Ecaterina fugi că vine potera după tine

Se ferea de ochii indiscreți ai vecinilor de la bloc. Cobora cu capul între umeri,  privirea în jos. Ziua începea deja plină de treabă, cafea, micul dejun pentru toți ai casei, două facturi rătăcite, de fapt imposibil să își aducă aminte unde le-a pus, pantalonii soțului călcați cu dungă, are o întâlnire importantă. Mereu sunt importante, sunt puse seara, la prânz, dimineața, oricând, are agenda încărcată. Agendă plină, om valoros, așa o învățase mama ei.

Ea știe că are un suflet, e undeva acolo, crede în el, în fiecare dimineață și-l scoate și-l prinde ca pe o broșă în partea stângă a pieptului. E mândria ei. O femeie trebuie să aibă puțină mândrie.

Bunica dinspre mamă mirosea a parfum, a cremă apilarnil, zahăr candel și pudră, cea dinspre tată îi lăsase miros și gust de prăjitură cu mălai și smântână pusă în tăvi argintii într-un dulap vechi cu uși mari albe. După moartea bunicii a demontat mobila din bucătărie. Toată viața ei fusese marcată de demontări și desființări. Ecaterina simțea și acum mirosul și textura prăjiturii cu mălai, specifică zonei din care venea bunica. În nordul țării bucătăria e amestecată, în sud la fel. Influențe austro-ungare, grecești, turcești, rusești. Și prăjitura galbenă cu glazură de smântână dulce, o bunătate. Bunica nu a vrut să-i lase caietul cu rețete, a zis că nu are ce să facă cu ele, sunt demodate. Acum demodat înseamnă vintage, deci ar fi fost bine.

În târgurile de vechituri se aduc de fapt mirosuri și urme. Amprente pe mânere, lacrimi uscate pe mese, râsete ascunse în falduri de draperii, violență, ură, remușcări înfundate sau iubire în lemnul cariat al paturilor. Vin din trecut, sunt filtrate de proprietari și date mai departe, ca într-o moară ca preia, macină și transformă.

Ecaterina nu avea timp nici să se descompună, tare ar fi vrut uneori să se risipească în elementele naturii și să curgă cu ele, marcând împreună stadiile, ciclurile care țin lumea în picioare. Fără ritmul lor creația s-ar prăbuși într-un abis întunecat. În inima ei știa că e o parte importantă din univers și asta îi dădea un sentiment de mândrie pe care nu-l putea împărtăși nimănui.

Ecaterina fugi că vine potera după tine, auzea o voce în fiecare dimineață când era în duș. O voce de bărbat. Nu asta voise de la el. O clipă de răgaz, de tandrețe, nu cerea prea mult. În duș era bine, nimeni nu voia nimic de la ea. Până se auzeau pașii repezi prin casă, trebuia să iasă, își înnoda repede halatul, cu cordonul cu care o dată, o singură dată, el îi legase mâinile într-o secvență de amor ca-n filmul Fifty shades of grey. Ecaterina fugi că vine potera după tine. Se dezlânase de atâta treabă și atâtea griji pe care le avea, cu soțul pretențios, cu copiii gălăgioși, dar îi iubea, auzise la biserică cuvinte frumoase despre căsătorie, e o mare taină. Sigur că da, își repeta în gând când o lovea durerea de stomac. El de ce nu știe că e o taină? De ce o strigă când e în duș să se grăbească să-i facă micul dejun?

Deschidea în grabă sertarele căutând mereu punga cu cereale pe care copiii o tot mutau, o mână în sus, alta în frigider să ia cutia de lapte aproape goală, un picior înspre blatul de gătit, altul deja lângă masă, capul plecat. Tăcută, supusă. Nimic erotic. Abdomenul ei musculos și coastele la vedere, uscată, cu ochii verzi, ba nu, căprui. Gâtul e deja atent la vorbele soțului, întoarce capul ei drăgălaș, părul e lung, moale. Ochii se închid și deschid pe rând, sprâncenele una se miră alta e inertă. Genunchii se rotesc ca la o marionetă mânuită de un păpușar abil. Pielea ei e toată numai așchii, gura nu se mai deschide, dacă o ține tot așa o să se lipească de tot. Umerii sunt sunt drepți, dimineața poartă pe ei două trei cravate toate gri, lui i-a plăcut mult filmul cu nuanțele de gri. A încercat o idee din film cu ea mai demult, n-a mers. Era prea supusă.

Soțul își alege o cravată pe care Ecaterina i-o leagă frumos, în unele dimineți puțin cam strâns. El zâmbește, e o soție bună. Supusă, tăcută. Ecaterina cu ochii mereu plecați zâmbește în timp ce o șuviță îi mângâie chipul. Face tot ce poate, ar fi în stare de mai mult. Soțul îi ghicește gândul, îl ia și-l prinde în părul ei ca pe o podoabă a unei gheișe. Firele lungi argintii ale bijuteriei ating umărul ei stâng. El tace. Ea tace. E o medalie de fapt, i-a spus el, o soție-medalie, după luptele grele pe care el e nevoit să le ducă în fiecare zi ca să-și întrețină familia.

