Tablou cu motoare turate

Am oprit la întâmplare, în parcarea unei benzinării din Alpi. Era plină ochi cu motocicliști. Au intrat să se spele pe față, să se ușureze, să mănânce. Motocicletele, perfect aliniate, ca-n muzeu, în vitrină, soldații de plumb, gardienii morții. Șapte erau la fel, bolizi Ducati, cu coarne metalice, coadă luminoasă și motoare turate, ca la cursa de F1 de la Monte Carlo. Patru, mult mai mici, cu roțile ca de motoretă Vespa, de acum un secol. Aveau în ele o neclintire semeață, obiecte de artă, sofisticate, pe roți.

Benzinăria avea și-un fast food. Mâncai la botul calului, cu respirația celuilalt spintecându-ți vorbele, ca un porumbel derutat, aerul tare al dimineții. Mâncai la botul calului, pe scaune înalte, de bar, aproape orice. Grătare de porc, cartofi prăjiți, cu maioneze de ultimă generație, cârnăciori bine condimentați, un fel de saucisses de Pleșcoi, varză călită, ștrudel cu mere pădurețe, toate produsele fierbinți, excluse dintr-un meniu internațional, ca la carte, ghidat de nutriționiști, prin acele infailibile manuale care au obținut certificatul de liberă difuzare, la țară și la oraș, în toate colțurile lumii, acolo unde e nevoie.

Mai vedeai și câte-un rătăcit, vreun nene tuns școlărește, cu salată verde-n față, răsfirată și ornată într-un bol adânc. Se uita drept în rucola, în mijlocul farfuriei, acolo unde crutoanele eliberau miros de usturoi și de pâine proaspăt prăjită. Motocicliștii cu căști în urechi îl ocoleau ca pe-un obiect neidentificabil. Oboseală crâncenă. Ei călătoresc de-o săptămână, cu mici opriri pe la vreo pensiune sau motel.

Motocicliștii aveau toți, fără excepție, costume de piele, negre. Își puneau căștile grele lângă piciorul scaunului ori direct pe masă, bărbătește, cu trosnet. Vorbeau în germană și râdeau cu poftă. Se ridicau, se așezau. Femeile (pentru că erau și câteva femei drăgăstoase în cadru) aveau părul foarte lung, prins în față cu o clamă ca de rufe. Îi cuprindeau cu mâinile de după gât și capul le cădea ușor pe umărul lor. Ei continuau să mănânce și ochii albaștri se-ntorceau blazați spre fereastra pe jumătate deschisă. Unii fredonau imnul motocicliștilor și surâdeau în barbă.

Când ieșeau, țigările aprinse scoteau fum negru, ca gecile strâmte de piele. Doar unul fuma trabuc. Părea din alt film, cu totul.

Când plecau, ambreiajul își urla decibelii, asfaltul lua foc, roțile, ca niște gheare de felină, scormoneau aerul, în cercuri, o dâră de praf se ridica în urma lor, apoi, o vreme, se instala, eterică, liniștea.

Ei merg peste tot împreună.

Ei au arareori viață personală.

Ei sunt organizați în grupuri, asociații, găști, dar n-au sindicate.

Ei participă la mitinguri și fac donații pentru copiii bolnavi de cancer.

Ei poartă bandane cu cap de mort, roșii ori negre, ca rockerii.

Ei nu se opresc niciodată.

Ei își tatuează spatele cu lei, cărți de joc, pegași din sângele Meduzei și femei fatale.

Ei mor pe loc, striviți între lună și soare.

Le cresc aripi, spre seară, și ochi fosforescenți, ca de pisică.

Tags:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *