Înfășurate de gînd,
Cuvintele vestesc
Tăcute-n piept,
Umede
Diluviul,
Ca un zid.
Se întorc în mine
Perechi,
Ca în Arca lui Noe,
Printre păsări si șerpi.
Să refacem
Lumea
În jurul unui
Măr
Din care mușcăm
Scuipînd printre dinți
Semințe de
Adevăr

Minunată, ca și prima. Multa emoție și adevăr. Aștept volumul promis.