De la Summer Well la Fastivalul Enescu! Sau când muzica îți “vorbește”…

De la Summer Well la Fastivalul Enescu! Sau când muzica îți “vorbește”…

Știți gluma aceea cu: „Atunci când te apuci să cânți Lambada, 5% cunoști versurile, 95% șoracucifoi, eungia șamifeșorai”? E, cam așa eram eu cu muzica în urmă cu mulți ani! Nu înțelegeam mai nimic din ce înseamnă! Dacă m-aș fi dus atunci la concertele la care merg acum și la Festivalurile pe care le iubesc….#șamifeșorai.

Nu am crescut într-o familie melomană şi nu am avut parte de educaţie muzicală prea serioasă. Îmi aduc aminte de primii ani doar cu Abba şi Bonney M. Şi uneori cu Al Bano şi Romina. Ai mei aveau câteva casete, viniluri și mai târziu CD-uri, dar discotecă/ rockotecă/ filarmonică sau Taraf TV nu era în casă. Nu am avut o copilărie hipiotă, cu părinţii pletoşi. Mama avea într-adevăr părul lung, de zână, dar zânele nu se bestializează pe rock supărat! Nu am avut nici copilărie pre-manelistică, în care să am habar de Azur şi Fata Morgana. Iar în ceea ce priveşte muzica populară, eu credeam că Marioara Murărescu era doamna care călărea un cal la genericul unei emisiuni la care nu ma uitam.

Cum am ajuns să simt muzica…

Îmi amintesc că prin clasa a V-a, o colegă populară mi-a povestit că a ascultat toată seara muzică la casetofon. Era atât de încântată, că m-am dus acasă, am luat una din cele câteva casete ale familiei – cea care mi se părea mie că arata mai modern – şi m-am străduit să o parcurg până la capăt. Ca să fiu şi eu cool, logic, nu că simţeam ceva. Ani mai târziu, când cumpăram reviste de adolescenţi, am descoperit formaţiile vremurilor şi îmi plăcea trupa dacă avea un solist sexy sau o cântăreaţă căreia voiam să îi semăn. Deci tot nu înţelegeam. 

În facultate, când mi-am schimbat oraşul, cercul de prieteni, pentru o perioadă şi ţara, am descoperit rock-ul, melodiile franţuzeşti, muzica sud-americană și fado, albumele Buddha Bar etc. De fapt, am descoperit, intelectual, cam orice fel de muzică. Eram atât de disperată să îmi fac o “cultură muzicală” că eram  deschisă. Unele piese chiar îmi plăceau , mă bucuram de ele, dar tot nu înţelegeam.

ȘI TOTUȘI, CUM AM AJUNS SĂ SIMT MUZICA…

La 28 de ani, aproape că mi-am pierdut vederea pentru o perioadă…CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

FOTO CREDIT: ANDREI GÎNDAC, PENTRU FESTIVALUL ENESCU

TEODORA-ALINA DUMITRU, LA SUMMER WELL

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *