinți de pisici. le hrănesc, le spală, le schimbă. au grijă să nu le moară pisica.
exact așa fac eu, doar că mi-e mie foame. și-s eu murdar!
și ai crescut așa de agățătoare-n trupul meu!
îmi amintesc de tine! ah, tu, preaumblato și preasuavo! numai tu ești responsabilă pentru toate astea!
issa: preamâțâito poate voiai să spui! preamâțâita și preazgâriatul suntem noi!
[râd amândoi. issa miaună în glumă! mino tușește astmatic, se simte rău. îi vine să vomită!]
mino: ah, da! chiar!!! îmi amintesc de tine. îmi amintesc de tine ca de o cină caldă trăind zelos în gura mea! tu… tu pe vremea aia erai intangibilă în gura mea, ca atunci când pleci pe mare și nu mai vezi țărmul cu anii! ah, abia acum îmi amintesc! sunt 100% apă-n trupul tău, mă înec în tine însăți. marea ta proprie și personală sunt! mi se mișcă inima-n burta ta ca-n mașina de spălat.
învăluind lumea în pumni.
da, daaaaaa! îmi amintesc perfect! eu sunt spitalul din biserica din mare aglomeratul tău oraș!
și… și sunt BOLNAV!
[issa, vădit îngrijorată, scoate stetoscopul, începe să-l consulte, să-i pună comprese, să-i maseze picioarele!]
issa: mino, știu! eu știu! mi-ai înghițit inima, de-asta ești bolnav!
mino: ce inimă, ai luat-o razna! am înghițit o gumă, nimic mai mult!
issa: era inima mea, prostule! o aud! face ca o ambulanță! ninoooo-ninoooooo!
mino: te-nșeli! mi-e rău fiindcă îmi sare burta din inimă! inima mea are burtă, e ca un cangur! țup-țup-țup-țup-țup-țup!
issa: da, siguuur! de fapt, eu sunt cea care trăiesc fără inimă! păăăi… păi dacă eu n-am inimă… înseamnă că, de fapt, eu sunt cea bolnavă! iar tu ești manifestul meu!
mino: nu înțeleg o iotă!
issa: adică eu mă îmbolnăvesc și tu bolești!
mino: hmmmm, știi ce? dacă e așa, te voi vindeca! o să vezi!
spital bolnav în biserica din școala din marele, aglomeratul ei oraș, auzi! ce glumă proastă! îs ditamai instituția.
[mino își freacă barba.]
mino: totuși, mai degrabă cred că nu te-ai născut încă! cum altfel să poți trăi fără organe? eu nu cred că ești femeie, nu există să-ți vinzi organele! eu cred că ești un embrion în primele lui zile, ai o coardă spinală și-atât! restul abia se dezvoltă. abia, abia dacă ești fetus! nu, nu ești femeie! dacă ai fi, ele ale tale ar fi cu tine!
[issa, revoltată, își mângâie organele atârnând pe-afară. plânge ca un bebeluș.]
Scena 5
[pentru a se vindeca, mino și issa merg la maternitate. se rătăcesc, nimerind fără voie la propriul lor avort. în maternitate se face videochat. cei doi dau de un labirint al femeilor în travaliu, pat peste pat peste pat, ca o matrioșkă a nou-născuților. deasupra lor, mii de avataruri ale utilizatorilor care asistă la nașteri.]
mino: unde-o fi camera de urgență?
issa: cred că-i la dreapta, vino!
[pauză.]
mino (arătând cu degetul): ce-i ăla?
issa: ăăăh, cred că e un bancomat al celor care vor să asiste la nașteri! bagi cardul și intri în direct.
mino: aaaah, am și eu card! mi l-a dat șeful meu, pe vremea când lucram ca paznic al unei biserici! e și ăsta tot o cutie a milei, nu crezi?
issa: nu mă pricep, eu sunt nemiloasă! hai, bagă cardul!
mino: tranzacție reușită! perfect! e tare simplă mila asta. ne-am abonat!
[se deschide o poartă și ajung în monitorul unui ecograf. în fața lor, pe unul dintre paturile de spital supraetajate, minela. privirea-i înspre cer. cerul e o gaură traversată de gratii. o colivie fără fund. se-aude strident sunetul ustensilelor medicale.]
issa: au, ce mânjiți suntem!
mino: pfff, da! răzleți… răzleți și mânjiți! mânjiți de parcă abia ne naștem!
issa: ce prostie! doctore, ce faci? noi ne-am născut deja! suntem bolnavi. ca să fii bolnav, trebuie să te naști! vrem vindecați, nu renăscuți!
mino: potolește-te, issa! va fi bine. tu ce crezi, noi suntem rude? hai să facem și noi un copil. aici, pe loc!
issa: iar aberezi?! păi cum să facem un copil aici în monitorul unui pântece?
mino: uite-așa, ce! facem un copil la FR! cum am făcut și facultatea!
o fetiță, minelissa!
issa: FR?
mino: FR, Frecvență Redusă.
issa (uită de supărare pentru o clipă): a cui frecvență?
mino: a mea!
issa: da, așa-i, că de-asta-i redusă! și-adică cum, o facem la distanță și o creștem în sesiune?
mino (râde și el): da, normal! ce-i trebuie mai mult, le dăm bunicilor un manual de instrucțiuni și gata! o lăsăm la ei!
[pauză.]
mino (serios): issa, hai că o luăm razna! tu nu vezi? așa-i în secolul XXI, nimeni nu mai repară pe nimeni! ne înlocuiesc. nu vezi că nu mai există spitale pentru oameni? doar maternități! ia și te potolește, nu-i mare brânză!
issa: adică cum, eu sunt mama surogat a mamei mele surogat? adică eu sunt purtătoare pentru mama mea, care vrea să mă renască? auzi, să mă înlocuiască! pffff! și-adică cum, tu crezi că noi, de fapt, nu mai trăim?
mino: da, exact asta cred!
issa: și-atunci de ce suntem împreună? de ce ești cu mine?
mino: asta nu mai știu?! poate-s doar un embrion. poate-s doar fratele tău geamăn, nenăscut, pe care-l porți în pântece de când te-ai născut!
issa: dar, ce, crezi că eu sunt incubatorul tău sau cum? ia-ți gândul!
mino: îmi plac incubatoarele, țin de cald! ești frumoasă ca un incubator, issa! nu uita!
[issa începe să se agite, bate cu pumnii în sticla monitorului. mino o tachinează.]
issa: mamă, mamăăă, dă-i o atenție doctorului! uite, ia banii ăștia! ia-i pe toți!
mino: issa, dar ce, tu crezi că doctorul e cutia milei?
issa: taci, mino! nu te mai băga tu! doctoreeee, repară-ne! suntem reparabili! nu ne-arunca!
mino: e clar, hai să le dăm o șpagă! dă-mă pe mine șpagă, issa! nu mă deranjează!
issa: ce să facă ei cu tine?
mino: ce știu eu, casă de marcat sau ceva! îs bun la calcule! sunt banca din spitalul din biserica din marele, aglomeratul tău oraș! chiorăie burta-n inimă, simți?
[issa obosește, iar mino e înduioșat. o ia în brațe. o îngrijește!]
mino: issa, tu tot o cutie ești, a pandorei! mare păcat pe mine să te fi deschis!!!
issa: hai, gata, nu mă mai necăji și tu!
[pauză. minela fumează. issa și mino încep să tușească, îi doare capul. e plin de muște, le intră în nas.]
issa: mino, tu ești sigur că nu mai trăim?
mino: altfel cum?! suntem în putrefacție, altfel de ce s-ar fi adunat muștele astea aici?
issa (râzând): nu știu, poate-s amantele tale reîncarnate!
mino: da, sigur! și-au venit să mă salveze de tine!
issa: să-ți zic un secret?
mino: mai bine arată-mi-l!
issa: nu pot să-ți arăt că te iubesc! trebuie să-ți spun!
mino: ba da, îmi poți arăta! acolo, în buric!
issa: în buric? locul cu cei mai mulți microbi?
mino: păi nu-i buricul inima pământului?
issa: atunci să ne întrecem! cine ajunge primul, ăla se va naște!
mino: parcă nu voiai să te mai naști o dată!
issa: păi nici nu vreau! dar e prima oară!
[mino și issa se întorc în pântecele minelei. minela se ridică din patul de spital și intră și ea în propriul pântec. personajul buric apare-n scenă, e plin de ochi albaștri, turcești. răi. răi capitulând. duduie scena de ochi.]
ACTUL 2
Ceea ce personajele uită mereu să spună
[bebeluși răcnind. ele ale ei apar în scenă. aliniate ca o armată de clone ale issei. vin, pe rând, restul personajelor. îmbrăcați în pâine crocantă, rumenită. flămânzi. chiorăindu-le burțile. replicile ce urmează aparțin tuturor și nimeni nu și le amintește. vorbesc unii peste alții.]
inimile tale-s fus inimile tale-s cârje inimile tale-s fier de călcat lanternă ambulanță cangur
inimile tale odihnesc și țes calcă și luminează chiorăie croncăne țopăie repară
ele-s învelișul buzelor tale al ideilor al frunzelor al cărnii tale
ele-s veriga fiecărui lanț și
visul
visul
visul
buzele mele-s ochii tăi și ochii tăi sunt buze
