Dita Kraus: O viață amînată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz (1)

Viața în lagăr

În scurtă vreme prizonierii au slăbit, s‑au împuţinat, își târșâiau picioarele, le curgeau nasurile și sufereau de diaree. Abia dacă ne gândeam la altceva în afară de mâncare. Foamea ne copleșea.

Tata a murit curând. Intelectualul blând și bun a pierit la Auschwitz la doar câteva săptămâni după sosirea noastră. Și‑a pierdut treptat puterile, până n‑a mai reușit să se ridice de pe prici. Am observat că nu mai apărea în fața barăcilor bărbaților la Zählappell. Când s‑a întunecat, m‑am strecurat în baraca lui și l‑am văzut întins pe prici. Avea ochii închiși, iar fața lui nebărbierită era scofâlcită. Nu s‑a mișcat, n‑a reacționat la vocea mea. La cap avea blidul cu supa cenușie. M‑am mirat că nu‑l furase nimeni.

A mai zăcut acolo încă o zi. Noaptea, m‑am trezit deodată de parcă mă strigase cineva. Am știut că tata a murit. A doua zi dimineaţă am aflat că așa era. S‑a întâmplat pe 5 februarie; avea 44 de ani.

La acea vreme, mama era bolnavă de difterie și stătea în carantină. Nimeni nu avea voie să intre la ea, dar trebuia să‑i spun de tata. Am mers pe lângă perete, am ciocănit în lemn și am tot strigat „mama, mama” până am auzit un răspuns. Am spus printr‑o despărțitură între scânduri: Maminko, tatínek umřel… („Mămico, tati a murit…”)

În timpul zilei, copiii erau în blocul 31, Kinderblock. Nu‑mi amintesc când am început să lucrez acolo. A fost meritul lui Fredy Hirsch: a reușit să‑l convingă pe comandantul SS ca în timpul zilei să‑i țină pe copii în blocul gol. Cei de 14‑16 ani nu erau considerați copii, dar lucrau ca asistenți. Fredy era Blockältester al acestei amenajări absurde: o creșă pentru copii destinați să moară în camerele de gazare câteva luni mai târziu.

Aveam 14 ani și jumătate. Fredy Hirsch m‑a numit bibliotecara celei mai mici biblioteci din lume. Rolul meu era să am grijă de cele 12 cărți din dotare. Era o colecție arbitrară. Mii de evrei ajungeau zilnic pe rampă. Erau duși de acolo, dar bagajele lor rămâneau în urmă. Şi un număr de prizonieri norocoși aveau misiunea de a le sorta. Când găseau o carte, reușeau cumva s‑o ducă în Kinderblock. Îmi amintesc de o carte intitulată Scurtă istorie a lumii de H.G. Wells. Mai era un atlas. Una nu avea copertă, doar nişte pagini răzlețe. Am uitat celelalte titluri, dar Ruth Bondy spune că era și o carte de gramatică a limbii ruse, iar Eva Merová își amintește de o carte a lui Karel Čapek.

Printre activitățile de la Kinderblock erau și „cărțile vorbite”. Instructorii ce‑și aminteau o carte mergeau de la un grup la altul și o povesteau în episoade. De exemplu, Ruth povestea Anul grădinarului de Čapek.

Fredy ! Cât de mult îl iubeam și‑l admiram ! Toți copiii voiau să fie ca el. Nu doar la Auschwitz, dar și în Praga, pe terenurile de sport de la Hagibor, și la Terezín. Era un atlet minunat, chipeş, de nădejde și onest. Chiar și cei din SS aveau un oarecare respect pentru el.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *