Andante

Mergeam printr-o imensă bibliotecă
Şi paşii mei călcau pe tomuri,
Podeaua şi tavanul erau volume rare
Şi fiecare raft părea coloana
Unor albastre temple, cufundate
În flăcările tulburi ale mării.
Pereţii încăperii erau străvechi falange,
În care desluşeam ciudate scule,
Cu capătul subţire, ca peniţa,
Şi când mi-am încordat privirea,
Mi-a nălucit că, încă, mai scriau,
Descompunând tăcerea în semnale.

Da, am văzut coperţile sub care
S-a îngropat îngândurarea,
Am descuiat cavourile unde
Pătrunsul se visa de nepătruns…
Puţine limbi are pământul, totuşi,
De nu pot pune în cuvinte
Ce minuna în mine timpul,
Când mintea mea era-nvierea
Desferecatelor finituri!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *