O (re)lectură a ”Jurnalului fericirii” – vara sau, de fapt, oricând – este nu numai o imensă desfătare (din specia celor pe care le livrează simplul fapt de a sta în imediata apropiere a unei capodopere). Mai e și prilejul, căruia i se poate spune și privilegiu, de a găsi întrebări adecvate, mai e și o modalitate sigură de a găsi multe răspunsuri.
Ne referim la ambele ediții (ediții, nu tiraje!) ale acestei uriașe cărți formatoare apărute la noi după 1989.
Ediția cea mai cunoscută:
Și ediția mai puțin cunoscută (semnificativ diferită de ediția mai cunoscută):
Un scurt citat numai:
”Dostoievski plănuia să mai scrie până în 1882 un epilog al Fraților Karamazov și apoi o viață a lui Hristos.
Pesemne că Dumnezeu n-a vrut să mai existe o a cincea evanghelie.”
Și o notă care conține o informație: în exemplara serie de autor de la Polirom care îi este dedicată lui Nicolae Steinhardt au apărut până acum nu mai puțin de 18 titluri. Se pregătește volumul cu nr 19.
