Moartea unei călăuze pe râu

Aljaz Cosini, călăuză pe râurile tumultuoase din Tasmania australiană, conduce un grup de turişti într-o expediţie pe râul Franklin. Un om obişnuit, cu eşecurile, spaimele şi regretele sale, Aljaz dă dovadă de un eroism surprinzător atunci când un turist cade din barcă, punându-şi în pericol propria viaţă pentru a-l salva. Captiv el însuşi sub apă, într-un prag al râului, este asaltat de viziuni deopotrivă teribile şi fantastice, care se succed aparent haotic, într-o ordine aleatorie: istorii de viaţă ale unei suite de personaje pe care Aljaz le-a cunoscut mai mult sau mai puţin, zugrăvite cu mult realism şi expresivitate a limbajului. Scenele din viaţa de familie se împletesc iscusit cu povestea celor patru zile şi jumătate ale expediţiei pe râu, prilejuindu-i personajului principal reflecţii pasionate despre destinul tragic şi fragil al omului.

„Ambiţios şi memorabil.”

The New York Times Book Review

„O realizare remarcabilă.”

The Washington Post Book World

„Un adevărat tur de forţă, un roman cu o structură îndrăzneaţă, strălucită.”

The Raleigh News & Observer

„Un tablou vast şi complex nu numai al unei regiuni sălbatice, ci şi al unei familii, care seamănă, în felul ei, cu o veche comunitate tribală extinsă în timp şi în spaţiu.”

The Baltimore Sun

1

În timp ce mă nășteam, cordonul ombilical mi s‑a prins în jurul gâtului, și astfel am venit pe lume, fluturând disperat din brațe, neputând să țip și, bineînțeles, nici să iau gura de aer cu care să‑mi încep viața afară din pântecul mamei, sufocat de însuși lucrul care până atunci mă hrănise, îmi dăduse viață.

Un spectacol cum rar se poate vedea!

Și nu doar fiindcă eram aproape sufocat, ci și fiindcă m‑am născut în căiță, oul acela transparent în care crescusem până să ies. Căița ar fi trebuit să se rupă cu mult înainte ca dintre coapsele mamei, care se sforțau să mă scoată în lume, să apară capul meu umed și ruginiu. Eu însă, ca prin miracol, am ieșit din pântec închis în acel glob elastic al vieții, făcându‑mi intrarea în lume cam la fel cum îmi fac acum și ieșirea. Înotam în sacul de un albastru lăptos, plin cu lichid amniotic, smucindu‑mă în toate părțile, împingând fără folos din membre, cu capul ascuns de cordonul ombilical răsucit în jurul meu ca o coroană. Dădeam înnebunit din mâini și din picioare, ca și cum aș fi fost condamnat să văd mereu totul prin această peliculă lipicioasă, izolat de restul lumii și de restul vieții mele de către ceea ce până atunci mă protejase. Nașterea mea a fost și este încă un spectacol de pomină.

Sigur, în clipele acelea n‑aveam de unde ști că eram pe cale să fiu expulzat din sfera mea imperfectă, ea însăși expulzată dintr‑o altă sferă, mai mare, pântecul mamei, ai cărui pereți începuseră pe neașteptate, cu mai puțin de o zi în urmă, să se miște violent, incontrolabil. Dacă aș fi fost prevenit asupra necazurilor de care urma să am parte atât de curând, aș fi rămas pe loc. Nu că ar fi contat. Pereții pulsau și mă împingeau doar ca să mă alunge dintr‑o lume în care mă simțeam foarte bine și față de care nu greșisem cu nimic – doar dacă nu cumva faptul că, de la câteva celule, crescusem până la o persoană în toată regula putea fi luat drept o acțiune agresivă.

Din acel moment, plafonul și dușumeaua lumii în care mă aflam s‑au pus în mișcare fără pauză, tot mai intens, ca valurile mării în timpul fluxului, care cresc în tărie odată cu fiecare recif întâlnit în cale. În fața unui asalt atât de violent, bineînțeles că n‑am putut decât să mă resemnez, lăsându‑mă izbit de pereții înguști ai colului uterin, dat cu capul de ei. Și de ce această umilință? Mă simțeam atât de bine în lumea aceea, în întunericul ei senin, ce pulsa ritmic, în apele ei calde, dulci, cum mă lăsam purtat de ele încolo și încoace. Cine a adus lumină în lumea mea? Cine m‑a făcut să mă îndoiesc de acțiunile mele, ce nu țineau cont până atunci nici de motivații, nici de consecințe? Cine? Cine m‑a împins în această călătorie pe care eu unul n‑am vrut‑o? Cine?

Și de ce am acceptat?

Dar cum de știu toate astea? E imposibil. Cred că imaginația îmi joacă feste.

Traducere din limba engleză și note

Petru Iamandi

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *