Cel mai mic copil al lui Iorgu Miclescu, Gheorghe, a fost căsătorit cu Olga Cantacuzino (sora Alinei, soția lui Jean Miclescu). A fost colonel în armată și atașat militar la Paris. Aici, el a cumpărat de la Constantin Brâncuși unul dintre cele trei exemplare ale cunoscutei sculpturi „Cap de copil“, pe care ulterior a lăsat-o moștenire lui Radu Miclescu. (fiul cel mare al fratelui său Jean), acesta ajungând și el, ca unchiul său, colonel și atașat militar la Paris.
Unele scurte biografii din diverse publicații spun că Jean Miclescu ar fi urmat Facultatea de Drept la Paris. Boierul de la Călinești a studiat într-adevăr dreptul în cadrul Université de France, însă la Académie de Nancy, nu în capitală.
Doar 18 ani avea Jean Miclescu în 1875, când pornea din nordul Moldovei spre inima regiunii franco-germane Lorena. Aici, la Nancy, a fost admis la Facultatea de Drept. Tânărul a început anul I cu cursuri de drept roman, de introducere în studiul dreptului și de cod civil. În anul următor a continuat studierea dreptului roman și a codului civil, cărora li s-au adăugat cursurile de procedură civilă și drept criminal. Apoi, în ultimul an, pe lângă dreptul civil, a studiat dreptul comercial și pe cel administrativ. Printre cei care l-au introdus în tainele științelor juridice s-au numărat specialiști în drept renumiți, ca Philippe Jalabert (decan al facultății timp de 16 ani) sau Jules Liégeois, dar și profesorii Eugène Lederlin, Philippe Heimburger, Jules Garnier, Paul Lombard, Edouard-Adolphe Binet, Jean-Ambroise-Ernest Dubois, Raymond Blondel, Jean-Jules Ortlieb și Adolphe Lombard.
Andrei Popescu
Jean Miclescu
Boierul de la Călinești
Humanitas, 2019
Colectia: Memorii/Jurnale
Studiu introductiv de Petre Guran
Cu schiţe de Ana-Maria Goilav