Banda celor patru sau Quadriga mala

Din motive dificil de explicat, putem constata că foarte adesea maliția, distrugerea, neîmplinirea unora aducătoare de rău semenilor, dorința de dominare nejustificată au o formă  împătrită prin actanți; e ceva contrar sacrului dacă ne gândim că în accepțiunea celor vechi „numerele fără soț le plac zeilor”. Nu întâmplător  cvadriga  aducătoare de glorie prin cele patru nobile patrupede, „aplicată” bipezilor în forma quadrigae  tyrannorum desemnează un grup de patru tirani. Și, pentru că am pornit de la cai, să-i amintim întâi pe cei patru cavaleri ai Apocalipsei, evident distrugători, malefici de vreme ce sunt Ciuma (îi putem spune actualizat Pandemia), Războiul, Foamea, Moartea. Ar fi o problemă actuală coloristică, totuși, având în vedere că Foamea călărește pe un exemplar cabalin… negru. Ceilalți trei corespund: alb, roșu, verzui sau verde pal. Desigur interpretările diferă fără să schimbe datele problemei. Nici unul dintre cei patru nu poate fi bun. 

De amintit și celebra conjurație a lui Catilina, din Roma, în urma căreia Cicero urma să fie eliminat, fizic nu doar politic, iar Republica, oricum muribundă, să fie înlocuită cu altceva. Ambițiosul roman avea mulți de partea lui („nerușinații, preacurvarii, desfrânații” crede Sallustius)  dar forma în primul rând o „cvadrigă” împreună cu Sempronia (femeie inteligentă dar evident rea având  „cutezanță de bărbat” și desfrânată pentru că dansa și cânta din liră), cu cavalerul Caius Cornelius și senatorul Caius Vargunteius. „Cvadriga” și-a rupt însă osia și totul a eșuat până la urmă „vizitii” rupându-și la rândul lor grumazul. Dar nici Republica nu a mai gâfâit mult, fiind o bătrână matroană depășită de timpuri. 

În același spațiu să amintesc și de „anul celor patru împărați”, adică  iunie 68 – decembrie 69; aici intervine însă o formulă nouă: nu mai pier toți actanții, indiferent de ticăloșie, ci unul iese învingător, evident în detrimentul celorlalți trei. În jocul pentru putere sunt Galba, Vitellius  Otho și Vespasian. Învinge cel mai  inteligent și implicit puternic: primul e ucis de pretorieni, deci totuși moare ca împărat, al doilea comite suicidul  cam atipic pentru un împărat, al treilea e ucis tot ca împărat (crede el), iar Vespasian devine unicul împărat cum era și firesc. Oricum, cei patru nu au adus concomitent vreun bine Imperiului, doar și-au eliminat adversarii; fără folos până la urmă. 

Întâlnim însă și la noi o cvadratură în care de fapt sunt trei contra unul; dacă acceptăm cuvintele cronicarului Ureche, după care Ștefan cel Mare și Sfânt (ulterior) era „mânios și de grabu  vărsătoriu de  sânge nevinovat, de multe ori la ospețe omorîea fără giudețu”” având deci ieșiri cam necontrolate spre a-și potoli furia, nu ne va mira faptul că avea trei „nevinovați”, boierii Ulea, Stavăr și Drăgan care îl doreau eliminat. Și în acest caz rămâne în putere cel „nu mare de stat”. 

În fine, după atâtea bande de 4, selecte, să mai amintesc și de cea din anii 70 cunoscută depreciativ (după pierderea puterii, desigur) ca „banda celor patru” din China; ca și în cazul lui Catilina, e o doamnă, tovarășă  de fapt, ultima soție a președintelui, ajutată de trei bărbați. De subliniat că banda respectivă s-a remarcat și prin desăvârșirea Revoluției culturale în cadrul căreia un obiectiv bifat a fost anihilarea Uniunii Scriitorilor din China. Ca în cazul altor bande, finalul a fost cel așteptat, doamna „spânzurându-se”, evident nu pentru că s-a „luat” de scriitori ci pentru că toate au sau trebuie să aibă o limită; desigur au decedat și ceilalți la momentul potrivit. 

De reținut că, în general,  soarta unei bande de  (nota) 4 nu poate fi alta decât „suicidară” spre binele societății și a istoriei. Creștini fiind, putem adăuga  pentru bandele de azi pluralul formei R. I. P. cu afectarea emoțională de rigoare. 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *