Oraşul nostru e recunoscut pentru flora și fauna sa. Încă mai este considerat unul dintre cele mai înverzite şi frumoase locuri, sau cel puțin așa mi se pare. Asta pentru că, de fiecare dată când plouă, oamenii de aici se transformă în diferite plante, flori și uneori copaci. Aşa e normal la noi. Străzile şi blocurile se umplu de ferigi, brazi, arțari, păpădii, salvii, flori de colţ, pelin, trandafiri, zambile și multe altele, iar cei cu deficit de clorofilă se transformă în Dionaea muscipula. Genul ăsta trebuie evitat cu orice preţ.
Te plimbi prin oraşul înverzit, fascinat de culorile care împânzesc fiecare colț al lumii în care te afli. Realitatea devine un mic tablou căruia nu-i poți vedea rama. Auzi doar picăturile de ploaie şi foșnetul de frunze al oamenilor înalţi camuflaţi în brazi. Pe bulevardele transformate în grădini înguste şi lungi mergi atent să nu striveşti o floare de colţ cu tocuri, să nu te înţepi într-un cactus cu o ţigară înfiptă-n spin, sau să nu mototoleşti petalele de orhidee abia ieşite dintr-o cafenea. Dar, în timp, te plictiseşti pentru că nu ai cu cine să împarţi bucuria, tu fiind singurul care poartă umbrelă de fiecare dată, aşadar îţi propui să o uiţi acasă. Cumva, tot ajunge lângă tine. Încerci să o rupi, să o tai cu cuţitul şi tot acolo e. Deasupra capului tău, de parcă levitează.
Așa că mai mergi puţin, te aşezi pe jos, într-o baltă, cu speranţa că vei înflori şi tu. Situaţia este de aşa natură, că de fiecare dată când încerci să faci aşa ceva ploaia se opreşte, soarele iese din nori, iar lumea îşi reia cursul obişnuit. Nimeni nu-i atent la tine când merge pe stradă, pentru că eşti mic cât un trifoi şi nici măcar nu ai 4.
Superb, big like!