Ecaterina fugi că vine potera după tine. Ea îi ia papucii, se aplecă și îi masează picioarele, știe exact cât timp s-o facă. El citește o știre pe telefon. Când ajunge la degetele mari bărbatul mormăie. Copiii trebuie duși la școală, grăbește-te, Ecaterina. Mâinile ei cu degete fine ar fi făcut pe altul să urle de plăcere. La ei în casă nu se țipa, nu se ridica vocea.

Ecaterina nu-i refuza nici pe vecini. Le făcea cumpărături celor două doamne mai în vârstă care profitau de ea și care din an în Paști îi dădeau o pungă cu cornulețe pentru copii. Ecaterina lua punga și o dădea la săraci, era plăcerea ei, săracii îi mulțumeau apoi cereau bani. Nu avea. Banii îi ținea soțul, medaliile sau podoabele nu au nevoie de bani. Ai tot ce-ți trebuie, îi explica el cu calm în timp ce-i ținea bărbia ei ascuțită în mână. Urechile ei se făceau roșii și deveneau fierbinți. Gâtul și spatele rigid. Lipsa unei vieți sexuale satisfăcătoare, aduce dureri de spate, de genunchi, de articulații în general. Gâtul ei era ca la lupi, torsul rigid. O podoabă din argint cu pietre prețioase e și ea țeapănă. Nici gheișele nu așteptau să primească plăcere. O dăruiau apoi reveneau acasă răvășite, se demachiau cu atenție, își desfăceau părul negru uleios și se culcau. Frumusețea cere odihnă.  Seara o s-o ia de la capăt. Frumusețea e doar clipă care trece, nimic mai mult. Sex tandru sau violent? Ecaterina fugi că vine potera după tine. Așa nu se poate. Și gheișele erau mereu pe fugă doar că li se permiteau ore de răgaz pentru restaurarea frumuseții și revenirea dorinței.

Când venea seara de la supermarket, o lua pe o stradă pe care erau câteva lampadare cu lumină roșiatică și acolo se imagina ca o gheișă în fuga ei spre o întâlnire dintr-o casă de ceai. Ecaterina muta pungile într-o mână și cu cealaltă își dădea părul după urechi cu cochetărie. Oare cum va fi cel care o s-o aleagă? Înalt, brunet, sau mic de statură și firav? Oricum e de datoria ei să fie amabilă, să-și dezgolească lent încheietura mâinii când îi toarnă ceai și să nu-l privească în ochi. Își repeta cu voce joasă, să nu-l privesc în ochi, să nu-l privesc în ochi. Mașinile treceau pe lângă ea cu luminile lor mai întâi albe apoi roșii și Ecaterina simțea în gură aroma de frunze de ceai verde.

Acasă bea doar rooibos. Nu-i afectează somnul în care se cuibărea în timp ce lichidul roșu al ceaiului îi traversa corpul.

Într-o dimineață la duș Ecaterina a constatat că nu mai are o mână. A doua zi dispăruse și abdomenul ei moale iar în locul era o gaură. Poate că venise potera și le luase deși în somn nu simțise nimic. La bucătărie se descurca cu ce rămăsese, o mână în minus nu e mare lucru. Apoi în decurs de o lună, mai precis 28 de zile, au dispărut de rând picioarele, degetele de la cealaltă mână și buzele. În locul lor pielea se refăcuse complet. Spatele nu o mai durea pentru că dispăruse și coloana vertebrală. Peticul dintre picioare nu mai era la locul lui, nici adâncitura care pornea de acolo, se astupase complet. Dureri nu avea. Genunchii îi mai simțea doar pentru că știa că odată fuseseră acolo. Ochii erau la locul lor și cu ei putea veghea ca viața familiei să nu fie afectată.

Soțul a pus-o în mijlocul patului conjugal iar el s-a instalat pe canapeaua din sufragerie. Îi aducea la pat tot ce avea nevoie și ea îi mulțumea clipind. Angajase o femeie pentru curățenie, mâncare și care știa să aleagă cravate potrivite și cunoștea mai multe tipuri de noduri. Ecaterina era fericită că el e bine îngrijit.

Ecaterina fugi că vine potera după tine. E gluma lor preferată. Seara când el vine în camera ei și se așază pe pat, Ecaterina lasă câteva lacrimi să curgă pe obraji. El scoate o batistă albă și i le șterge încet, foarte încet, cu o tandrețe de nedescris.

 

Un comentariu

  1. Marinescu Ion says:

    Superbă compunerea, postarea, nuvela, mărturisirea tăcută a femeilor din veac care au dus pe umerii lor DAINUIREA rasei umane, aici și aiurea, și ce mult seamănă cu una din zicerile lui Sorescu, recitată de Tudor Gheorghe, „ea, femeia, că ce știe ea, să aibă grijă de copiide casă, de gospodărie, să dea la păsări, etc”, citat din memorie, imprecis, în formă, dar puternic în conținut, dar cu permisiunea ta, am să-ți spun că – mi mângâi sufletul, de aceea compunerea, sau cum vrei s-o numești este formidabilă mulțumesc, cu urări de sănătate!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *