Lui NCM
Primesc ieri, 10 octombrie, linkul către emisiunea unui post de televiziune, numit Inedit TV, de care, neavând, har Domnului, televizor și neavând nici de gând să-mi procur, nu auzisem. Un post în regulă, deci cu licență de la CNA, că tot veni vorba.
Era un link la postarea unui băiat trecut nu de mult de 20 de ani, care în poza de copertă se scaldă fericit într-o piscină sau o mare albastră ca o piscină, iar după postări, pare foarte pios.
Emisiunea care durează vreo două ore și jumătate, din care mie mi s-au trimis, cu clemență, doar 55 de minute, era mai mult decât pioasă. Era profetică și cu acest program, anunța desigur apocalipsa. Să nu vă închipuiți că profeția se referea la răspândirea coronavirului, la cote nemaiatinse, nici la noi, nici în alte părți în Europa și în lume, umplând spitale și omorând oamenii ca pe muște. Ci pentru interzicerea, intervenită din cauza intensificării recente a pandemiei (3500 de contaminări pe zi, un prag nemaiatins până acum), a pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva. Știm cu toții că acesta este un pelerinaj foarte popular printre ortodocși, are loc în fiecare an, în această perioadă a lumii octombrie, adună zeci, poate sute de mii de credincioși, veniți să se închine la raclă, să o atingă, să o sărute, să dea acatiste și sigur, ca peste tot unde sunt aglomerări umane, să vândă și să cumpere lucruri de trebuință.
Era o emisiune din seara precedentă, în care, începând de la ora 22,07, vreme de 55 de minute, un doctor din Iași, un moderator, Luis Lazarus, de la Zeus TV, un preot din aceeași zonă, vorbeau tare, când și dacă li se mai lăsa loc să vorbească. Nu de moderator, acesta destul de pașnic, deși îngrijorat, ci de o doamnă avocată Diana, sub 40 de ani. Care nu vorbea, de fapt. Care a lătrat, iertat să-mi fie verbul, de credeai că rupe lanțul, aproape neîntrerupt, fără să răgușească, pe toată durata emisiunii, despre: Steinhardt, Brâncoveanu, Iisus, Cioran, Armata Roșie și Constituția României, jandarmerie și educația copiilor și multe altele. Dar mai ales despre dreptul ei, inalienabil de a merge să se roage, când vrea, unde vrea, la ce sfânt vrea. Și despre dreptu Bisericii, autonome prin Constituție, luată și ea la refec, să organizeze, dacă are curajul, și trebuie să-l aibe, și trei Învieri pe an. Și uitam: despre „Arahat (sic) și toți cei care beau wisky, fumează trabuce și mănâncă în guvernul României”. Dar mai ales, trăgând o săpuneală pe cinste „poporului meu, poporul rrromân”, căruia (citat din Steihardt) „Iisus nu i-a cerut” să fie idiot, prost, cretin etc., ci „bun și blând”. Și-l soma, transformându-și din când în când lătratul în urlet, fără a ține cont că era deja spre miezul nopții, să se trezească. Pentru ca imediat să ceară Jandarmeriei să vină s-o aresteze.
Un prieten, deloc destabilizat de discursul acesta, mă întreabă relaxat „cine-i nebuna” și dacă e măritată. Poate că-i mai bine așa, decât să-ți pierzi ca unii dintre noi somnul. Dar cred că nu soțul Dianei e de căinat – noi mai avem asemenea doamne, n-o să vi le enumăr acum, fiindcă, deși nu-s chiar multe, sunt cunoscute. Și fiindcă grădina Domnului e mare, cred că și alții au.
Dar…
Dar, așa cum v-o descriu, emisiunea are 18 mii de aprecieri, dintre care 1900 inimioare și doar vreo 369 fețe care se prăpădesc de râs (emoticoane cu figuri siderate nu s-au creat, poate fiindcă românii nu se siderează așa ușor), 7,1 mii de comentarii și, țineți-vă bine, peste 60 de mii de distribuiri. Dintre care două ale mele, către prietenul relaxat și către alt prieten, care măcar mi-a pus un balsam pe inimă, spunându-mi cu un glas ca de dincolo de mormântul amândorura: da, draga mea, așa-i, suntem cu spatele la zid.
Răspunsul cel mai potrivit. Fiindcă, dacă o mai fi adevărat că ridendo castigat mores, și eu cred că este, râsul a 369 de oameni nu are nicio putere în fața a 1900 de inimioare, 7 mii de comentarii admirative, și 60 de mii de distribuiri. Cine știe cât din râsul ăla nu e doar de bășcălie și minimalizare voioas? Și noi știm efectul dezastruos al bășcăliei la români.
P.S.1 Îmi pare rău că am uitat cu totul de celelalte trei personaje. Foarte pe scurt: medicul a zis că alegerile de ce s-au putut ține. Așa, să se mire proștii, domnule doctor, fiindcă alegerile ne privesc pe toți, ortodocși și neortodocși, credincioși și agnostici, turci, budiști, new age-iști, atei, toți cetățeni ai acestei țări. Iar Zeul, Lazarus, așa Zeu cum e el și moderator, abia a apucat să strecoare câte o propoziție gen: Aș vrea să te contrazic, Diana, dar nu am cum. Confirmată de Diana, aproape pe același ton.
Preotul, în schimb, a zis că el nu vrea să supere pe nimeni, nici ierarhia bisericească (cred și eu!) , nici guvernul (oh, cred și mai mult!), doar pe noi, credincioșii, vrea să ne privească în ochi și să ne întrebe: dacă nu mergem la Sfânta Parascheva, cum o să-l privim noi în ochi pe Brâncoveanu, când îl vom întâlni? Aici n-am nevoie să răspund eu. A răspuns Diana: suntem atât de proști că nici nu știm cine e, deci n-o să-l recunoaștem când îl întâlnim.
PS 2. O întrebare pentru CNA: „Zădărnicirea combaterii pandemiei” care pune în pericol viața atâtor medici și alți oameni nevinovați, nu e un motiv de a intezice asemena posturi de televiziune?