Gabriel Liiceanu despre volumul „Regele și Cadavrul”
Reveniți periodic cu entuziasm la cartea indologului Heinrich Zimmer „Regele și cadavrul”, tradusă cu măiestrie de Sorin Mărculescu, acum într-o nouă ediție. De ce?
G.L. – Pentru că puțini scriitori au îmbinat fastul erudiției, claritatea gândirii și splendoarea exprimării asemenea lui Heinrich Zimmer în „Regele și cadavrul”. Și rar am întâlnit într-o carte formulări atât de seducătoare, încât să simt nevoia să le notez și să doresc să nu le uit niciodată. „Regele și cadavrul” face parte dintre cărțile (bine selectate) din biblioteca zeilor.
Povestirile din acest volum provin din cultura islamică, spiritualitatea celtică, creștinismul medieval, hinduismul timpuriu. Au o temă comună?
G.L. – Au o interpretare comună. Ceea ce le leagă e interpretarea lui Zimmer, făcută pe urmele lui Jung. În „Arhetipurile și inconștientul colectiv”, Jung spune: „procesul conștiinței nu este doar permanent însoțit, ci este adesea și călăuzit, sprijinit și întrerupt de procese inconștiente.” Jung afirmă acest lucru, dar Zimmer, ca „mitolog”, arată „pe viu”, plimbându-se prin miturile diferitelor culturi, cum anume și în ce măsură se petrece ceea ce Jung teoretizează. În ce măsură binomul conștient / inconștient aruncă punți între toate miturile lumii, indiferent de cultura din care vin.
De ce îl preocupă pe un gânditor raționalist partea cea mai vastă și nerațională a omului?
G.L. – Pentru că structurile junghiene ale inconștientului (colectiv) spre deosebire de structurile freudiene ale inconștientului (personal) nu sunt o fumisterie. Ele sunt cu adevărat „științifice”, reprezintă o descoperire genială, tocmai pentru că aruncă o lumină convingătoare în partea cea mai puțin cunoscută a omului. Este evident că filogenia e și psihică, nu doar somatică. Sufletul are o istorie. Este evident că reprezentările arhaice ale nodurilor existenței prezente în mituri ni s-au transmis. Nu moștenim doar ochii căprui, verzi sau albaștri ai străbunilor noștri, ci și felul în care s-au structurat emoțiile lor. Există, așadar, o istorie a sufletului și noi participăm la ea prin fantasmele noastre, prin visurile noastre arhetipale, prin miturile care ne-au format și hrănit creierul de-a lungul mileniilor, când nu existau „știința și tehnica”. Oricât am fi azi de „moderni”, cărăm în spate fără să știm un sac cu „povești primitive”.
Există, printre temele cărții, una a acceptării răului sau a iubirii incandescente a răului până la disoluția acestuia. Cum vă acomodați cu această idee?
G.L. – Integrarea răului de care vorbește Zimmer nu are legătură cu „iubirea incandescentă a răului până la disoluția acestuia”. În povestea lui Ioan Gură de Aur, eroul nu iubește răul, ci, ca toți oamenii, îl face. Și îl face în forma extremă a crimei. Problema, atât la Jung cât și la Zimmer, este cum coabităm (în mod fatal) cu răul din noi. Problema, în cele din urmă, este dacă reușim sau nu să ne ridicăm deasupra lui. Să nu uităm subtitlul cărții: „Poveste despre biruința sufletului asupra răului”. A răului din noi. Balaurul străpuns cu lancea ne locuiește. Asta e problema fiecărei vieți. Cine pe cine învinge în lupta nevăzută care se dă în fiecare dintre noi între bine și rău?
Care dintre povestirile cu tâlcuri ascunse ale acestui volum este preferata dvs. și de ce ați recomanda-o spre lectură în mod special?
G.L. – Recomand toată cartea, genială în fiecare rând al ei. Sigur că există mituri „mai simple”, mai ușor de povestit și interpretat („Papucii lui Abu Hassem” sau „Regele și cadavrul”), în timp ce altele sunt baroce, stufoase, ca acelea din ciclul arthurian sau din cel indian, terminat cu crâncena îndrăgostire a lui Shiva. Pe mine, pentru bogăția interpretării, mă fascinează mai degrabă acestea din urmă.
https://humanitas.ro/humanitas/carte/regele-si-cadavrul-2021
Foarte greu sa exprimi ceva intr-un comentariu, totusi:
Schema lui Jung e departe de a fi ´stiintifica´, jungianismul fiind un cult, este vorba despre mito- sau fantasti-stiinta, alternativa germanista si chiar ´ariana´ la freudism ( asa cum era ontologia heideggeriana fata de fenomenologia husserliana ). Freud ar fi individualist si pozitivist, dar Jung este ´organicist´ si vitalist, in traditia germana Gestalt. Paul Bishop are o interesanta carte despre nietzscheanismul lui Jung. Pozitia lui Jung fata de Inconstientul colectiv e ambivalenta, in mod clar manifesta totusi o simpatie fata de acesta ( in conformitate cu anti-individualismul organicist ), libido-ul, revalorizat ca eros, instinct vital, ´vointa de putere´ , etc. , un zeu subteran ( viziunea falusului divin ) , elevi ai lui precum F. Neumann sau chiar J. Campbell, prietenul si editorul lui Zimmer ( mort tanar ), aduc in prim plan Inconstientul ca ´zeita´ , Muma, o aroma bachofeniana deja foarte prezenta la Jung ( coleg cu cosmistii lui Stefan George, care se recreau Monte verita ). Sunt destul de cunoscute relatiile dintre jungianism si cultele eco-feministe ale ´Marii Zeite´, neopagane, wicca, etc. Deci se poate vorbi despre o inversare a valorilor, cu simpatia contra-culturala pt. ceea ce se considera a fi ´polul negativ´, obscur si irational, vazut ca matrice si sursa a vietii. Evident, exista initial un darwinism cu colorit rasist, caci biologist, foarte obisnuit in epoca, moda modernista a primitivismului, etc. Dar ideea imbratisarii sau integrarii ´raului´, ca dragon, e foarte suspecta : ´Cine se lupta cu monstri sa ia seama sa nu se transforme la randu-i intr-un monstru´ – , demonstreaza doar o simpatie, romantica sau faustiana, cu ´raul´, cu interzisul si transgresiunea. Cunoastem scenariul ´misterului totalitatii´ ( care e un haos ) din ´Mefistofel si androginul´ al lui Eliade, dar T. Altizer , elevul acestuia, a tras sau a aratat consecintele ultime ale acestei ´dialectici´ : cei doi ´poli´ , pozitiv si negativ, sunt Isus si Satan, uniti in Neantul divin, ba chiar aspectul nocturn, Satan, printr-un apofatism inversat, deconstructivist, devine preeminent, dizolvand polul pozitiv sau luminos ( si recunoastem polemica postmodernista contra logocentrismului, oare nu era proiectul lui Heidegger deconstructia fenomenologica a logicii formale si a ratiunii ? ) , intr-un ´dincolo de bine si de rau´ ( nu sunt interpr. mele, ci ale lui Altizer insusi). Toate aceste teoreme neo-gnostice, de esenta nihilista ( teologia ´mortii lui Dzeu´) comunica si se impletesc strans, jungianismul sau ´psihologia adancurilor´ avand enorma influenta asupra ´istoriei religiilor´ ( elaborata la Eranos ). Cand nu mai putem crede in Dumnezeul traditional, se infiinteaza … Dionysos, Wotan, zeul extazului dez-individuant, al elementarului, Rausch, regresia la stihie, rapirile colective, Volk, glie, sange.