Note pentru un jurnal al despărţirii ( 67)

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, se scrie la patru mâini, în transa visului şi mânat de dorul care nu cunoaşte pacea uitării.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, creşte din carnea durerii , spre a atinge limpezimea crepusculară a unei elegii.
Un jurmal al despărţirii, precum acest jurnal, răscumpără, prin cuvintele sale stângace, ceasurile şi zilele ce se scurg în singurătate.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, are ceva din ticăitul mecanic al ceasului ce toarce în camera cufundată în tăcere din casa bunicilor: asemeni unui cariu, el înaintează, implacabil, anunţând moartea ce nu va întârzia să vină.
Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, scoate din trunchiul literaturii substanţa stearpă a vanităţii, spre a lăsa să treacă în paginile sale doar seva de sânge a durerii ce devine urlet.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este testamentul pe care cei lăsaţi în urmă îl alcătuiesc, în tihna doliului, spre a fi portretul ce va orna camerele lor funerare: în oglinda frazelor sale se poate contempla un chip ce nu mai este în întregime ale acestei lumi.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, locuieşte şi visează la graniţa dintre domeniile duhurilor şi ale oamenilor, de vreme ce cititorii săi sunt ei înşişi umbre pe care doar noaptea înstelată de nostalgie îi mai poate chema la a doua viaţă ce le este dată, acea viaţă tenace şi spectrală a revenirii parfumate.
Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este cel din urmă desen pe care mâna stângace a copilului îl mai aşterne pe geamul himeric al unei case ce supravieţuieşte doar în amintire: copii, părinţi şi bunici sunt, cu toţii, prinşi în rama fotografiei ce nu mai poate îmbătrâni.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, nu poate fi încheiat: rândurile sale pot deveni cel mult tăcere, la fel cum vuietul mării se stinge pe ţărm, în clipa în care generaţiile de valuri se schimbă, neliniştite şi înspumate.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, se adresează doar intimităţii îndurerate a celor care au iubit cu adevărat. Pentru toţi ceilalţi, pentru cei cuminţi, pentru cei consolaţi, pentru cei raţionali, pentru cei mediocri, pentru cei trecători, sunetele sale nu au nici o reverberaţie,iar imaginile sale nu pot străluci.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este un lung,neîntrerupt act al contemplării: mâna care îl scrie este mâna ce se întinde , pe peronul unei gări naive, spre a saluta mişcarea de majestate melancolică a trenului ce se îndreaptă spre larg.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este o declaraţie de dragoste, un cântec care, trecând peste durere şi despărţire, regăseşte iubirea şi se încarcă de ea, cu acea seninătate atinsă doar în clipa în care porţile spre domeniul uitării se vor fi deschis, larg, spre a cuprinde pe cei ce au trăit în doliul aşteptării.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este o tăgăduire a morţii şi o înfruntare a ei: tenace şi însângerat,el merge mai departe ca şi cum nimic altceva nu ar mai conta în afara mişcării marine implacabile a dragostei, ca şi cum timpul iernii ceţoase ar fi gonit de un vânt al primăverii, spre a lăsa în locul său doar întinderea ce nu mai este măsurată de minutarele oarbe.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, este o invocaţie a umbrelor: cuvintele sale sunt menite să trezească ceea ce trăieşte doar în pulberea dorului, spre a umple cerul de norii în care se ascund fragmentele liberate ale fericirii de altădată.

Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal,este o dedicaţie de cerneală pe o pagină de carte: scrisul este comuniune cu umbrele şi culoar către moarte. Mâinile noastre împreunate şi fragile ating conturul literelor , în vreme ce sunetul stins al toamnei coboară spre grădină, ca o presimţire a dragostei eterne.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *