MUSICA PURITAS DOMINICA (Geniul în o notă)

Ce face Mozart cu o singură vocală, am arătat și exemplificat nu foarte demult prin  fragmentul Et incarnatus est  din Marea Messă. Dar asta nu e suficient, căci înainte de toate El e muzician, adică nobilul zeu – sclav al  sunetelor muzicale. Pe la începutul capodoperei cu opt Oscaruri, a  lui Milos Forman, Amadeus, Antonio Salieri aruncând o privire peste o partitură  mozartiană, observă cu ciudoasă admirație că e ceva incredibil: totul e atât  de simplu, doar câte o notă, ca un fel de mono clămpănit la pian am putea completa. Și totuși genial, nemaiîntâlnit până atunci. Personajul semnala ceva frapant: Mozart nu chinuie pianul, dimpotrivă intră într-o armonie cu clapele, inexprimabilă în cuvinte de data aceasta. Iar acest aspect se poate observa  spre exemplu în Concertul pentru pian nr.20, partea a doua și în Concertul pentru pian nr. 21, tot partea a doua, din care am „citat” odinioară într-un cu totul alt context însă. 

Să ne concentrăm deci pe mersul individual și sublim al clapelor, după cum urmează: 20, partea II, în interpretarea posedatului și obsedatului Friedrich Gulda (reamintesc că își „programase” să moară în ziua de decembrie în care murise Mozart, însă nu a reușit, decedând „compensatoriu” în ziua de naștere a lui Amadeus); pentru doritori, interpretarea  niponă, școlită la Viena: Mitsuko Uchida („ucide” sublim orice durere). 21, partea II, în interpretarea lui Radu Lupu, cu puțină istorie vizuală; apoi idem în interpretarea lui Karajan și pentru a înțelege mai bine în ce a constat complexitatea marelui dirijor.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *